Am scris recent despre prăbușirea prețului laptelui crud în toată Uniunea Europeană — o corecție de 20% în doar un an, care a împins și prețul din România spre unul dintre cele mai mici niveluri din bloc. Datele publicate acum de Institutul Național de Statistică, consultate de Economica, adaugă o piesă esențială la acest tablou: în timp ce fermierii vindeau lapte sub costul de producție, fabricile românești importau mai mult ca oricând.

Cifrele: un import în creștere accelerată

În primele cinci luni din 2026, România a importat 92.393 de tone de lapte brut destinat aprovizionării unităților de procesare — cu 39,8% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, adică aproximativ 26.400 de tone în plus. Nu este un fenomen izolat: importurile crescuseră deja cu 13,2% în 2025 față de 2024, ajungând la 183.893 de tone pe tot anul. Ritmul din 2026 arată însă o accelerare clară a acestei tendințe.

Ponderea laptelui de import în totalul materiei prime folosite de fabricile de procesare a urcat de la 9,6% în primele cinci luni din 2025, la 10,5% în aceeași perioadă din 2026. Cifra rămâne, la prima vedere, moderată — nouă din zece litri procesați în România provin în continuare de la fermierii locali, care au livrat peste 785.500 de tone doar în acest interval. Dar direcția de mișcare, an de an, este constant ascendentă.

De ce cumpără procesatorii lapte din afară, când prețul intern e la pământ

Aici apare paradoxul central al pieței: în aceeași perioadă în care prețul plătit fermierului român a scăzut la 36-43 euro/100 kg — printre cele mai mici din UE —, procesatorii au apelat tot mai mult la lapte adus din străinătate. Explicația nu ține de un preț mai mic al laptelui importat, ci de altceva: capacitatea de a acoperi rapid și constant necesarul de materie primă al fabricilor, într-un moment în care cererea internă pentru anumite categorii de produse a crescut puternic. Producția de iaurt a urcat cu 17,7% în primele cinci luni din 2026, cea de smântână cu 6,9%, iar cea de unt cu 6,2% — toate categorii care au nevoie de volume constante de lapte crud, livrate la timp, indiferent de fluctuațiile sezoniere sau de eventualele întârzieri ale colectării de la fermele mici și dispersate din România.

Nu toți procesatorii aleg însă această cale. Athanasios Giannousis, directorul comercial al Olympus Foods România, a explicat public poziția companiei: chiar dacă ar fi mai simplu și mai ieftin să importe lapte, compania consideră că susținerea fermierilor locali și a economiei românești contează mai mult decât o oportunitate de moment. Declarația arată, indirect, că importul rămâne, pentru unii jucători din piață, o alegere strategică, nu doar una impusă de lipsa alternativei interne.

Un lanț de aprovizionare tot mai dependent de exterior

Contextul mai larg explică de ce importurile cresc, deși România are, teoretic, o producție internă de lapte în creștere: colectarea de la fermierii locali a avansat și ea cu 9,4% în 2025, la 1,417 milioane de tone. Problema nu e neapărat lipsa laptelui produs în țară, ci fragmentarea colectării — un subiect pe care presa economică îl leagă frecvent de faptul că doar o parte din laptele muls în fermele românești ajunge, de fapt, la porțile fabricilor de procesare, restul rămânând în circuite locale, tradiționale sau de vânzare directă.

Pentru fermierii care livrează totuși la centrele de colectare, imaginea rezultată este descurajantă: cererea fabricilor de procesare crește, dar o parte tot mai mare din această cerere suplimentară e acoperită din import, nu prin plăți mai bune către producătorii interni. Este exact mecanismul care explică de ce prețul plătit fermierului rămâne la pământ chiar și atunci când piața de desfacere a produselor lactate se extinde: creșterea cererii nu se traduce automat în putere de negociere mai mare pentru cei care mulg vacile, atât timp cât procesatorii au la dispoziție o alternativă externă tot mai accesibilă și mai previzibilă logistic.