News

226

S-a semnat Acordul Provizoriu privind Legea Europeană a Climei

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Legea europeană a climei, unul dintre elementele-cheie ale Pactului verde european, consacră angajamentul UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050 și obiectivul intermediar de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990.

Acest acord privind Legea europeană a climei este o etapă esențială pentru Comisia von der Leyen, îndeplinind unul dintre angajamentele anunțate în Orientările politice ale președintei din iulie 2019.

Președinta Ursula von der Leyen a declarat: „Sunt încântată că am ajuns la un acord cu privire la acest element central al Pactului verde european. Angajamentul nostru politic de a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 a devenit acum și un angajament juridic. Legea climei plasează UE pe o traiectorie verde pentru generația viitoare. Este angajamentul nostru imperios față de copiii și nepoții noștri.”

Vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a adăugat: „Acesta este un moment istoric pentru UE.

Am ajuns la un acord ambițios pentru a înscrie obiectivul nostru de neutralitate climatică într-o legislație cu caracter obligatoriu, care va orienta politicile noastre pentru următorii 30 de ani.

Legea climei va modela redresarea verde a UE și va asigura o tranziție verde echitabilă din punct de vedere social. Acordul de astăzi consolidează, de asemenea, poziția noastră de lider în combaterea crizei climatice.

Atunci când liderii mondiali se vor reuni cu ocazia Zilei Pământului, UE va prezenta aceste vești îmbucurătoare, care sperăm să fie o sursă de inspirație pentru partenerii noștri internaționali. Este o zi de bun augur pentru concetățenii noștri și pentru planeta noastră.”

Pe lângă obiectivul de atingere a neutralității climatice până în 2050, acordul de astăzi consolidează cadrul european pentru acțiunile în domeniul climei prin introducerea următoarelor elemente:

  • un obiectiv climatic ambițios pentru 2030 de reducere cu cel puțin 55 % a emisiilor nete comparativ cu 1990, precizând contribuția reducerilor și a absorbțiilor de emisii;
  • recunoașterea necesității de a consolida absorbantul de carbon al UE printr-un regulament mai ambițios privind LULUCF, pentru care Comisia va face propuneri în iunie 2021;
  • un proces pentru definirea unui obiectiv climatic pentru 2040, ținând seama de bugetul orientativ pentru emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2030-2050, care urmează să fie publicat de Comisie;
  • un angajament privind emisiile negative după 2050;
  • înființarea Comitetului științific consultativ european privind schimbările climatice, care va oferi avize științifice independente;
  • dispoziții mai stricte privind adaptarea la schimbările climatice;
  • o coerență puternică între politicile Uniunii și obiectivul neutralității climatice;
  • un angajament de a iniția dialogul cu diverse sectoare pentru a pregăti foi de parcurs sectoriale menite să traseze calea către neutralitatea climatică în diferite domenii ale economiei.

Context

Comisia și-a prezentat propunerea de Lege europeană a climei la 4 martie 2020. După aprobarea oficială a acordului provizoriu de astăzi de către Parlament și Consiliu, Legea europeană a climei va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii și va intra în vigoare.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2