News

306

Carrefour România și-a publicat bilanțul pe anul 2020

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Pe site-ul companiei, Carrefour România și-a publicat bilanțul pentru anul 2020. Cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa.

Carrefour în România

De peste 50 de ani, Carrefour este un partener pentru viața de zi cu zi. În fiecare zi, Carrefour primește în magazinele sale peste 10 milioane de clienți din lumea întreagă, oferindu-le o gamă largă de produse și servicii la prețuri echitabile.

În România, grupul Carrefour oferă clienților săi multiple posibilități de a face cumpărături, atât în cele 298 de magazine din țară, cât și prin portalul unic www.carrefour.ro  și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store, în 35 de orașe.

În 2019, Carrefour a avut un total de 366 de magazine în toate formatele, incluzând și magazinele de tip mandat de gestiune și franciză, dintre care: 40 hypermarketuri Carrefour, 190 magazine Carrefour Market, 108 magazine Carrefour Express, 28 magazine Supeco.

Ca parte din strategia de inovație, Carrefour a dezvoltat pentru clienții săi mijloace inovatoare de plată, precum aplicația „Carrefour Pay”, prin intermediul căreia aceștia pot verifica preţurile din magazin sau plăti cumpărăturile direct din aplicaţie, la casele de marcat.

Continuând seria inovațiilor, anul trecut, Carrefour a lansat în hipermarketul Carrefour Băneasa, serviciul integrat „Casa ta - Self Service”, prima casă de marcat unde clienții au posibilitatea să scaneze și să plătească singuri, în același loc, produsele cumpărate.

Strategia Carrefour

Încă din anul 2001, Carrefour și-a luat un angajament ferm față de consumatorul român, care încă stă în picioare și este unul din pilonii de comunicare – oferirea celor mai mici prețuri, mereu.

În acest sens, la început, principalele motive pentru care consumatorii vizitau magazinele Carrefour erau legate de prețurile mici, de gama largă de produse și de promoții. Evoluția brandului nu a fost aleatorie, ci a venit în anticiparea nevoilor consumatorilor noștri.

Politica anticorupție Carrefour România

Politica anticorupție Carrefour România contribuie la lupta împotriva corupției prin respectarea legilor naționale, internaționale și a legilor cu scop extrateritorial, așa cum este Legea franceza Sapin II, adoptand toleranta zero fata de toate actele de corupție și instituind un program de conformitate dedicat prevenirii și detectării acestor acte.

În demersul de aplicare a normelor din domeniu, compania evaluează și gestionează riscurile care ar putea avea un impact negativ asupra operațiunilor, relațiilor de afaceri sau asupra produselor ori serviciilor sale.

Carrefour a creat propriul său sistem de alertă care poate fi utilizat de angajați sau colaboratori pentru a raporta orice situație sau comportament care nu respectă Principiile Etice.

Obiective depășite

În 2020, grupul Carrefour și-a depășit obiectivele principale de sustenabilitate socială și de mediu, atingând scorul de 115% conform indicelui CSR and Food Transition, față de 114% în 2019. Acest indice stă la baza constituirii raportului anual de sustenabilitate și responsabilitate socială al grupului Carrefour Franța.

Rezultatele indicelui sunt notabile pentru două angajamente importante. Primul este acela că, din 2017 până în prezent, cantitatea de ambalaje a fost redusă cu 6154 de tone – de aceea, obiectivul pe care grupul și l-a stabilit a fost dublat la cel de 20,000 de tone până în 2025.

În plus, emisiile de dioxid de carbon au scăzut cu 9% față de anul 2019; noul target, aprobat de inițiativa Science Based Target, este acela de a reduce emisiile de CO2 cu 30% până în 2030 și cu 55% până în 2040 (în comparație cu anul 2019).

Indicele CSR and Food Transition Index dezvoltat de Carrefour este un scor global care urmărește pe durata mai multor ani evoluția grupului în termeni de sustenabilitate, la nivelul fiecărei piețe unde este prezent.

Cu un scor de 115% raportat la nivelul obiectivelor stabilite, Carrefour grup și-a depășit țintele cu privire la mai mulți indicatori de bază: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea volumului deșeurilor alimentare, dezvoltarea agriculturii organice și a agroecologiei, reducerea volumului de ambalaje utilizate și promovarea diversității în ceea ce privește resursele umane.

Indicele CSR se calculează pe baza a 17 grupe de indicatori, care monitorizează rezultatele Grupului Carrefour în ceea ce privește strategia de CSR și implementarea tranziției către o alimentație mai sustenabilă și mai sănătoasă. Cei 17 indicatori sunt grupați în patru categorii, care măsoară performanța pentru: Produse, Magazine, Clienți și Angajați.

Carrefour România a avut o performanță CSR de 88% în anul 2020. Astfel, Carrefour România și-a atins o parte semnificativă din obiectivele setate, referitoare la: reducerea risipei alimentare, tranziția alimentară în magazine, produsele locale și susținerea producătorilor locali, programul Act for Food, planul de acțiune pentru o dietă mai sănătoasă, integrarea angajaților cu dizabilități și siguranța la locul de muncă.

Scorul de 88% raportat pentru anul 2020 reprezintă o medie a categoriilor măsurare în acest proces de raportare: Produse 64%, Clienți 103%, Magazine 78% și Angajați 107%.

Rezultatele pe 2020 vizează o creștere față de anul anterior, în care scorul general a fost de 81%. Potrivit acestui raport, rezultatele politicilor de responsabilitate socială sunt vizibile nu doar în sprijinul acordat comunităților defavorizate, ci reflectă orientarea strategică a Carrefour către o alimentație sănătoasă și sustenabilă, protejarea mediului și conservarea resurselor naturale, precum și tranziția spre o economie echitabilă, în care agricultura ecologică și micii producători reprezintă o pondere semnificativă.

Agricultura organică

În majoritatea țărilor, performanța grupului nu a atins obiectivul stabilit, principalul motiv fiind acela că obiecti vele au fost setate înaintea începerii crizei Covid-19, care a avut un impact puternic asupra obiceiurilor de consum.

În România însă, Carrefour continuă să fie un lider pe piața de produse organice. În același timp, Carrefour se angajează să susțină agricultura organică în România prin continuarea programului Creștem România Bio, derulând cea de-a doua ediție în 2020.

Produse care contribuie la păduri mai sustenabile

În ceea ce privește planul de acțiune pentru păduri sustenabile, obiectivele propuse au fost atinse în proporție de 95%. Astfel, 99% dintre vânzările celor mai importante zece familii de produse de lemn și hârtie sunt conforme cu planul de acțiune (au certificare FSC/relaționată), în timp ce 89% din uleiul de palmier vândut este certificat RSPO sau echivalent (cu 12% mai mult decât în 2019).

Reducerea risipei alimentare Din 2016 până în 2020, risipa alimentară din magazinele Carrefour a fost redusă cu 8%. Carrefour România se poziționează bine în raport cu obiectivul de reducere cu 50% a risipei de mâncare până în 2025, având în vedere colaborările dedicate cu ONG-uri, donațiile de produse cu termen scurt de expirare și vânzarea accelerată a produselor din magazine, care se apropie de termenul de expirare.

Tranziția alimentară în magazine

82,3% dintre consumatorii Carrefour România regăsesc principiile tranziției alimentare în percepția generală asupra brandului, cu o creștere de 2,6% față de anul 2019. Produse locale și susținerea producătorilor locali Carrefour România a implementat toate axele planului de acțiune care vizează accesul la piață pentru producătorii locali și a crescut scorul acestui plan cu 4 puncte.

În plus, Carrefour a dezvoltat relații strânse cu furnizorii locali mici și medii și a continuat să fie un partener puternic pentru Cooperativa de la Vărăști, care a produs în anul 2020 peste 7.425 tone de legume și verdețuri.

Parteneriatele cu micii fermieri au fost și mai valoroase în 2020, într-un context dificil care a cerut acțiuni concrete și continuitate. Carrefour a adus consumatorul mai aproape de fermieri prin Lădița de verdețuri cu preț unic de, prima dintr-o serie de produse cu legume cultivate local.

Aceasta conținea 25 de articole provenind de la Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști, de la producători din programul Creștem România BIO aflați în primii ani de conversie la agricultura ecologică, dar și de la sute de alți fermieri din țară, cu care Carrefour are contract sezonier.

Această primă Lădiță fost disponibilă pe rafturile hipermarketurilor Carrefour și online, în platforma BRINGO. Proiectul a venit să susțină micii producători, care se confruntau cu dificultăți cauzate de starea de urgență instalată la nivel național, amplificată de o producție timpurie.

Susținerea comunităților

Carrefour a donat echivalentul a 25% din valoarea fiecărei lădițe vândute către Fundația pentru Dezvoltarea Agriculturii pentru a susține dezvoltarea de programe sustenabile în agricultură, un domeniu cu atât de mult potențial în România.

Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe relevante, astfel că, în 2017, retailerul a lansat, în premieră în România, Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăști, prima de acest gen fondată alături de un retailer.

Proiectul aduce mai aproape de clienții Carrefour producătorii agricoli români cu produse de calitate și le oferă acestora oportunitatea de a accesa o piață de desfacere sustenabilă. La mai puțin de 30 de km de București, în comuna Vărăști, județul Giurgiu, 140 de familii de agricultori partenere cultivă legume și verdețuri pe 135 de hectare de teren, 12 luni pe an. La început, în 2017, au fost doar 4 familii.

Restul s-au alaturat cu încredere și pricepere, în următorii ani, până azi. Împreună au produs peste 16.000 de tone de legume de calitate care au ajuns în toate magazinele Carrefour din România.

Angajați cu dizabilități

În 2020, 1,3% dintre angajații Carrefour România sunt angajați cu dizabilități, integrați în cadrul de lucru de la sediu și din magazine.

În ciuda faptului că procentul a scăzut cu 0,1% față de 2019, Carrefour este aliniat cu obiectivul setat pentru 2025, de a avea până la 2% dintre angajați integrați în echipă cu dizabilități.

Training pentru angajați

În ceea ce privește trainingul angajaților, Carrefour România în 2020 a avut în medie 6 ore și jumătate de training dedicate pentru fiecare angajat, crescând în medie cu 3.3 ore per angajat față de rezultatele anului 2019, în ciuda crizei Covid-19.

Astfel, Carrefour România încă se poziționează bine în raport cu targetul de 13 ore de training per angajat până în anul 2025.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2