Incursiunea noastra in istoria agriculturii, a cresterii animalelor si a alimentatiei continua, ghid fiindu-ne, ca pana acum, Istoria Culturii si Civilizatiei a academicianului Gheorghe Drimba. De aceasta data, istoria ne va purta in zona Indiei, mai precis, in perioada vedica.

Forme de proprietate in agricultura Indiei vediceInca din mileniul trei, i.Hr., proprietatile agricole, inclusiv animalele, apartineau familiilor organizate in comunitati satesti. De altfel, agricultura, alaturi de comert si monopoluri, reprezentau principala sursa de venit a statului indian antic. Pamantul nu putea fi vandut unei persoane din afara comunitatii, a satului respectiv. Produsul agricol de baza era orezul; apoi orzul, graul, meiul, trestia de zahar. Se cultivau canepa si bumbacul. Ingrasamintele naturale se foloseau pe scara larga si, deja, acum 5.000 de ani se utiliza rotatia culturilor. Aratul se efectua cu boii injugati. Cei mai bogati isi permiteau luxul unei gradini cu zarzavaturi, flori puternic mirositoare, mirodenii, dar acestea erau apreciate mai mult pentru carcaterul lor medicinal, curativ, decat alimentar sau estetic. Inca din primele timpuri ale dominatiei arienilor erau trei categorii de proprietari: cei care isi lucrau singuri pamantul, cei care foloseau lucratori agricoli platiti si cei care isi dadeau pamanturile in arenda. Insa, incepand cu secolul IV i.Hr., regii au inceput sa revendice intreaga proprietate agricola. Atunci s-au constituit marile proprietati ale templelor, dar cele mai mari apartineau regilor, in fapt, ale statului. Beneficiind de o exploatare centralizata si planificata, in aceeasi perioada au inceput sa se construiasca sisteme de irigatii, uriase rezervoare de apa, diguri si alte lucrari de imbunatatiri funciare, toate acestea cazand in sarcina statului, respectiv, a monarhului, taranii fiind obligati sa participe la lucrari. In gospodarii, indienii din perioada antica cresteau oi, porci, vaci, bivoli. Caii erau o raritate, fiind adusi din alte tari. Din perioade imemoriale, preariene, vaca devenise un animal sacru, fiind obiect de cult. A omori o vaca insemna o crima deosebit de grava. Pentru a ispasi pedeapsa, cel care comitea crima era obligat sa traiasca timp de trei luni in mijlocul turmei, ras in cap si purtand pielea vacii ucise. Timp de o luna, nu avea voie sa bea decat zeama de orez. In plus, trebuia sa plateasca, drept despagubire, zece vaci si un taur, iar, daca nu avea de unde, i se confisca intreaga avere detinuta. Þinand cont de carcateristicile religioase, breasla macelarilor era considerata a fi o breasla inferioara, impura. Alimentatie variata Clima si generozitatea solului permiteau o alimentatie destul de variata. Baza o constituia orezul pregatit in numeroase feluri, care se manca alaturi de numeroase legume si sosuri. Din faina de orez se pregateau si un fel de clatite mai groase, dejunul normal al taranului indian pana in ziua de azi O gama bogata de mancaruri era furnizata de zarzavaturi, in special fasolea si lintea. Uleiul consumat pentru gatit era extras din in, susan sau mustar. Trestia de zahar se manca, de cele mai multe ori, in stare naturala. Dar, trestia servea si la prepararea unei bauturi racoritoare deosebit de apreciate, precum si a zaharului, unul dintre produsele alimentare indiene cele mai cautate la export. Numarul plantelor comestibile folosite in bucataria indiana antica era imens. Se foloseau foarte mult mirodeniile, cum ar fi: piperul, mustarul, chimionul, coriandrul, maghiranul, cuisoarele, mai ales pentru prepararea supelor si a sosurilor picante. In schimb, indienii nu suportau mirosul de ceapa sau usturoi, care nu puteau fi mancate decat in afara satelor sau oraselor Lumea modesta nu isi putea permite luxul carnii de vita decat foarte rar. In schimb, manca mult peste, pasari de curte sau carne de potarnichi, prepelite, vrabii, cocosi salbatici, vandute de pasararii specializati. La mesele festive, se manca foarte adesea carne de paun. Mai rar si numai cei mai instariti, mancau carne de berbec, de ied sau de vitel. Era interzisa prin prescriptie religioasa carnea animalelor care dadeau lapte, cu exceptia carnii de gazela. De asemenea, era interzisa carnea de elefant, magar, cal, porc, caine, vulpe, leu, lup sau maimuta. In familiile brahmane ortodoxe era interzisa mancarea carnii de orice fel, in afara catorva exceptii care tineau de ritual. In afara de carnea pasarilor, restul carnurilor se preparau doar fierte, dandu-i-se gust cu ajutorul sosurilor de ierburi acide, cum ar fi agrisele, sau a sucurilor din fructe de lamai, portocale, rodii etc. Cu timpul, insa, brahmanismul si, mai tarziu, budismul, au interzis uciderea animalelor, asadar si consumul de carne. In primele secole d.Hr., interdictia s-a atenuat, fiind permisa mancarea carnii cu conditia ca animalul sa fi fost sacrificat de altcineva. Cu alte cuvinte, consumul de carne s-a generalizat din nou, dar meseria de macelar a ramas in continuare dispretuita. La mesele regale sau la cele nobiliare se serveau, ca desert, branzeturi usoare, felii subtiri de nuca de cocos, perisoare de orez prajite in unt, banane fierte in lapte dulce, prajituri variate preparate cu unt si melasa. Fiecare masa se termina cu un bol de orez cu sare si un pahar de zer. Cele mai obisnuite bauturi, la masa, erau apa, laptele batut, dar si diferite sucuri fermentate din fructe, acestea fiind, insa, interzise brahmanilor. Þaranii, in schimb, beau bauturi alcoolice, dar numai in carciumi, acestea fiind supuse unui sistem de impozitare deosebit de strict. Acestea erau fabricate pe baza de orez, suc de palmier, nuca de cocos sau melasa condimentata cu piper. Cei care apartineau castei vaisya preferau bauturile cele mai tari, extrase din flori foarte parfumate, iar cei din casta ksatriya, un vin preparat din trestie de zahar. Vinul din struguri era atat de rar si de scump, incat nu se gasea decat la masa regelui O masa in familia indiana obisnuita se desfasura, cel putin pana acum doua milenii, potrivit unui anume ritual. Mai intai, in semn de respect, copiii spalau picioarele parintilor. Apoi, femeia il servea pe sot, aducandu-i mai intai un vas cu apa pentru spalatul pe maini, apoi, felurile de mancare, fiecare pe o frunza de bananier. Barbatul manca folosindu-se numai de degetele mainii drepte, dupa care se spala pe dinti. De altfel, igiena dentara si periuta de dinti au aparut si au fost inventate in India antica. Dupa capul familiei manca sotia, care era servita de copii, acestia urmand sa manance ultimii, si numai dupa ce mama lor termina de mancat si se spala pe dinti. Schimburile comerciale agricole Schimburile comerciale erau, inca de acum cinci milenii, intr-atat de intense, incat, pana si tehtele brahmanice condamnau rapacitatea negustorilor. Desigur, alaturi de multe alte marfuri, cele alimentare erau si ele prezente in schimburile comerciale efectuate, atat in interiorul teritoriului Indiei antice, cat si cu alte tari, unele, dintre cele mai indepartate, cum ar fi Grecia si Roma antica Cum nu existau piete, comertul se efectua la rascruci de drumuri. In cursul mileniului I, i.Hr., dupa modul persan, drumurile au fost atent ingrijite, fiind prevazute cu canale de scurgere, arbori care aveau menirea de a fixa terenul, fantani, iar rascrucile, cu platouri destinate targurilor. Totodata, preluand acelasi model persan, in aceeasi perioada a fost construita prima retea de drumuri regale, fapt care a contribuit la intensificarea comertului, dar si la o mai buna colectare a taxelor. La distanta de un kilometru si jumatate, erau panouri care indicau directia, iar la distante bine delimitate, erau hanuri, dar si posturi de paza, de acolo de unde soldatii regali sau militii ale comunitatilor aparau populatia si comerciantii de talhari. Marile fluvii, Indul si Gangele, erau insa principalele canale de comert intern. Daca, in interior, erau vandute tot felul de grane si produse alimentare, la export erau trimise, in special, mirodenii, parfumuri si zahar din trestie. Apa de trandafir, lemn de trandafir si santal. Mestesugarii derivati din cultivarea plantelor tehnice isi exportau uleiurile si tesaturile, dar si decoratiuni din pene de paun, frunze, scoici, solzi de peste etc. Decoratiunile realizate din flori erau innobilate, fiind cuprinse in Cartea celor 64 de arte. Alte produse agroalimentare exportate erau: pestele uscat, vanatul conservat prin uscare, liane si frunze pentru impletituri, miere, lei, tigri, leoparzi, elefanti vii. Importul era redus. Cu alte cuvinte, comertul exterior al Indiei antice era excedentar. India importa cai si sclave din Grecia antica, date la schimb cu sclave din India