Newseye

466

Ultima fiță: Pringles lansează lumânările cu miros de… carne!
MeatMilk

Author

MeatMilk.ro

Share on

facebooktwitter
article

(Miruna Sorescu) Pentru iubitorii de carne care se află încăutarea unui cadou alternativă de Crăciun, gigantul Pringles a găsit răspunsul, lansând pe piață o serie de lumânări noi, cu arome special, pentru gurmanzi, potrivit Meatinfo.co.uk Astfel, compania a introdus pe piață lumânările parfumate cu miros de carne, pentru a contracara aromele tradiționale din acest sezon, cum ar fi aromele de scorțișoară sau de pin. Entuziaștii își pot umple acum casa cu aromele lor preferate, ca de exemplu Texas BBQ, cu aromă de porc sau cu lumânările Brânzos, evident, lumânări cu aromă de brânză.   Purtătorul de cuvânt al gigantului Pringles a spus încântat: ”Vânzările de Pringles vor crește cu aproape 150%, în periaoda Crăciunului, când toată lumea se bucură de sărbători, alături de prieteni și familie. Deci, ce modaloitate mai bună este de a crea aroma de sărbători perfecte, decât cu lumânările parfumate Pringles. Nu e Crăciun fără miros și, desigur, la fel de delicious, decât cuPringles”, a argumentat oficialul firmei.   Tot în același ton de umor, purtătorul de cuvânt al Pringles a mai spus;”În cazul în care supermarket-urile rămân fără porci, de sărbători, iar oamenii fără  cina de Crăciun, atunci, pur și simplu ai putea aprinde un Pigs Pringles, pe 25 decembrie și toată casa ta va mirosi a …friptură de porc!”

Did you learn something new from this article?

Previous article
Next article

Read also:

Are you ready to grow your business?

Subscribe to our newsletter to stay up to date with the latest news.