Technologies

235

Campania Instragram Hotel, inițiată de TopGel, s-a încheiat

autor

MeetMilk.ro

distribuie

TOPGEL, cel mai mare producător român de înghețată, a încheiat campania Instagram Hotel, prin care a invitat consumatorii să retrăiască amintirile vacanțelor din copilărie.

Consumatorii TOPGEL au intrat în  tragerea la sorți printr-un comentariu la postările de concurs de pe pagina de Instagram @topgel_romania.

Campania a fost întâmpinată cu entuziasm, comunitatea TOPGEL fiind deja familiarizată cu asocierile brandului și ale produselor din portofoliu, atât pe categoria de înghețată cât și pe categoria de patiserie, cu momentele plăcute din copilărie.

TOPGEL a premiat consumatorii cu câte un weekend pentru două persoane la Mamaia, Vama Veche, Brașov și Sinaia, stațiuni îndrăgite ale copilăriei.

Concursul a înregistrat 7.715 de înscrieri în cele patru săptămâni de campanie și 2.012 de noi followers pe pagina de Instagram.

Reach-ul paginii a crescut cu 49.7% față de luna precedentă, vizitele pe pagină cu +664% față de aceeași perioadă, iar click-urile pe website cu +711%.

Înscrierile arată că destinația de vacanță preferată a utilizatorilor a fost Mamaia, urmată fiind de Sinaia, Vama Veche și Brașov.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2