Cea mai profitabilă rasă de capre – de fapt, o încrucișare de rase caprine, ajunge să aibă o producție de 1200 de litri lapte, de aproape patru ori mai mult decât capra pe care o întâlnim în mod obișnuit în gospodăriile de la țară. Este vorba de capra anglo-nubiană metisată cu saanen, despre care fermierul Marian Cirnu din Cornu, județul Constanța, spune că are un preț ce pornește de la 350 de euro, dar își merită toți banii. Rasa de capre anglo-nubiană își are originea într-o rasă veche din India – Jamnapari. Aceste caprine au fost aduse în Europa de către coloniștii englezi, care le-au încrucișat cu caprele tradiționale din insulă, rezultând noua rasă cu o productivitate foarte bună de lapte și cu rezultate mulțumitoare și la producția de carne. Crescătorii de capre nu s-au mulțumit însă cu această rasă și au trecut la un alt nivel, încrucișând anglo-nubienele cu saanen, caprele recunoscute ca fiind cea mai bună rasă de lapte din Europa. Și dacă europenii au obținut rezultate foarte bune cu aceste metisări, românii nu puteau sta deoparte și au încercat și ei. Un exemplu este Marian Cirnu din Cornu, județul Constanța. Acesta a profitat de faptul că deține un teren de 5 hectare și a încercat creșterea mai multor animale, în prezent oprindu-se la caprele de anglo-nubiană cu saanen. ”Ferma de capre am înființat-o în urmă cu câțiva ani, când m-am documentat privind rasele de capre de lapte și în cele din urmă m-am oprit la saanen. Am fost și am cumpărat primele cinci capete din Spania. Ulterior am aflat despre acest experiment de încrucișare cu anglo-nubiană și am încercat și noi. Am testa inițial pe un număr de 6 ieduțe, două din Germania, două din crescătoria noastră și două din Austria, cu un țap pe care l-am luat din Germania”, a povestit pentru Agrointeligența crescătorul din Constanța. În acest moment, fermierul deține 52 de capre, dintre care doar 24 dau lapte, dar în această perioadă a anului sunt în repaus și nu mai dau lapte (Mai multe, pe www.agrointel.ro)