Repers

290

Nu, nu e drept!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

L-ați luat în bâză de cum a deschis ușa ministerului. Ați făcut mișto de el în ultimul hal, că vine de pe tarla și că are pe suflet țărâna pământului pe care a crescut, deși n-ați luat în seamă școlile și experiența lui. L-ați portretizat în colaje foto ironice și în montaje video batjocoritoare, profitând de timiditatea lui dar și de credința lui că fapta e mai de preț decât vorba.   Ați dat în el când a început să bată țara, el știind bine că agro-zootehnia nu se face în birou ci sub arșiță sau cu picioarele în bălegar, până la genunchi. L-ați înjurat că A DAT, împingând căruța birocrației din drum, iar pe partea lui de muncă a atras și a plătit cele mai multe fonduri europene din toată economia națională.   L-ați înjurat când, așa cum a știut el să o facă, după mintea lui formată cu ochii în cărți nu pe Google, a reușit să determine hipermarket-urile să crească vânzările de mâncare făcută în România, măcar cu un gram în plus, față de cât se vindea înaintea lui.   Ați făcut mișto de el când dădea drumul la vană să curgă apa pe câmpuri, după zeci de ani. L-ați batjocorit că se uită și la ăia mici, nu doar la ăia mari, l-ați făcut în toate felurile, dar tot n-ați reușit un lucru: să-i opriți munca; să-l opriți să se chinuie, uneori, de unul singur, să schimbe mentalități, să îndrepte lucruri.   L-ați pus la index, pentru că a venit la conferința Meat Milk să vorbească despre ce și cum cu industriașii din cele două sectoare și pentru că nu ține exclusiv partea fermierilor, ca și cum doar ei ar exista și doar ei ar conta în țara asta.   Acum, îl înjurați că a comparat decimarea efectivelor de porci cu holocaustul. Păi, nu e așa, dacă stai să te gândești la zootehnia țării ăsteia despre care ziceți că o iubiți!? Altminteri, când e vorba să puneți osul la treabă vă scuzați cu sensibilități de cucoană crescută la pension.   Ba chiar, acum vreo săptămână, unul îl întreba la televizor, într-un dialog telefonic, e drept, în timp ce prezenta o situație revoltătoare din județul Tulcea, că de ce nu a luat măsuri pentru a face ordine la ANSVSA, fără ca întrebătorul să știe că ANSVSA-ul NU se află sub autoritatea MADR-ului!   Și, ce mai tura-vura, voi, cei care-l înjurați și îl acuzați gratuit și neargumentat  pe omul ăsta, confirmați  că e ocărât ăla care muncește, nu ăla care vorbește!   Așa că, vă întreb: E drept să-l înjurați pe Daea? Uitați-vă-n oglină și răspundeți-vă în singurătate, că nu v-aude nimeni, e drept? Eu cred că nu. Nu e drept!   (Pentru cine e contrariat că îi iau apărarea acestui om, să nu uite că am fost singurul care i-a luat apărarea domnului Daniel Constantin, ca ministru al Agriculturii, sau lui Achim Irimescu, iar atitudinea mea a fost determinată EXCLUSIV de lucrurile bune pe care acei oameni le-au făcut. Pentru că, știți bine, când e cazul, la înjurături nu mă întrece nimeni.)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2