211
Acest ajutor se acordă în limita sumei de 50.520 euro persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale constituite conform OUG nr. 44/2008 şi/sau persoanelor juridice, plătitoare de TVA, care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 826/2008 al Comisiei din 20 august 2008, cu modificările și completările ulterioare. De banii promiși vor beneficia producătorii care au depus cererile pentru sprijinul financiar acordat pentru depozitarea privată a cărnii de porc la data stabilită conform art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 360/2015 al Comisiei şi până la data stabilită în conformitate cu prevederile art.1 din Regulamentul (UE) nr. 725/2015, respectiv 9 martie – 2 mai 2015. Actul normativ prevede categoriile de produse eligibile pentru ajutor, sumele corespunzătoare și perioadele de depozitare, potrivit anexei la Regulamentul (UE) nr. 360/2015.Metodologia de aplicare a acestor măsuri, ghidul solicitantului, formularistica și procedurile de acordare a ajutorului se elaborează, conform prevederilor hotărârii, de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).