Newseye

452

Negocieri între ANSVSA și veterinarii sindicaliști
MeatMilk

Author

MeatMilk.ro

Share on

facebooktwitter
article

La solicitarea reprezentanţilor ANSVSA, a avut loc o întâlnire cu reprezentanţi ai Federaţiei Sindicale a Veterinarilor din România, în vederea dezamorsării situaţiei create, pe fondul nemulţumirilor salariale exprimate şi a protestelor anunţate de federaţia sindicală.

  Ca urmare a discuţiilor purtate cu acest prilej, reprezentanţii ANSVSA au concluzionat că revendicările salariale exprimate la nivelul sindicatelor membre ale FSVR sunt justificate şi vor fi iniţiate, în cel mai scurt timp, demersurile necesare pentru soluţionarea acestora.   La finalul întâlnirii, reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi cei ai Federaţiei Sindicale a Veterinarilor din România au stabilit, de comun acord, suspendarea acţiunii de pichetare a ANSVSA, programată pentru data de 01.10.2015, şi organizarea, la aceeaşi dată, la sediul FSVR din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătatea Animală, a unei întâlniri cu o delegaţie a conducerii ANSVSA, condusă de preşedintele instituţiei, dr. Dumitru Băiculescu.

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.