Venite din familia Phasianoideea, ordinul Galiforme, din clasa Avex, asemenea gainilor, porumbeilor si potarnichiilor, prepelitele au origini in toate continentele, mai putin in America. Unele dintre ele sunt pasari migratoare din Asia, Africa si Europa, iar una dintre subspecii (care a migrat intre Asia si Europa) a fost domesticita pentru prima data in China, exemplarele fiind crescute ca pasari de companie cantatoare.

Primele consemnari cu privire la cresterea in captivitate a prepelitelor dateaza din Japonia secolului al XII-lea. Mult mai tarziu, intre anii 1910 si 1940, populatia de prepelite a crescut semnificativ in aceasta tara. Daca in Europa, prepelita japoneza a fost adusa in Franta si Italia, in urma cu aproximativ 70 de ani, in Romania, inca din anul 1960, I.C.P.A.M. Balotesti a crescut, selectionat si ameliorat prepelite japoneze importate din Franta. Dupa 1990, cresterea prepelitelor s-a extins in mici ferme private cu efective ce variau intre 500 si 2.000 de prepelite, exploatate mixt pentru oua si carne, comercializarea oualor facandu-se in piete. In ultimii ani, oferta supermarketurilor are aceeasi priza la consumatori, castigand insa teren prin prezentare – depozitare. Primul pas, dupa optiune Potentialul vizibil al unei crescatorii de prepelite i-a determinat pe multi dintre aplicanti sa transforme punctul de plecare, uneori o incercare, intr-o afacere profitabila cu parcurs extins, derulata alaturi de aceste pasari nepretentioase. Motivul principal il reprezinta maturizarea rapida a prepelitelor (40 de zile de la eclozare), pasari ce depun pana la 350 de oua/an. Bugetul initial necesar unei astfel de initiative impune un spatiu inchis cu o suprafata de 100 de metri (ideal ar fi un grajd dezafectat). Pentru reducerea cheltuielilor necesare la inceputul activitatii, mijloacele tehnologice se pot baza pe regia proprie incropind crescatoria in anexe ale spatiilor de locuit, dar respectand normele impuse de avicultura marunta. Spatiul trebuie dotat cu instalatie electrica, apa potabila, sa fie usor de curatat, dezinfectat si aerisit, fara curenti de aer. Pe timpul iernii, se impune asigurat un nivel al temperaturii interioare situat intre 15 si 22 de grade Celsius. Luminozitatea naturala si lumina solara trebuie exploatate cat mai mult, iar pentru economisirea spatiului pot fi folosite pana la sapte custi suprapuse. Prepelitele sunt in general pasari rezistente, nu se imbolnavesc usor, daca sunt indeplinite conditiile minime. Unul dintre avantajele unei astfel de afaceri il reprezinta posibilitatea tratarii gradate a volumului activitatii. Se poate incepe cu o faza experimentala de maximum 50 de indivizi, parcurgand apoi o faza intermediara (100 – 150 de indivizi), inaintea abordarii unui nivel industrial, de cateva mii de pasari. Investitia initiala si profitul obtinut sunt dependente de numarul de pasari cu care se incepe afacerea. De vreme ce costul de productie al unui ou este de cativa bani, o microferma de 500 de pasari poate obtine un profit de circa 3.000 de euro. Pot fi numeroase tipuri de crescatorii de prepelite pentru care se poate opta, insa trei dintre acestea prezinta un interes aparte: - crescatoriile pentru oua si carne; - crescatoriile profilate pe productia de carne; - crescatoriile profilate pe productia de oua. Crescatoriile pot avea un flux complet (reproductie, incubatie, productie carne-oua, industrializare desfacere). Organizarea crescatoriilorCresterea prepelitelor este in plina ascensiune datorita carnii si oualor, a gustului apetisant al acestora, adaugandu-se recomandarile medicale de consum. Cand o crescatorie pentru carne se arata foarte rentabila, nu trebuie sa uitam ca productia de oua poate fi la fel de amplu exploatata in scopuri comerciale. Daca spatiul de crestere este redus (intr-o camera de 3 x 3 m putand fi crescute 300 de prepelite), sistemele intensive sunt alternate cu sistemul de captivitate larga, unde pasarile pot fi crescute pe asternut permanent, pe gratare din sipci sau plastic. Intretinerea pasarilor in captivitate stransa se realizeaza in baterii multietajate, specifice diferitelor categorii de pasari. Cu peste 300 de oua pe an, prepelita ofera un ou cu greutatea de 8-12 grame, reprezentand 1/16-1/10 din greutatea sa corporala. Pentru productia de oua se practica numai sisteme intensive: baterii de ouat si baterii de crestere (pentru tineret de inlocuire la 1-4 saptamani). Cand se urmareste productia de carne a prepelitelor, se organizeaza sectorul de crestere, in 6-7 baterii sau compartimente, situatie in care se cumpara pui de carne de ambele sexe, mereu in aceeasi zi, la interval de o saptamana, urmand sa fie livrata cate o serie de prepelite in varsta de 5-6 saptamani, in fiecare saptamana. Pentru custi sunt necesare adapatori si hranitori suficient de lungi, cat sa permita hranirea si adaparea unui numar maxim de pasari. De preferat, pe laturile mai scurte sa fie adapatori, pe toata lungimea custii, iar in fata sa fie amplasata o hranitoare tip jgheab, pe toata lungimea bateriei. Toate, amplasate in interiorul custii, ale carei gratii au ochiuri, cat sa incapa capul pasarilor. Aceste parti trebuie sa fie detasabile. Sub grilaj se pune o placa (tabla, OSB), ce poate fi trasa asemenea unui sertar, suprafata necesara strangerii dejectiilor. Inaltimea custii, in punctul maxim (in spate) este de minim 15 cm, insa poate fi ridicata pana la 20-25 cm, daca nu influenteaza temperatura si lumina in spatiu. Supuse multa vreme temperaturilor ridicate, prepelitele vor avea un randament vizibil scazut, nu vor mai manca, vor pierde in greutate si se vor oua rar. Exista, de asemenea, riscul imbolnavirii, urmare a inmultirii germenilor si bacteriilor, la cald. Lumina, factor important pentru optimizarea productiei, trebuie oferita prepelitelor 16-18 ore/zi. Evolutia prepelitelor La momentul maturitatii (5-6 saptamani), prepelitele pot depune primul ou. Hrana, temperatura sau alte conditii pot intarzia ouatul, catre 6-8 saptamani. Din acel moment, incep sa produca in mod constant, timp de 8-12 luni, cate un ou la 16-24 de ore. Dupa aproximativ un an, inceteaza procesul de ouare intervenind procesul de sacrificare a pasarilor reformate. In conditii de crestere intensiva a prepelitelor, e permanent nevoie de pui care sa inlocuiasca pasarile batrane. Operatia poate fi efectuata numai cu oua fertile, extrase din baterii speciale, populate la un raport fete-baieti diferit de cel folosit la prepelitele pentru consum. Cel mai indicat si – de altfel – cel mai folosit curent este raportul de un baiat la trei fete (12 baieti si 36 de fete intr-o baterie). Perioada de incubatie a oualor este de 16-17 zile, iar temperatura optima este de 37,5 – 37,7 grade Celsius. Umiditatea din incubatoare trebuie sa fie de 60%, in primele 14 zile. Temperatura se mentine ulterior la acelasi nivel, dar umiditatea se ridica la 80%, pentru a evita inmuierea cojii. Puii se transfera, dupa incubare, in maternitate (un spatiu asezat intr-un loc uscat, fara curenti), iar dupa circa trei saptamani de la eclozare se diferentiaza masculii de femele. Cel mai important si totodata cel mai complicat capitol al acestei indeletniciri este furajarea. O nutritie gresita scade randamentul de crestere si productia de oua. In tara noastra, este folosit indeosebi furajul uscat, achizitionat de la producatori, multi dintre acestia denumindu-si produsul furaj pentru prepelite. Respectandu-se procentele de nutrienti specifice rasei, pot fi folosite furaje universale (srot de soia, faina de peste) pentru suplimentarea proteinelor. Hrana (furajul) constituie principala investitie in cresterea prepelitelor, in conditiile existentei spatiului. Cheltuielile pentru furajare ajung la 60-70% din totalul bugetului alocat, restul fiind reprezentat de cheltuieli pentru lumina, apa, caldura, vitamine, pui de o zi etc. O prepelita adulta consuma zilnic 20-25 de grame de hrana, dar aceasta cantitate poate sa scada, in zilele calduroase de vara. Furajul trebuie sa fie unul bogat in proteine, atat pentru puii de carne cat si pentru pasarile ouatoare. Dupa o enumerare a beneficiilor cresterii prepelitelor, se impune sa amintim si cauzele majore pentru care, in tara noastra, multi dintre crescatori au renuntat la acest sector avicol: tehnologia de crestere si/sau sistemul de valorificare a productiei. Lanturile de distribuitori, formate in ultimii sapte ani, par sa aduca la liman distributia, desfacerea si chiar exportul produselor provenite din fermele de crestere a prepelitelor.