307
În perioada 08 – 10.01.2023, inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), împreună cu cei ai Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene Ilfov, București și Giurgiu, au efectuat o acțiune fulger de control, care a vizat comercializarea cărnii congelate, provenite din comerțul intracomunitar și din import.
Obiectivele controlate au fost 29 depozite frigorifice autorizate pentru schimburi intracomunitare din județele Giurgiu, Ilfov și București.
Principalul aspect urmărit a fost depistarea unor posibile practici ilegale, de congelare a cărnii pentru care producătorul a stabilit pe etichetă că se comercializează refrigerată, congelare care, uneori, se realizează chiar aproape de finalul perioadei de valabilitate.
Această metodă, în contradicție cu legislația, este utilizată pentru a prelungi perioada de valabilitate a produsului (se aplică o altă etichetă cu informații referitoare la carnea congelată, cu un alt termen de valabilitate) și, deseori, pentru a ascunde modificările organoleptice ale cărnii.
Totodată, au fost verificate și condițiile de igienă, conformitatea documentelor însoțitoare, termenul de valabilitate, menținerea regimului termic de păstrare, asigurarea trasabilității, etichetarea și marcarea produselor.
Inspectorii au descoperit mai multe loturi de carne congelată de vită, provenite din comerț intracomunitar, care fuseseră importate în state membre UE din țări terțe (Argentina, Uruguay, Brazilia, SUA) în stare refrigerată și congelate în depozite frigorifice din UE, cu schimbarea termenului de valabilitate dat de producător.
Principalele neconformități constatate au fost dubla etichetare a produselor (pe lângă eticheta producătorului s-a identificat și o altă etichetă aplicată după schimbarea stării termice a produsului prin congelare) și lipsa trasabilității produselor.
Pentru neregulile constatate, inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 245.000 lei și au reținut
oficial cantitatea de 6.098 de kg carne de vită.
Ca urmare a rezultatelor acestei acțiuni, s-a dispus extinderea controalelor oficiale cu această tematică la nivel național.
Practicile înșelătoare sau frauduloase identificate în timpul controalelor oficiale sunt introduse în platforma AAC (Sistemul de Asistență și Cooperare Administrativă), sistem folosit la nivelul Uniunii Europene pentru a face schimb de informații cu privire la încălcările transfrontaliere a normelor lanțului alimentar. Serviciul Comunicare și Logistică Documentară