(Autor: Ilie Stoian) Sectorul de carne al României se află în clipa în care, ori se prăbușește, ori va reîncepe ascensiunea. Transformările sunt majore, atât în zona de producție primară, în ferme, cât și în cea de procesare. Din păcate, aceste modificări nu țin prea mult de piață, ci de mediul economic cu totul toxic în care investitorii sunt nevoiți să își deruleze afacerile. Dacă ar fi vorba doar de ce spune piața, ar fi simplu. Companiile românești au dat dovadă din plin că sunt într-atât de flexibile, încât să se poată adapta. Numai și faptul că sectorul nu a crăpat definitiv, în anii din urmă, și tot ar fi o probă a maturității manageriale a proprietarilor de ferme sau fabrici de procesare. Numai și faptul că multe dintre companiile românești își extind exporturile, dovedește că nu mai avem de a face cu industriași amatori, aceștia dispărând de pe piață. Dar, toxicitatea care poate îngropa sectorul vine din măsurile economice luate la Palatul Victoria, în contra oricărui raționament economic, în contra oricărei logici a profitului! Ultima dintre ele, adică, proaspăta veste a refuzului de a reduce TVA-ul la carne de abia în 2015, pare a pune capac. Cât de ”utile” au fost deciziile pseudo-economice luate de Guvern? Iată: În martie 2014, încasările la buget au fost mai mici cu 1,3 miliarde de lei, decât în aceeași lună a anului trecut! Și, atunci, te întrebi: Ce mai pot face oamenii de afaceri onești, care sunt loviți din toate părțile: dinspre autorități, dispre evazionștii care controlează piața neagră, dinspre piața fiscalizată care a scăzut crunt, din cauza prăbușirii puterii de cumpărare a populației etc.; La ce mai pot spera? Deocamdată, la nimic. Drama e alta: Din păcate, România nici măcar nu a trecut de jumătatea ciclului electoral parlamentar, singurul care contează. Așa că, până la viitoarele alegeri, când, în primul rând, oamenii de afaceri vor fi chemați să facă ordine în clasa politică decizională, mai au de tras. Și vor trage crunt!