Repers

266

România, din nou, acuzatul de serviciu

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ne-am învățat de mult cu faptul că România este acuzatul de serviciu al străinilor. Cred că, dacă s-ar întâmpla ceva în alt sistem solar, extratereștrii ar urla ca din gură de șarpe, la Consiliul Intergalactic, că românii sunt de vină.   Așa a fost acum câțiva ani, când cu scandalul cărnii de cal. Deși alții erau de vină, adică, polonezi, francezi și luxemburghezi, toată presa occidentală nu a avut vorbe de ocară decât pentru românii care nu aveau nicio vină. E drept, într-un final, au fost scoși din ligheanul cu lături, dar știți cum e în presă, întotdeauna, prima informație e ținută minte.   Acum vreo două săptămâni, o organizație de lobby înjura avicultorii români, folosind imagini din fermele de găini din Polonia, de faptul că nu ne-am aliniat actualelor norme europene, deși România a fost printre primele din Uniunea Europeană care au adoptat actualele norme de bunăstare, la păsări. Dar, n-a contat. Falsificându-se informația, românii trebuiau înjurați.   Acum, măgarul de jurnalist italian, folosindu-se de prostia sardinienilor care, nici ei, la fel ca mulți alții, nu înțeleg ce e aia piață liberă și ce e ăla schimb intracomunitar, vorbesc acuzator la adresa României, spunând că ”săracii de italieni au ajuns să bea lapte din România!”   Lăsând la o parte faptul că sardinienii s-au remarcat de-alungul vremii în șiruri de violențe de neimaginat și în creșterea măgarilor, de la care se vede treaba că au împrumutat părțile rele ale comportamentului acestor animale de excepție, să spunem că, în primul rând, informația este 100 % falsă.   România nu exportă lapte în Italia și sunt sigur că, neam de neamul ei, nicio picătură de lapte românesc n-a văzut bolovanii din insulă! Pseudo-jurnalistul italian, dacă avea minima voință de a se documenta, ar fi putut intra pe statisticile CLAL, ținute chiar de conaționalii săi, și ar fi văzut nivelul importurilor de lapte ale Italiei, din România, nivel care e 0.   Noi știm bine că tot laptele care se produce în țară este procesat aici, companiile românești neapelând la importuri decât în situațiile în care nu se acoperă necesarul din producția internă, dar asta nici nu contează pentru străini: România și românii trebuie înjurați!   Unii ar spune că străinii fac asta pentru că agro-zootehnia românească a devenit competitivă, deci, a devenit un pericol pentru Occident. Nț! Asta e doar o opinie pe cât de patriotardă, pe atât de falsă. Nu. Străinii fac asta pentru că, niciodată, dar niciodată, nu am știut să ne creăm imagine în străinătate, nu am avut niciodată vreo strategie coerentă în acest sens, iar când a venit vorba de a finanța campanii de lobby sau publicitate, cei implicați, adică stat și companii, au dat din colț în colț.   Trebuie înțeles odată pentru totdeauna, că degeaba ai produse bune dacă nu știi să le impui pe piață. Degeaba ești corect, dacă nu investești în imagine. Iar imaginea este mai importantă decât produsul în sine!

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2