265
Auchan România a marcat Ziua Drapelului Național cu o nouă acțiune dedicată Clubului Mărci Emblematice Românești.
Astfel, până pe 28 iunie, peste 200 de produse românești, dezvoltate de mărci cu tradiție, au beneficiat de expunere specială în cadrul tuturor hipermarketurilor Auchan din țară.
Clubul Mărcilor Emblematice Românești reprezintă o inițiativă unică pe piața locală de retail și a fost lansat, în 2020, din dorința de a aduce în atenția românilor unele dintre cele mai apreciate mărci autohtone de bunuri de larg consum.
Un proiect gândit pe termen lung, prin intermediul Clubului Mărcilor Emblematice Românești Auchan își dorește să vină în sprijinul a cât mai multor mărci autohtone, atât cu o lungă istorie în spate, cât și la început de drum, promovând consumul de produse românești.
Cu ocazia Zilei Drapelului Național, sărbătorită pe 26 iunie,clienții au avut ocazia să redescopere produsele celor mai cunoscute mărci româneşti, cu tradiţie, și să se bucure de o adevărată paradă, special pregătită pentru acest eveniment. Aceștia au regăsit la raft peste 120 de produse alimentare și peste 110 produse nealimentare de la cele mai îndrăgite mărci autohtone.
Clubul Mărcilor Emblematice restabilește relația aparte dintre Auchan, consumatorii săi și mărcile românești, și duce mai departe gusturile şi valorile locale. Mărcile emblematice prezentate sunt branduri cu tradiție, a căror longevitate pe piață le atestă atât calitatea superioară, cât și aprecierea primită de consumatori de-a lungul timpului.
Multe dintre ele se regăsesc în casele şi inimile românilor de zeci şi chiar sute de ani. Prin aducerea lor în atenția clienților, Auchan își reconfirmă sprijinul față de producătorii locali și consumul de produse românești. De asemenea, Auchan invită și alte branduri românești să se alăture clubului și să participe la promovarea produselor locale.
Clubul Mărcilor Emblematice Româneşti reuneşte peste 30 de mărci naţionale, lista completă a acestora fiind disponibilă aici:https://romania.auchan.ro/ro/continut/marci-auchan/clubul-marci-emblematice-romanesti.
Despre Auchan
Auchan România are în portofoliu 248 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 5 supermarketuri și 210 magazine de ultraproximitate MyAuchan, din care 201 în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro.
Cu o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, permanent. În 2021, Auchan a obținut medalia Customers’ Friend și statutul Customers’ Friend - Superior Excellence.