MADR transmite că Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă privind aprobarea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în perioada cuprinsă între 01 martie – 01 iulie 2020, având ca scop compensarea pierderilor.
Ajutorul de stat se acordă pe capacitatea de producție deținută de beneficiar, echivalent UVM, funcție de categoriile de suine, respectiv, suine la îngrășat și animale de reproducție.
Valoarea totală ce poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu poate depăși echivalentul în lei a 100.000 euro.
Cuantumul ajutorului este de 100 euro/UVM, echivalent în lei, ratele de conversie fiind 0,3 UVM pentru porc gras, 0,5 UVM pentru animale de reproducție (scroafe și scrofițe). Valoarea totală a schemei de ajutor este de 119.560 mii lei.
Beneficiarii acestei măsuri de sprijin sunt crescătorii care dețin animale din specia suine, respectiv, întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, după caz, precum şi persoanele juridice care desfăşoară activitate de îngrășare și/sau reproducție a suinelor.
Pentru a putea beneficia de ajutorul de stat, fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să dețină exploatație cu cod ANSVSA înregistrată/autorizată sanitar veterinar;
b) să desfășoare activitate de îngrășare și/sau reproducție a suinelor în semestrul I al anului 2020, cu excepția celor care dețin exploatații aflate în imposibilitate de populare din cauza măsurilor de restricție sanitare veterinare generate de evoluția pestei porcine africane;
c) să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile în baza Comunicării Comisiei Europene;
d) să nu se afle în dificultate, (respectiv reorganizare, lichidare, faliment) potrivit evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31.12.2019.
Precizăm că fermierii au la dispoziție 20 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentului act normativ pentru depunerea documentației. De asemenea, banii vor fi virați în conturile acestora până la data de 31 Decembrie 2020.