Repers

228

Ioan Ladoși: PPA a devenit strategia politică ”Porcul și votul!”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

La finalul anului 2020, toată lumea a așteptat cu teamă anul 2021, sperând, totuși, la o revenire a afacerilor, în condițiile în care criza sanitară era încă la niveluri foarte ridicate, atât în România, cât și pe plan global.

Nici cei care activează pe piețele de carne nu erau mai puțini temători. Oricum, lumea nu era nici pe departe fericită, în comparație cu luna decembrie a anului 2019.

În astfel de condiții, am căutat să analizăm evoluția sectorului de carne celor două sectoare, în prima jumătate a anului în curs, folosind ca surse Institutul Național de Statistică, Nielsen și Eurostat.

Sectorul de carne, la finalul anului 2020

Potrivit datelor semidefinitive sintetizate de Institutul Național de Statistică, structura valorii producției animale în anul 2020, pe principalele specii și grupe de produse prezintă următoarele diferențe față de anul precedent:

-creșteri ale ponderilor valorii producției au fost înregistrate la: ovine și caprine (+0,7 %), produse obținute din prelucrarea laptelui în ferma zootehnică (+0,6 %), bovine (+0,4 %) și alte grupe de produse (+0.2 %);

-scăderi ale ponderilor valorii producției au fost înregistrate la: păsări (-1,4 %) și porcine (-0,5 %).

Greutatea animalelor şi păsărilor destinate sacrificării pentru consum a scăzut cu 4,7% la ovine şi caprine, cu 4,2% la păsări, 4,1% la porcine şi cu 3,4% la bovine.

La rândul lor, producţia de lână a scăzut cu 3,2%, iar cea de ouă a scăzut cu 2,4%.

În anul 2020, comparativ cu anul 2019, în structura producţiei de carne nu au intervenit modificări semnificative.

Criză profundă în sectorul cărnii de porc

Contextul în care se desfășoară afacerile din sectorul românesc al cărnii este dominat în continuare de evoluția generalizată a pestei porcine africane, efectivele fiind distruse în bună măsură. Astfel, într-o conferință de presă organizată la București, în această vară, domnul Ioan Ladoși-Președinte al APCPR, declara:

”În privința cărnii de porc s-a ajuns la această situaţie din cauza lipsei de management în situaţii critice. Pe noi ne-au îngenuncheat pesta porcină clasică şi pesta porcină africană, boa­la seco­lului.

Am pierdut 30-40% din efec­tivele de matcă, ceea ce a dus la o pierdere de 1 mi­lion de porci anual. Numai în anul în curs au dispărut efectivele de matcă din 8-9 ferme mari, comerciale.

În prezent, din producţia de carne de porc se asigură circa 30% din consum, faţă de 65% din consum în urmă cu patru ani, înainte să apară pesta porcină în România, fiind sacrificați peste 740.000 de porci.

Fără PPA, industria suinelor își va reveni

Noi am iniţiat şi am susţinut orice iniţiativă la nivel guvernamental, dar, din păcate, niciuna nu s-a regăsit în legislaţia românească. Pesta porcină africană s-a transfromat într-o boălă politică: porcul şi votul. Ea nu poate fi stopată fără măsuri concrete, pentru că se transmite foarte rapid între gospodăriile tradiţionale.

Ar trebui să se făcă trei lucruri: aflarea efectivului exact de porci; clarificarea unor aspecte legislative privind individualizarea exploataţiilor şi reglementarea mişcării porcilor în teritoriu, dar şi reglementarea vânătorii mistreţului.

Dacă este controlat sectorul creşterii porcinelor, să scăpăm de pestă, investiţiile vor veni. În ultimii 20 de ani s-a dezvoltat şi este unul dintre cele mai moderne din Europa”, a precizat domnul Ladoși.

În schimb, în privința cărnii de pasăre, România își asigură necesarul în proporție de 90 %, iar consumul de carne de vită și ovine este în continuare redus.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2