Repers

369

Nielsen: Carnea românească, garanția calității

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Vești îmbucurătoare vin din zona consumului de carne și al produselor din carne. Cu siguranță, deschiderea din 2021, pe toate planurile, ca urmare a îmbunătățirii situației sanitare, a ajutat sectorul, mai ales dacă ne referim la aportul de beneficiu adus de redeschiderea restaurantelor.

Mai mult decât atât, potrivit Nielsen, care a realizat un studiu referitor la consumul de carne, publicat la finalul acestei primăveri, arată că aproape toţi românii consumă carne săptămânal, iar jumătate dintre ei chiar zilnic, chiar dacă 39% dintre ei spun că au redus consumul în ultimul an. Însă, 92% dintre consumatorii de carne consumă carne de două ori pe săptămână cel puţin.

Tinerii cumpără carne cu o frecvență mai mare, comparativ cu cei mai în vârstă.

La cea mai recentă achizitie, 87 % dintre cumpărătorii de carne declară că au cumpărat carne neprocesată în timp ce 36% au au optat pentru mezeluri.

Diferența dintre cele două categorii de carne este mai vizibilă în rândul celor mai în vârstă (45-59 de ani). 91% dintre aceștia au optat pentru carne neprocesată, la ultima cumpărătură, pe când doar 33% ,pentru mezeluri.

Preferințele față de tipul de carne variază tot în funcție de vârstă. Există o probabilitate mai mare ca cei tineri să cumpere carne din pui (79% dintre cumpărătorii de 18- 24 de ani), în timp ce categoria celor mai în vârstă să aleagă mai des carne de porc (72% dintre cumpărătorii de 45-59 de ani).

În privința capacității de a influența alegerea magazinului, carnea neprocesată este în top, 67% dintre cumpărători spunând că acest tip de carne a contat cel mai mult pentru alegerea magazinului unde să meargă la cumpărături.

Carnea gătită în casă este consumată cel mai des (75%) și pare că ocupă un loc central în meniul zilnic al românilor. Dacă este produsă România, cu atât mai bine. Originea locală inspiră calitate ridicată în categoria ”food”, în general, și în legatură cu carnea, îspecial.

În ceea ce priveşte postul, 36% dintre participanţii la sondaj spun că ţin post din când în când, iar 61% dintre aceştia aleg produse din carne vegetală pentru aceste perioade. Studiul s-a desfasurat online. Eșantionul cuprinde 1000 de respondenți, utilizatori de internet, din mediul urban.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2