190
Ne continuăm sondajul care va fi reunit în cover-ul ”Cât de curată este eticheta curată?”, și care va fi publicat în ediția viitoare a revistei Meat.Milk. Iată ce ne-a declarat pe această temă domnul Sorin Minea, proprietar al companiilor Angst și Salsi, precum și Președinte al Federației Romalimenta:„Se confundă niște sintagme. Există noțiunea de etichetă curată, dar în Europa ea este folosită orientativ și în mod voluntar. Americanii încearcă să definească asta, dar nici ei n-au reușit, pentru că e foarte greu. Așadar, prin ”curățarea” unei etichete înțelegem scoaterea unor aditivi din produs. Însă, scoaterea completă a aditivilor este iluzorie. Există produse care, teoretic, nu au niciun aditiv. Dar acestea au câteva probleme: nu sunt comerciale, pentru că se fac greu, și au un termen foarte scurt de valabilitate.Că, o parte dintre aditivii introduși sunt inutili ori sunt folosiți pentru a accentua culoarea sau aroma, este adevărat. Dar prin ”curățarea etichetei” te poți gândi și la eliminarea unor adjuvanți, ceea ce este greșit, pentru că unii dintre ei sunt absolut necesari unui produs din carne. Dar, dacă afirmi că fabrici produse ”celan label”, în el nu ar trebui să fie decât carne, eventual grăsime, sare și, eventual, afumare. Această rețetă nu merge însă decât pentru câteva pastrame și pentru câțiva cârnați uscați. În rest, nu poți să fabrici un produs din carne 100 % curat.Consumatorii, însă, nu știu că, dintotdeauna, în produsele din carne au fost folosiți nitritul (care la origie era salpentrul), și polifosfatul de pe vremuri,care este monofosfatul de acum. Iar fosfatul este introdus ca să rămână apa în structura intracelulară din carne, pentru că, altfel, carnea n-are niciun gust. Iar nitritul este un conservant. Aceștia sunt aditivii de bază. S-a făcut un tapaj infernal pe subiectul nitritului, dar el nu doar că este natural, ci este și cel mai bun conservant, iar reglementarea lui e foarte strictă. Așadar, nu poți să spui că faci produse din carne pe ”etichetă curată”, decât atunci când în el nu pui decât carne și sare.Cu toate acestea, termenul de ”etichetă curată” se folosește ca acțiune de marketing, pornindu-se de la premisa că, dacă nu este reglementată, ai voie. Din punctul meu de vedere e ușor forțat. Pentru că, dacă pe partea din față a ambalajului sau în campanii publicitare, spui că produsul e curat, dar pe spate apar și alte ingrediente, în afară de cele trei menționate mai sus, înseamnă că faci o promisiune pe care nu poți s-o onorezi.În același timp, ce treci pe etichetă? Poți să treci ce ai scos din produs, dar poți să treci și ce n-ai pus niciodată, ca de exemplu, texturatul de soia. Dar e o chestie care prinde la consumatori, aceștia fiind needucați. Iar, dacă spui că ai scos glutenul, nu ai îmbunătățit cu nimic produsul, pentru că nu există produs din carne cu gluten. Aaa, că ai scos amidonul sau făina? E altceva. Apoi, colorantul sintetic e interzis de 30 de ani! Deci, nu pot să scot ceva ce nu există. Însă etichetez așa și centrez acțiunea de marketing pe ceva care nu există. Dar asta e incorect față de piață, față de competiție, pentru că în felul ăsta sugerezi că restul producătorilor folosesc astfel de aditivi. Iar o astfel de campanie este o contra-reclamă la adresa celorlalți producători de alimente și nu trebuie să arunci anatema pe ceilalți, cum că, dacă tu nu folosești gluten, restul o fac. Într-o țară civilizată, o astfel de campanie ar fi fost atacată imediat.Un alt aspect delicat este sugestia care se face cumpărătorului, cum că un astfel de produs e cel mai bun și cel mai sănătos de pe piață. Dar, pentru a face astfel de afirmații trebuie să probezi asta, în urma unor studii medicale care nu știu dacă există. De aia se spune ”probabil, cea mai bună bere”.Apoi, sunt mulți care fabrică produse din carne foarte aproape de conceptul de ”etichetă curată”, gândind că, de exemplu, pentru Șunca de Praga ori alte produse, sunt absolut obligatorii unii aditivi aprobați de EFSA. Eu fac asta de 20 de ani, și ca mine mai sunt destui, dar nimeni n-a avut curajul să îngroașe astfel de afirmații și să facă astfel de campanii publicitare, precum cele de acum, care sunt, implicit, periculoase.Pericolul cel mare este acela că amplifici neîncrederea consumatorilor în produsele din carne, deci, ajungi la un rezultat invers, decât cel pe care l-ai dorit. E drept, pe marketing vei avea un plus de încasări, dar pe termen lung vei pierde. Nu mai pui MDM, dar pui proteină animală, care e mai ieftină. Nu mai pui soia, dar pui texturat de mazăre, care e mai ieftin. Și atunci, cât de curată este eticheta?O soluție ar fi fost, și încă mai e, ”Produsul Românesc Consacrat”. Dar, nu mai sunt decât doi procesatori care fabrică astfel de produse, doar doi! Angst și încă unul. Și știți de ce nu se dorește? Pentru că, așa s-a stabilit legal, produsele sunt fabricate pe baza unor STAS-uri vechi de 30 de ani. MADR are oricând drept de control, pentru a vedea dacă respecți standardul, or ei nu vor să fie controlați de nimeni!”