222
„Industria alimentară românească are foarte mică forţă de negociere. Dacă îţi poţi permite să te ridici de la masă la o discuţie cu retailerii şi să spui «Nu mă mai interesează această reţea de magazine», e în regulă. Dar trebuie să ai putere de negociere. În România există o criză de supraproducţie în industria alimentară”, a spus Radu Timiş în cadrul conferinţei ”Cei mai mari jucători din economie-2016”, organizată de Ziarul Financiar. Acesta, a mai adăugat: ”Începând de anul trecut, a început o consolidare a industriei alimentare. Dacă anii trecuţi companiile nu au putut să se dezvolte şi să ajungă la nivelul de competitivitate globală, într-un singur an vedem că toate aceste companii care au suferit au nişte creşteri extraordinare, raportează creşteri de 20-25% în primul rând pe volum, în zona produselor de înaltă calitate. În fiecare an, Cris-Tim a investit 10 milioane de euro, ceea ce e mult pentru o companie de 100 de milioane de euro pe an. Profitabilitatea noastră s-a dublat an de an, productivitatea a crescut cu 20%, rezultatele sunt promiţătoare şi pentru acest an, şi pentru anii următori. Dar, supermarketurile, care se dezvoltă foarte mult, vin tot mai mult în zona de private label, încearcă să aibă putere tot mai mare de negociere. Multe produse se produc în afara ţării, în Europa, fapt care afectează industria noastră. Noi putem să ţinem cât de cât piept acestei europenizări a industriei alimentare, dar industria alimentară românească are foarte mică forţă în negociere. Acum patru ani aveam expunere în supermarket de 50%. Și, deși am crescut în fiecare an, tot am ajuns la 25% în prezent. De aceea, mă adresez colegilor din industrie și le spun: Nu scădeţi calitatea, creaţi un produs bun la un preţ convenabil! Pentru asta însă trebuie să ai şi un brand care să te ajute.” (În imagine, domnul Radu Timiș, la Meat & Milk 2016)