Repers

243

Lăsați prostiile, Petre Daea n-are nicio vină!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

De ieri începând, la instigarea nemernicilor din presa generalistă, țara tremură la gândul că străinii ne otrăvesc cu mâncarea pe care o aduc la noi. Spun ”nemernici”, pentru că, trecând peste informația crudă și peste datele furnizate de specialiști, dau dovadă de o condamnabilă rea-voință, deformând realitatea și prezentând situația calității alimentelor de import drept un atac direct la sănătatea populației, ba, mai mult, la securitatea României.   Degeaba li se spune că variațiile identificate în produsele analizate se încadrează în toleranța admisă de regulamentele europene; degeaba li se spune că produsele sunt private label, fabricate la comanda deținătorilor de marcă potrivit cerințelor de preț care, la rându-le, se fixează în funcție de specificul fiecărei pieți și a puterii de cumpărare a populației din fiecare zonă, degeaba li se spune că produsele sunt sigure din punct de vedere alimentar. Nimic! Străinii sunt de vină, hipermarket-urile sunt vinovate; și, alături de ei, Petre Daea.   Cu ce a greșit omul ăsta, fraților!? Că a folosit metodologia legală, general valabilă în Uniunea Europeană!? Că v-a spus clar că, potrivit legislației pe care o are la dispoziție nu poate face nimic!? Că v-a spus și mai clar: ”Dacă regulamentele europene permit, n-am ce să le fac”!? Că nu vă dă vouă nume de magazine, ca să le bălăcăriți cum vă vine la gură, marșând pe pedala falsului patriotism!? Sau e vinovat pentru că, pur și simplu există!? Eu cred că de-asta se face vinovat, în ochii voștri acoperiți de cataracta care vă face să modificați realitatea.   Alături lor, se trezește și primul-ministru Mihai Tudose, care, profitând de ocazie, îl plesnește pe Dragnea lovindu-l nemeritat pe ministrul Agriculturii cu întrebarea șmecherește aleasă și la comandă difuzată pe televizor: ”Domnule Ministru, ce facem ca să nu mai fim și noi cetățeni europeni de mâna a doua?”   Păi, domnule Tudose, Daea e de vină? Nu v-a spus nimeni că produsele de import se controlează în țara de origine? Nu v-a spus nimeni că prim-secretar la Brăila nu mai e Anton Lungu și că a trecut de mult comunismul în care un ministru putea interveni în activitatea unei întreprinderi, fie ea și capitalistă? Au trecut vremurile acelea, domnule Tudose, vremurile în care eram cetățeni de mâna întâi, dar cu frig în case și ”adidași” în farfurie, dacă erau și ăia, cu țărani în pușcării pentru că luaseră doi coceni de pe câmp ca să aibe ce le da găinilor din bătătură, cu milițieni care controlau șoferii înaintea Crăciunului, ca să vadă dacă au tăiat porcul și ca să-l confiște, cu șiruri uriașe de români care stăteau la coadă la pâine și la lapte, și cu tot ce a însemnat mai rău în anii aceia, dar cu naționalism-comunismul fluturat ca argument suprem al patriotismului de paradă din care, bag seamă că v-ați adăpat și dumneavoastră, ieri, când l-ați apostrofat fără temei pe actualul ministru al Agriculturii! Și, între noi fie vorba, domnule Tudose, știți cine e vinovat pentru că suntem cetățeni europeni de mâna a doua? Adian Năstase, fostul dumneavoastră coleg de partid, acela care a condus negocierile pentru aderarea României la Uniunea Europeană, acela care a stat în genunchi în fața negociatorilor europeni și a acceptat orice, a încasat-o prin toate părțile (știm și că-i place!), doar pentru a le face jocul și pentru a se lăuda că și el a ajutat la aderarea țării noastre la Piața Comună. Și, știți cine mai e de vină pentru că suntem cetățeni europeni de mâna a doua? Ion Iliescu, domnule Tudose, el e de vnină, el, și Bârlădeanu, și Brucan și toată liota de atunci!   Așa că, voi, cu toții, lăsați acuzele, lăsați prostiile de-o parte și nu-l mai acuzați. O avea el alte greșeli, dar acum nu este vinovat cu nimic. Și, aflați de la mine, dacă încă nu ați aflat, Daea ăsta pe care îl înjurați voi iubește România mai mult decât majoritatea cretinilor care, deși nu se pricep, își dau cu părerea la televizor pe tema asta (și, în general, pe orice temă), manipulând informația și modificând după interese numai de ei știute percepția publică.   Acum, iată:   1-România a greșit grav, când s-a raliat inițiativei grupului țărilor de la Vișegrad pe tema dublei calități a alimentelor de import. Corolar: Cine nu sesizează că toată povestea își are originea la Moscova, e naiv!2-Dacă tot voiau să facă o treabă cât decât ca lumea, autoritățile ar fi trebuit să facă analiza unor alimente provenite din Polonia, Ungaria și Cehia, adică, din țările de unde, preponderent, sunt importate.3-Într-adevăr, dacă se poate rezolva ceva (Dar ce!? Că, de fapt, nu e nicio problemă!), totul va fi făcut în timp și numai de la nivel de Uniune Europeană. Dară vă rog să mă credeți, deși știu că există o oarecare inițiativă în acest sens la Parlamentul European, nu se va întâmpla nimic.4-De fapt, totul e o mascaradă, o manipulare uriașă pusă la cale de guvernele pro-moscovite ale țărilor enumerate mai sus, aici alăturându-li-se în primul rând jigodiile din presa ganeralistă. Pentru că, sunt convins că acțiunea de verificare a autorităților de la București a venit ca urmare a presiunii media din perioada anterioară, pentru a nu se spune că, ”iată, alte guverne o fac, dar cel al României nu se îngrijește de buna alimentație a poporului.” Și, din păcate, au căzut în capcană.5-Lăsați-l pe Daea în pace! Vă repet, în cazul ăsta, omul n-are nicio vină.6-Fiți fără grijă, domnul Ministru Petre Daea știe că nu e veșnic. V-a și spus-o: ”Sunt pregătit oricând să las caldă coada sapei.” Doar că, acela care va veni după el trebuie să știe că o coadă de sapă nu se freacă; apuci sapa bărbătește și dai puternic cu ea în pământ, ca să scoți buruienile dintre răzoare.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2