eye

295

La Anuga 2015 nu vor expune decât patru firme de lactate din România
MeatMilk

Author

Share on

facebooktwitter

Published on

2015 September 24

article

După cum se cunoaște, între 10 și 14 octombrie, la Koln, va avea loc actuala ediție a Târgului Anuga, evenimentul numărul 1 pentru Industria alimentară mondială. După cum am anunțat într-o știre anterioară, la manifestare, România va avea un salon național, organizatorii principali ai participării fiind Federația Romalimenta (care va fi prezentă cu un stand), Ministerul Economiei și Ministerul Agriculturii.   Până în momentul de față, și-au anunțat participarea 58 de companii românești care activează în industria alimentară. Sectorul lactatelor din România va fi reprezentat anul acesta de Unilact (deja, o prezență constantă la târgurile internaționale de profil), Five Continents, Avicola Lumina și Avicola Găiești, acelea care au a anunțat pe site-ul manifestării că vor expune ouă și produse lactate.   Costurile care ţin de închirierea standurilor vor fi suportate şi în acest an de Ministerul Economiei, prin programul de promovare la export, spun reprezentanţii Romalimenta, federaţia care reuneşte cei mai importanţi actori din industria alimentară românească care înseamnă ca valoare o piaţă de 40 miliarde de lei. Amintim că la ediţia precedentă, târgul Anuga a avut circa 155.000 de vizitatori din 187 de ţări.

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.