Anul 2015 stă să înceapă, arătându-se mai mare, mai negru și mai urât decât oricare alt an de până acum și aproape toată Industria laptelui stă ca pe ace: ”Oare, cum o să fie? Ce ne așteaptă? Cum va fi?” Cum și-a așternut fiecare!   Ai fermă pusă la punct, cu multe animale, cu tehnologii adiacente care să îți diminueze costurile, cu teren de pe care să aduni furajele, cu furnizori de soluții de nutriție eficiente și ieftine, cu tot ce trebuie ca să faci față concurenței, dar și să ai profit? Vei reuși să te menții în viață. Ai fabrică modernă, cu tehnologii eficiente, care să consume puțină energie și puțini bani, fără să alterezi calitatea produsului final? Vei mai putea să vinzi. Nu ai toate cele? Ai toate șansele să dispari de pe piață.   Dar și dacă ai avea tot ce trebuie, chiar dacă ferma sau fabrica s-ar roti după soare, tot vei avea de tras: Ba, aflatoxină, limbă albastră, ba embargou, ba piață liberalizată, fără cote, ba joc internațional al prețurilor, ba stocuri făcute de străinii mai isteți decât noi, ba, alte alea, toate făcându-l pe fermierul sau procesatorul român mai vurnerabil ca frunza în vântul vremurilor și al vremii. Desigur, companiile de afară, care operează în România, sunt mult mai avantajate. Dacă afacerea poate fi profitabilă, știm bine cu toții că șefii de la centru vor face tot posibilul ca să-și ajute filialele de aiurea.   Ciuda mare, însă, vine atunci când te gândești că ne-am făcut-o cu mâna noastră. Ce mai tura-vura, nimeni nu ne-a împiedicat, la nivel de sistem, să concepem și să punem în aplicare programe și strategii care să împingă această industrie la lumină. Cel mai bun exemplu e al Poloniei și nici cu Ungaria nu ne e rușine (de bulgari nu spunem nimic, pentru că ăia falsifică până și bidoanele, nu doar laptele din ele!). Adică, ăia de ce au reușit și noi, nu!? Doar pentru că ”au avut sprijin de la UE”, așa cum spun unii? Ei, na! Muncea, cumva, Merkel, în locul lui Janoshik sau Horvath!?   Haideți să ne uităm în oglindă și să recunoaștem adevărurile care sunt de recunoscut: În mare parte a anilor de după 1989, în loc să preia modelul economic și antreprenorial din Occident, mulți dintre fermierii și procesatorii români au păstrat modelul croit după zicala: ”Decât muncă fără rost, mai bine puțin și prost!”