223
Conform comunicatului emis de fundatie, rata de promovare la examenul de Bacalaureat din 2020 a elevilor din mediul rural din programul ”Vreau în clasa a 9-a”, derulat de Fundația World Vision România, este de 85%, cu peste 20% mai mare decât cea națională (62,9% - care include atât copiii din mediul rural, cât și pe cei din mediul urban).
Mai mult, promovabilitatea copiilor din mediul rural din proiect o depăşeşte chiar şi pe cea din Capitală, care a fost de 67,46%.
În cadrul programului Vreau în clasa a 9-a au fost înscriși în acest an școlar peste 700 elevi de liceu, dintre care 140 au dat examenul de Bacalaureat. Aproape două treimi dintre cei care au dat examenul au obținut note peste 8.00, cea mai mare notă fiind de 10 pe linie.
“Cu mari emoţii, am aflat notele de la BAC, note de care pot spune că sunt mândră. Pentru mine, examenul a fost o încercare, având în vedere situaţia prin care am trecut cu toţii, BAC-ul dat în pandemia de coronavirus, dar şi în ceea ce mă priveşte pe mine personal, întrucat am lipsit o bună parte din timp de la şcoală din cauza unor probleme medicale.
Pentru acest examen am început să mă pregătesc încă din septembrie cu forţe proprii, dar şi cu ajutorul profesorilor, colegilor şi al proiectului World Vision. Sunt fericită că am adus bucurie prin rezultatul meu. Îmi doresc foarte mult să urmez Facultatea de Litere şi să devin profesoară de limba română sau engleză”, a declarat Maria Iustina, o elevă din Vâlcea, parte din program, care a obţinut nota 9,70 la examen.
În pandemia de COVID-19, liceeni de clasa a XII-a din proiect au participat constant la meditaţii gratuite online, pentru a nu pierde contactul cu materiile de învăţământ la care urmau să susţină examenul de Bacalaureat. Meditaţiile au fost susţinute de profesorii din cadrul liceelor la care învaţă elevii, de profesori din partea unui centru privat de meditații sau de voluntari ai Fundaţiei World Vision România. În plus, elevii din proiect care nu au putut să-şi continue educaţia online pentru că nu au avut infrastructură digitală au primit tablete, laptopuri sau telefoane performante din parte donatorilor.
De 12 ani, programul îi ajută pe copiii lipsiți de posibilități materiale din șase județe din România (Dolj, Vâlcea, Cluj, Iaşi, Vaslui şi Ialomiţa), oferindu-le burse lunare care acoperă o parte dintre nevoile de bază şi le formează abilităţi de viaţă independentă, participare în programe de consiliere vocaţională şi activităţi de dezvoltare personală, programe de internship şi stagii de practică oferite de companiile partenere, voluntariat şi implicare civică, activităţi de mentorat, activităţi culturale şi tabere de vară pe diferite tematici.
Toate aceste activităţi social-educaţionale reprezintă un pachet de servicii personalizate pentru elevii din mediul rural, care au scopul de a-i pregăti pentru viaţa de adult şi de a le oferi şansa construirii unui viitor mai bun.
Într-un an cu rezultate foarte slabe la Bacalaureat, cu cea mai mică rata de promovabilitate din ultimii şase ani, rezultatele elevilor din programul Vreau în clasa a 9-a arată cât de mult contează pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale copiilor din mediul rural o investiție reală și personalizată în educația lor: an de an, rata de promovare a elevilor din program a fost superioară mediei naționale.
Cu toate acestea, starea educației din mediul rural este îngrijorătoare. Abandonul școlar este una dintre problemele grave cu care se confruntă copiii de la sate, acesta fiind cauzat de o multitudine de factori care ţin de elevi, şcoală, familie, implicarea comunităţii. Abandonul școlar crește după finalizarea ciclului gimnazial, motivele fiind rezultatele școlare slabe ale copiilor (51%), costul mare al educației (56%) și preferința adolescenților de a lucra pentru a avea un venit (31%).
Fundaţia World Vision România a demarat în iunie o campanie de strângere de fonduri pentru a pregăti şcolile, elevii şi profesorii din mediul rural pentru redeschiderea şcolilor în toamnă. Astfel, aproximativ 6.000 de copiii şi 100 de profesori din 80 de comunităţi nevoiaşe de la sate ar putea primi infrastructură digitală şi 27 de şcoli şi grădiniţe ar putea fi modernizate.
Persoanele care vor să-i sprijine pe copiii de la sate care vor să continue să înveţe, însă ar putea fi lăsaţi în urmă pentru că nu au resurse, pot să doneze fie prin SMS la 8864 cu textul SPERANŢĂ (cost 4 euro), fie direct pe site-ul campaniei - https://worldvision.ro/implica-te/proiecte-fundraising/daruieste-educatie/, unde se poate dona orice sumă.
Despre World Vision România
World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului.
Organizaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen și se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii.
World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. De 30 de ani în România, WVR a oferit sprijin pentru peste 560.000 de copii şi adulţi, în aproape 500 de comunităţi din 18 judeţe.
World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate, şi de la oraş, de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu accent pe educaţie şi reducerea abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează, astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc.
Prin proiectele realizate, World Vision are ca misiune transformarea comunităţilor şi membrilor acestora pentru a realiza o viaţa împlinită pentru fiecare copil.
www.worldvision.ro
http://www.facebook.com/WorldVisionRomania
http://blog.worldvision.ro/