Technologies

267

Întrevederea ministrului Florin Barbu cu omologul său din landul Baden-Württemberg

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț BARBU, a primit la sediul MADR o delegație condusă de Peter Hauk, ministrul pentru alimentație, afaceri rurale și protecția consumatorilor al landului Baden-Württemberg (R.F. Germania).

Subiectele de discuție au făcut referire la liniile de orientare pentru viitoarea Politică Agricolă Comună, care în opinia ambilor miniștri reprezintă un demers esențial pentru a adapta politicile Uniunii Europene astfel încât să răspundă mai bine unui cadru socio-economic și de mediu în continuă schimbare, precum și numeroaselor probleme cu care se confruntă fermierii din UE.

Ministrul Florin Barbu a împărtășit părții germane experiența României din actualul exercițiu financiar multianual, afirmând că pentru a-și dovedi eficiența, PAC trebuie să beneficieze de un buget mult mai consistent și de reguli simplificate care să poată fi ușor de înțeles și aplicat de către fermieri.

În acest context, a fost menționată importanța continuării convergenței externe, pentru reducerea decalajului dintre fermierii din diferitele state membre care acționează pe o piață comună. 

Totodată, ministrul Barbu a apreciat că trebuie pus accent pe obiective fundamentale pentru un sector agricol european în măsură să asigure securitatea alimentară cu produse de calitate, accesibile tuturor categoriilor de consumatori.

De asemenea, ministrul român a subliniat interesul major pentru dezvoltarea sectorului zootehnic și demersurile făcute la nivelul UE pentru achiziția de animale de reproducție din fonduri europene, precum și obiectivul prioritar al Guvernului pentru investițiile în procesarea produselor alimentare.

Cei doi oficiali au agreat necesitatea corelării bugetului PAC, pus la dispoziție, cu cerințele pentru fermieri și identificarea unor soluții pentru o simplificare reală a mecanismelor de implementare a acestei politici. 

Cele două părți și-au exprimat aprecierea față de dialogul constant la toate nivelurile concluzionând că legăturile economice solide reprezintă un pilon de bază al cooperării bilaterale. 

Florin Barbu a transmis că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigură sprijinul instituțional pentru o bună prezentare a sectorului agricol românesc și a oportunităților de colaborare între agenții economici în cadrul târgurilor și expozițiilor de profil organizate în Germania, trecând în revistă manifestările expoziționale din domeniul agricol la care a participat România în ultimii ani. 

Pe parcursul discuției, cei doi omologi au atins și subiecte ce vizează domeniul irigațiilor, investițiile în tehnologizare, modalități pentru transferul cercetării în practică în beneficiul fermierilor, inițierea de contacte pentru relații comerciale între agenții economici din România și Germania etc.

Ministrul Barbu a declarat că în afara relațiilor de cooperare la nivel federal, MADR are relații de cooperare și cu unele landuri germane, respectiv Bavaria pe partea de industrie alimentară, zootehnie, cercetare și inovare și Baden-Württemberg, în ceea ce privește agricultura ecologică și cercetarea agricolă. 

În egală măsură, ministrul român a apreciat că există încă un potențial semnificativ neexploatat pentru creșterea și diversificarea în continuare a comerțului bilateral și a investițiilor. (Foto: MADR) 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2