233
Anul 2020 a adus, pe lângă provocările de natură medicală și economică, numeroase reglementări care au adăugat complexitate mediului legislativ autohton, cu impact puternic asupra costurilor de conformare ale companiilor.
În România, anul trecut, doar de la declanșarea pandemiei, au fost emise peste 230 de acte normative cu implicații asupra mediului de afaceri, iar implementarea acestora a presupus un efort semnificativ.
Pentru multe întreprinderi, mici dar și mari, măsurile luate de autorități pentru a contribui la stoparea răspândirii virusului au presupus, printre altele, schimbarea locului de desfășurare a activității pentru angajați, scăderea veniturilor, aplicarea unor facilități sau chiar reorganizări interne.
În aceste condiții, departamentele financiare și de resurse umane au fost supuse unor presiuni uriașe pentru implementarea rapidă a noilor reglementări și navigarea prin multitudinea de aspecte apărute în practică. O soluție pentru degrevarea resurselor interne ar putea fi apelarea la furnizori externi, specializați, pentru serviciile din zona administrativă.
Un pas în această direcție ar putea consta înexternalizarea funcției contabile, fiscale și de calcul salarial. Această oportunitate, la care multe întreprinderi au ezitat să apeleze anterior, a ieșit tot mai puternic în evidență în ultima perioadă, odată cu schimbările apărute în peisajul economic. Pandemia de COVID-19 a adus în prim plan multe dintre beneficiile imediate și pe termen lung ale externalizării acestor funcții.
Degrevarea resurselor interne de sarcina administrativă și direcționarea către alte activități
Modul în care cele mai multe companii au reușit să se redreseze după primul șoc al pandemiei a demonstrat că mulți angajați nu trebuie să se afle tot timpul fizic la birou pentru a lucra eficient.
Schimbarea locației din care se muncește are însă multiple implicații, dar acestea pot fi abordate eficient în cazul externalizării funcției contabile, fiscale și de calcul salarial, având în vedere că ceastă operațiune presupune implicarea unor experți în domeniu, bine pregătiți și cu experiență bogată, cu atât mai benefică în perioade de criză și incertitudine. În acest fel, compania își aloca mai bine resursele către zone care produc mai multă valoare în activitatea de bază.
Securitate și eficiență în gestionarea virtuală a forței de muncă
Cu mulți angajați care lucrează de acasă, pentru un viitor previzibil, companiile sunt nevoite să implementeze rapid soluții care să le ajute să se adapteze cel mai bine la noile circumstanțe.
În această eră virtuală, migrarea de la un sistem clasic de contabilitate către unul în cloud(care poate fi accesat din orice locație doar cu o conexiune la Internet) sau de la un pontaj pe hârtie la o evidență online a prezenței angajaților la muncă permite directorilor executivi și angajaților să aibă acces securizat, de la distanță, la toate datele necesare gestionării resursei umane.
Cunoștințe și expertiză de calitate
Apelând la experții în contabilitate, fiscalitate și salarizare, o companie poate să obțină informații financiare și fiscale relevante, dar și sprijinul necesar să aplice pentru diferite facilitați și subvenții disponibile și să înțeleagă numeroasele modificări legislative care au fost adoptate în contextul pandemiei și nu numai.
A lucra cu o echipă de specialiști în aceste domenii permite conducerii companiei, în cele din urmă, să se concentreze asupra operațiunilor esențiale pentru succesul afacerii.
Acces la tehnologie scalabilă
În această perioadă, mai mult ca oricând, antreprenorii sau directorii executivi sunt supuși presiunii de a obține rapid informații și de a întreprinde acțiuni strategice clare pentru a spori performanța companiei.
Iar sistemele de contabilitate integrate (ERP) și platformele online de resurse umane și salarizare, care sunt interconectate cu platformele de raportare, pot furniza date și rapoarte în timp real, astfel încât să se poată lua cele mai bune decizii financiare în timp record.
În concluzie, pentru că antreprenorii și directorii executivi se confruntă cu așteptări tot mai mari din partea autorităților în ceea ce privește transparența financiară și conformarea fiscală, pentru mulți dintre ei decizia de externalizare a funcției contabile, fiscale și de calcul salarial este un pas înainte către digitalizare, eficiență și degrevarea resurselor interne, elemente necesare pentru o dezvoltare sustenabilă pe termen lung.
Material de opinie de Maria Butcu, Director Soluții de Servicii Externalizate, Deloitte România