Farm

259

Măsuri de sprijin pentru sectorul bovin în contextul pandemiei Covid 19

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Prin intermediul unui comunicat, MADR informeaza ca Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19, având ca scop compensarea pierderilor în perioada cuprinsă între 1 martie – 1 iulie 2020.

Astfel, pentru fermierii ce dețin în exploatație minim 91 de capete de bovine vor fi alocate fonduri de la bugetul de de stat. Cuantumul sprijinului de stat este de 100 euro/cap femelă bovină adultă, vârsta minimă 24 luni, iar valoarea totală a schemei de ajutor este de 35.700 mii lei. Pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole suma totală nu poate depăși echivalentul în lei a 100.000 euro.

Fermierii au la dispoziție 20 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență pentru depunerea documentației. Banii vor fi virați în conturile fermierilor până la 31 decembrie 2020.

Pentru a putea beneficia de ajutorul de stat, fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să dețină femele adulte din specia bovine înregistrate în RNE, în exploatații cu cod ANSVSA, la data de 1 iulie 2020;

b) să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile în baza Comunicării Comisiei Europene;

c) să nu se afle în dificultate (respectiv reorganizare, lichidare, faliment) în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31.12.2019 sau în cazul persoanei fizice să nu fi fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 31.12.2019

d) beneficiarii trebuie să dețină minimum 91 capete bovine femele adulte cu vârsta de minim 24 luni înregistrate în RNE la data de 1 iulie 2020.

Totodată, precizăm că pentru fermierii care dețin între 5 și 90 capete de bovine se acordă fonduri prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, respectiv Măsura 21 - Măsura specifică de acordare a unui sprijin temporar cu caracter excepțional în cadrul FEADR ca răspuns la epidemia Covid 19, prin care se acordă fonduri fermierilor din sectorul zootehnic respectiv sectorul bovin (inclusiv bubaline), în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei și menținerea viabilității acestora.

Bugetul aproximativ este de 60.000 mii euro, iar ajutorul per beneficiar va fi de maxim 7000 Euro și poate fi acordat în funcție de dimensiunea exploatației, astfel:

Intre 5 UVM - 10 UVM - 1000 Euro

Intre 11 UVM - 20 UVM - 2500 Euro

Intre 21 UVM – 30 UVM – 3500 Euro

Intre 31 UVM – 40 UVM – 4750 Euro

Intre 41 UVM – 50 UVM - 5000 Euro

Intre 51 UVM – 60 UVM – 6000 Euro

Intre 61 UVM – 70 UVM - 7000 Euro

Intre 71 UVM – 80 UVM - 7000 Euro

Intre 81 UVM – 90 UVM - 7000 Euro

Termenul maxim până la care Statul Membru va plăti suma forfetară este de 30 iunie 2021, pe baza unei cereri de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

Pentru a beneficia de fonduri acordate prin Măsura 21, fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Să fie fermieri activi conform definiției din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1307/2013, respectiv a legislației naționale și să fie înregistrat la APIA cu cerere unică de plată pentru anul 2020;

Să dețină minimum 5 UVM femele adulte din specia bovine, înregistrate în RNE, cu condiția de a avea înscrise minim 5 UVM femele adulte din specia bovine pe exploatație cu cod ANSVSA ;

Fiecare femelă adultă din specia bovine pentru care se solicită sprijin trebuie să aibă vârsta de minimum 24 luni la data de 1 iulie 2020.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2