357
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a celebrat săptămâna aceasta 25 de ani de activitate în România, ocazie care a reunit într-un dialog constructiv directorii și președinții celor mai mari companii din țară, reprezentanții Guvernului, Parlamentului, Administrației prezidențiale, autorităților de reglementare și instituțiilor internaționale.
FIC este asociația care îi aduce împreună pe cei mai importanți investitori cu capital străin din România, cu o cifră de afaceri cumulată reprezentând o cincime din produsul intern brut, având o contribuție semnificativă la bugetul de stat și asigurând 170.000 de locuri de muncă directe pentru economia românească.
FIC se bucură de o istorie solidă ca partener pentru dezbateri și consultări cu autoritățile și de o abordare vizionară asupra temelor economice, cu accent pe investiții private. De-a lungul celor 25 de ani de activitate, organizația a reunit peste 255 de companii românești cu capital străin care au contribuit cu recomandări, analize, studii și dezbateri ce au sprijinit evoluția României.
Asociația a crescut odată cu economia, societatea și statul, iar astăzi ne regăsim într-un mediu mai prosper în care Investițiile Străine Directe („ISD”) au avut un rol central pentru dezvoltarea economică prin locurile de muncă create, taxele plătite către bugetul de stat, transferul de know-how în a face afaceri și transferul de tehnologie ce a condus la creșterea productivității și a exporturilor.
Membrii Comitetului Director al FIC au fost încă de la înființare ambasadori ai investițiilor străine și a României ca destinație pentru ISD. Organizația s-a dezvoltat odată cu ISD, care au crescut de la 6,8% pondere din PIB-ul României în 1997 la 38,64% ponderea ISD în anul 2021.
Prioritățile FIC s-au schimbat și diversificat în același timp cu sofisticarea sistemului legislativ și economic, dar tema centrală a rămas dezvoltarea economică durabilă prin numeroase analize macroeconomice, cărți albe, rapoarte, documente de poziție și proiecte dedicate pilonilor cheie de dezvoltare.
În cadrul evenimentului, Prim-ministrul României, domnul Nicolae Ciucă, a subliniat parteneriatul constant dintre Guvern și FIC în ceea ce privește stimularea investițiilor străine și aportul organizației în identificarea celor mai bune măsuri pentru dezvoltarea economică durabilă pe termen mediu și lung, dialog ce a condus la un nivel record al investițiilor străine în anul 2022.
De asemenea, Ministrul Economiei, domnul Florin Spătaru, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, domnul Marius Budăi și Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, domnul Barna Tanczos au evidențiat buna colaborare cu organizația investitorilor, dar și măsurile pe care le au în vedere pentru susținerea investițiilor și activității economice:
harta interactivă a sectoarelor economice – Atlasul Economic, strategia de dezvoltare industrială, regândirea activităților economice prin reducerea impactului asupra mediului și tehnologizare, asigurarea forței de muncă necesară (prin impulsionarea învățământului dual și tehnologic și orientarea în carieră).
Investitorii în dialog cu autoritățile au mai abordat perspectivele noii Agenții Române pentru Investiții și Comerț Exterior, procesul de examinare a investițiilor străine, stadiul implementării PNRR și fondurile EU disponibile pentru complementarea investițiilor private, aderarea României la OECD, stabilitatea cadrului fiscal, implementarea proceselor de digitalizare la nivelul administrației și măsurile pentru protejarea mediului.
Membrii FIC au subliniat încă o dată cele mai importante măsuri pentru stimularea ISD:
stabilitatea, predictibilitatea, transparența și claritatea cadrului legislativ; termene rezonabile pentru implementarea de noi măsuri sau instrumente de către companii; soluțiile viabile și durabile pentru criza energetică, care sprijină toate părțile interesate și reduc presiunea costurilor; stabilitatea mediului fiscal; reducerea birocrației și stimularea digitalizării și elaborarea unei strategii de atragere a ISD.
Membrii FIC rămân parteneri de dialog pentru autorități și pentru instituțiile internaționale ce au ca scop comun dezvoltarea economică și socială a României.
Datele privind activitatea FIC din ultimii 25 ani pot fi vizionate la următorul link