254
AFIR-Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit aproximativ 582 de milioane de euro fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților publice locale, în perioada 16 octombrie 2020 – 15 octombrie 2021, din fondurile europene alocate României prin Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR).
„Această sumă reprezintă efectiv banii europeni pe care i-am absorbit din alocarea pe care o avem de la Comisia Europeană. Este o valoare obiectivă care însă nu include banii de la bugetul de stat sau contribuția proprie a beneficiarilor.
A fost un efort care se datorează în principal colectivului AFIR, care s-a implicat în condiții foarte dificile să verifice fiecare proiect, să analizeze fiecare document și mai ales să sprijine și să îndrume beneficiarii pentru a implementa cu succes investițiile.
Aș vrea să mulțumesc și beneficiarilor noștri, consultanților și instituțiilor partenere care au dat tot concursul pentru a absorbi eficient fondurile europene. Pot să asigur că și în continuare vom menține același ritm alert la același standarde ridicate de eficiență și integritate.” a precizat Mihai MORARU, directorul general al AFIR.
În anul financiar 2019, AFIR a efectuat plăți în valoare de 524 milioane de euro, iar în anul 2020, AFIR a avut un vârf de plăți de 656 de milioane de euro pentru beneficiarii PNDR.
În acest an financiar, din fondurile europene alocate României, AFIR a efectuat plăți în valoare de 171,6 milioane de euro în contul fermierilor, beneficiari ai PNDR 2020, pentru investiții în exploatații agricole, pomicole, în cooperare și grupuri de producători.
Totodată, Agenția a plătit 211,3 milioane de euro autorităților locale, beneficiarii publici ai PNDR 2020, pentru investiții în infrastructura de bază, de acces și de patrimoniu cultural din mediul rural.
De asemenea, procesatorii au beneficiat de plăți în valoare de 68,5 milioane de euro, iar antreprenorii au încasat fonduri în valoare de 22,2 milioane de euro pentru investiții în sectorul non-agricol. Grupurile de Acțiune Locală (GAL) au beneficiat prin subprogramul tematic LEADER de plăți în valoare de 68,8 milioane de euro.
În plus, AFIR a plătit peste 11 milioane de euro pentru măsurile de sprijin finanțate în cadrul PNDR 2020, pentru transfer de cunoștințe și acțiuni de informare, servicii de consiliere, pentru refacerea potențialului de producție agricolă afectat de dezastre naturale și pentru gestionarea riscurilor în agricultură.