De vreo două săptămâni, tot citesc și mă amuz despre și pe seama brânzei de Sibiu, mai precis, despre Telemeaua de Sibiu. Am văzut și o știre la televizor, am văzut și ceva știri în presa scrisă, după ce zece ciobani au primit, în exclusivitate, dreptul de a produce așa ceva, având însă, față de ceilalți, denumirea protejată.   Îmi ziceam: ”Ita, nene, ca în Franța! Ca în comuna Camembert, acolo unde doar 6 țărani de-ai lor au dreptul de a produce minunea aia de brânză, așa cum se face ea, că doar nu vorbim despre măgăriile care se produc industrializat”. Știrile erau, desigur, ilustrate cu imagini în care apăreau ciobani care povesteau despre cât de greu e să practici meseria asta, despre cât de răi au fost americanii în 68, când au refuzat să-i pună lui Armstrong în traistă un codru de brânză de la Jina, ca să aibă și el ce să mănânce pe Lună, cât de hapsân a fost Goethe, că nu a descris o scenă în care Faust mănâncă Telemea de Sibiu, cât de urât e Socrate în județul Sibiu, că nu a făcut nicio referire filosofică la brânza lor, dar cât de fericiți sunt acum, când specialiștii din MADR le-au dat doar lor patalama cum că pot face Telemea de Sibiu din lapte de oaie după specificații de vacă, și alea copiate prost, bașca etichetarea făcută muci.   Dar, eu cred că mulțumirea lor a fost alta: aceea că, în patalama scrie negru pe alb că pot să pună apă cu vana și sare cu roaba. Ei, asta e cu totul și cu totul altceva, nu-i așa!? Pentru că, se știe, încă de pe vremea Daciei Felix, ciobanii sibieni creșteau vaci, nu oi, dar alea erau pedepsite, că se uitau cam galeș la soldații romani. Așa că, pentru a răzbuna moartea lui Decebal, le dădeau ălora să mânănce laptele de la vacă, sperând că ăia or să crape, dacilor rămânându-le să facă telemeaua din laptele de la oile care, astfel, își reintrau în drepturi. Și, pentru a perpetua tradiția și produsul, puneau sare din belșug, ca să se conserve bine, nu cumva să se piardă rețeta până-n anul 2018.   Lăsând la o parte faptul că romanii au fost șmecheri și că, în timp ce mângâiau aurul luat din Apuseni și erau mângâiați la rându-le de cosițele blonde ale femeilor dace (astfel apărând poporul român), iar alde Fuscus au inventat parmezanul, să spunem că manopera de acum a firmei de certificare și a celor din MADR care au dat avizul, miroase a incompetență crasă îmbinată cu șmechereala de margine de carosabil, și că, de fapt, prin ce s-a întâmplat, în loc să ne protejăm încă un produs, l-am pierdut. Pentru că asta înseamnă Caietul de Sarcini înmânat celor zece ciobani din Mărginime, autorizarea falsului și, prin aceasta, anularea de facto și de jure a acestui produs, nu protejarea lui! Dar, stați liniștiți, telemeaua de Sibiu nu e pierdută definitiv, că au grijă de ea bulgarii și ăia de la Antrefrig!   Altfel, sibienii în cauză să bage de seamă că mușteriii oricum nu au încredere în ce pun ei pe tarabe și că simplul fapt că ai oi și faci telemea nu te scapă de obiceiul hoției, chit că ea e acoperită cu zapis de la stăpânire. Iar eu, dacă merg prin județul ăla, dau pedală ca să trec de zona cu tarabe ale ciobanilor din Mărginime, ajungând pe-acolo ca să văd Muzeul Brukenthal, nu ca să le cumpăr lor albitura în care și eu mi-am pierdut încrederea de mult! Până una-alta, în această după-amiază voi merge la hipermarket să-mi cumpăr o brânză albastră franțuzească, să o am la final de masă. Merge perfect cu un pahar de Bordeaux. O fi ea industrializată, o avea vinul sulfiți, dar măcar străinii mă fură cu metodă, nu ca românii mei, ciobănește!