Repers

198

Deloitte: Companiile din România se vor concentra pe gestionarea riscurilor și a costurilor

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Companiile din România se așteaptă la un an provocator, caracterizat prin optimism moderat,în care se vor concentra pe gestionarea riscurilor și a costurilor, potrivit studiului Deloitte CFO  Survey România 2025, realizat la sfârșitul anului trecut în rândul a aproximativ 130 de directori financiari (CFO) din țara noastră. Majoritatea directorilor financiari români se așteaptă la o creștere a veniturilorîn acest an (58%), dar ponderea acestora a scăzut continuu în ultimii ani, de la 73% în 2021. Așteptările lor sunt în concordanță cu cele ale omologilordin Europa Centrală.

Studiul subliniază nivelul semnificativ mai mare de prudență vizavi de cheltuielile de capital (CAPEX) comparativ cu anul precedent și cu răspunsurile la nivelul regiunii Europei Centrale. Ponderea celor care anticipează o creștere de CAPEX a scăzut de la 46% în ediția anterioară, la 34%, în timp ce proporția celor care se așteaptă la o scădere a crescut brusc, de la 19% în anul precedent, la 33%.

În ceea ce privește numărul de angajați, doar 26% dintre directorii financiari locali prevăd o creștere, procent în scădere semnificativă de la 37% anul trecut, iar 28% prognozează o scădere, în creștere de la 18% în studiul anterior.

Apetitul pentru risc a scăzut, 87% dintre respondenți fiind de acord că 2025 nu este un moment propicepentru asumareaunor riscuri mai mari, tendință identificată șila nivel regional. Principalele riscuri pentru companiile din România derivă dinpreviziunile rezervate legate de evoluțiile economice, care vor afecta cererea atât pe plan intern (44% dintre respondenți se așteaptă la o scădere), cât și pe plan extern(33% se așteaptă la o reducere a cererii externe), din intensificarea cadrului de reglementare(menționată de 44% dintre respondenți), deficitul de forță de muncă (39%) și din evoluțiile geopolitice (35%). Printre cele mai grave riscuri geopolitice, conflictul din Ucraina a fost menționat de aproape jumătate dintre respondenți (47%).

Inflația este, de asemenea, o preocupare majoră pentru companiile românești, chiar dacă nivelul estimat al acesteia ascăzut de la 11,2% în urmă cu doi ani, la 5,4%, o previziune mai pesimistă decât cea a Băncii Naționale a României și cea aInstitutului Național de Statistică.

Pentru zona euro, participanții la studiu estimează o rată a inflației de 3,1% în următoarele 12 luni. Opiniile directorilor financiari din Româniaasupra inflației sunt în consens cu cele ale omologilordin Europa Centrală, ambele fiind mai rezervate decât cele emise de instituțiile financiare naționale și internaționale și de macro-economiști.

În acest context, managementul costurilor este prioritateacompaniilor, menționată de 37% dintre participanții la studiu. Alte arii pe care companiile din România se vor concentra în 2025 sunt creșterea organică (24%), creșterea pe piețele existente (8%) și introducerea de noi produse și servicii (tot 8%).

„În perioada în care am efectuat studiul, mediul de business aștepta anunțarea măsurilor pentru reducerea deficitului bugetar, așadar am întrebat directorii financiari din Româniacare sunt estimările lor cu privire la sistemul fiscal. Cum era de așteptat, cei mai mulți au prevăzut creșteri. De asemenea, ei întrevăd o posibilă creștere a costului finanțării, din cauza nivelului de incertitudine economică și politică.

Aceste aspecte explică parțial abordarea lor prudentă față de investiții și ne reamintesc că mediul de afaceri are nevoie în primul rând de stabilitate politică și de predictibilitate legislativă", a declarat Zeno Căprariu, Partener Audit, Deloitte România, coordonatorul CFO Program în România.

Studiul Deloitte CFO Survey România 2025 a fost efectuat în perioada septembrie-octombrie 2024. Răspunsurile locale sunt comparate cu datele agregate colectate de la peste 650 de directori financiari din 14 țări din Europa Centrală - Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. (Foto: Freepik) 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2