241
Duminică 29 octombrie s-a înceiat ediția din acest an a târgului Idagra, organizat de Romexpo. În afară de numărul companiilor expozante, comunicat de origanizatori, adică 530, încă nu cunoaștem numărul vizitatorilor, dar credem că el este mai mare decât cel din 2016. Ca impresie generală, să spunem că absolut toate firmele cu care am intrat în contact ne-au declarat că prezența la târg și-a dovedit utilitatea, fie că a fost vorba de întâlniri de afaceri, fie de contactul direct cu publicul larg. În acest sens, evidențiem de departe compania Angst, care și-a testat încă o dată gama de ready meal Merinde Urbane care a fost oferită cu prisosință consumatorilor care în fiecare zi au făcut coadă la mini-bucătăria instalată la stand. Alături de firma sus amintită, evidențiem participarea firmelor Agricola, Cris-Tim, Diana, Perutnina România, sau Zimbria, un alt stand la care în permanență a fost aglomerație, atât pentru degustare, cât și pentru a cumpăra din delicioasele preparate din carne și lapte fabricate după rețete tradiționale din zona Covurluiului. Partea tehnologică a fost mediu reprezentată, ca număr, dar caliatea acestora a vorbit de la sine: Testo, Baroncini, Eurato, Ion Moș, Nesto, Webomatic etc. A surprins însă neplăcut absența companiilor de lactate. În afară de Mirdatod, care, ca de obicei, și-a plasat standul în zona ”tradiționalilor”, și în afara câtorva distribuitori, firmele de lactate din România nu au găsit de cuviință să fie prezente, lucru care miră pentru că, personal, considerăm că întotdeauna contactul cu clientul final este util în orice împrejurare. Una peste alta, cu bune și cu rele, ediția din 2017 a târgului s-a încheiat. Felicităm organizatorii, inclusiv pentru acoperirea cu pereți a structurii de rezistență a fostelor hale A și B care, din cauze cunoscute, au fost distruse arătând ani de zile oribil. Dar, suntem convinși că proiectul de reamenajare va face din Complexul Expozițional unul dintre cele mai moderne din Europa.