Farm

224

MADR nu modifică angajamentele de Bunăstare a animalelor!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În urma articolului postat pe site-ul „Agrointeligenţa” în data de 13 iunie a.c., cu titlul „INADMISIBIL! APIA le dă fermierilor termen DOUĂ ZILE să ceară BANII pentru FERMA DE PORCI ȘI DE PĂSĂRI”, MADR aduce următoarele clarificări:   Aplicarea Ordinului MADR nr. 826/2016[1]nu aduce modificări ale angajamentelor de bunăstare a animalelor derulate în cadrul Măsurii 215 a PNDR 2007-2013, din perspectiva obligaţiilor beneficiarilor, scopul acestuia fiind de a uniformiza modul de aplicare al acestora prin aducerea tuturor angajamentelor la aceleaşi termene şi perioade de referinţă ale cererilor depuse în fiecare an de implementare.   Modificarea propusă prin Ordinul MADR nr. 826/2016 este un rezultat al unui lung proces de consultare cu organizaţiile reprezentative ale crescătorilor de păsări şi porci din România, precum şi cu DG AGRI din cadrul Comisiei Europene, reflectând cele mai bune soluţii de gestionare echitabilă a angajamentelor asumate în baza cadrului juridic aplicabil PNDR 2007-2013, care trebuie să se alinieze la noile prevederi aplicabile în noua perioadă de programare.   Elaborarea şi aplicarea prevederilor Ordinului MADR nr. 826/2016 au avut în vedere consultarea la scară largă a tuturor celor interesaţi. Acest proces a fost parcurs în strâns dialog cu reprezentanţii crescătorilor de păsări şi porci din România (APCPR şi UCPR), cu care au fost organizate mai multe întâlniri şi consultări. În paralel, s-au asigurat toate informaţiile necesare la nivelul structurilor judeţene APIA şi la nivelul beneficiarilor, prin organizarea de videoconferinţe în care au fost ridicate întrebări şi furnizate răspunsuri concrete și practice privind mecanismul de implementare al M.215. Textul proiectului de ordin la care se face referire în articol a fost difuzat înainte de aprobare, atât personalului APIA (Central şi Centre Judeţene), cât şi asociaţiilor reprezentative şi beneficiarilor M.215. La videoconferinţa care a vizat clarificarea aspectelor prevăzute de Ordinul MADR nr. 826/2016, au participat împreună cu reprezentanţii APCPR şi cei ai UCPR şi 340 de beneficiari ai M.215.   Astfel, Ordinul MADR nr. 826/2016 facilitează aplicarea angajamentelor pe fondul nevoii de adaptare a acestora la noul cadru juridic conform cu Politica Agricolă Comună (PAC). Astfel, este evitată aplicarea unor sancţiuni în contextul în care vechile reguli de raportare a realizării obiectivelor în cadrul angajamentelor nu sunt în toate cazurile compatibile cu prevederile legislaţiei europene. Prin revizuirea informaţiilor declarate în cererile de plată aferente anului 2015 se asigură alinierea şi conformarea la aceste prevederi.   În concluzie, având în vedere numărul redus de beneficiari ai M.215 (264 de beneficiari ai M.215A şi 298 de beneficiari ai M.215B la nivelul anului 2014), repartiţia acestora la nivelul centrelor judeţene APIA, precum şi multitudinea de canale de comunicare puse la dispoziţie în această perioadă (atât pentru notificarea beneficiarilor, cât şi pentru obţinerea de informaţii şi clarificări), perioada de timp disponibilă pentru depunerea documentelor fără penalizări adică 10-15 iunie 2016, este asiguratorie pentru ca toţi beneficiarii M.215 să poată depune clauzele de revizuire şi cererile de plată în timp util şi cu un nivel ridicat de calitate a informaţiilor conţinute. De altfel, toţi beneficiarii M.215 şi-au anunţat intenţia de a depune documentele necesare, în termenul stabilit pentru evitarea aplicării unor sancţiuni, în baza notificării transmise de APIA.   Informaţii suplimentare referitoare la aplicarea M.215 în România, motivele care au stat la baza deciziei de revizuire a cererilor de plată şi alinierea perioadelor de referinţă ale angajamentelor şi mecanismul de revizuire a cererilor de plată şi alinierea perioadelor de referinţă ale angajamentelor pot fi consultate accesând linkul de mai jos.   Informatii suplimentare (.pdf)[1] Ordinul MADR nr. 826/2016 pentru aprobarea modelului cererilor de plată precum şi a modelului formularelor de accesare a clauzei revizuire a angajamentelor încheiate în cadrul Măsurii 215 Plăţi în favoarea bunăstării animalelor – Pachetul a) Porcine şi Pachetul b) Păsări 9În imagine, domnul Achim Irimescu, la standul firmei Angst, la ediția 2016 a Expo-Conferinței Internaționale Meat & Milk)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2