Daca in trecut, Romania, prin Avicola Arad, era un nume important in domeniul cresterii ratelor pentru carne si foie gras de rata, in prezent, crescatoriile de palmipede nu au cautare la noi. Fie pentru ca in tara nu exista traditie pentru consumul acestor delicatese, fie din cauza pretului crescut pentru kilogramul de ficat de rata, cresterea acestor pasari este putin reprezentata in Romania, mai ales in sistem intensiv.

Franta ramane lider pe acest segment al delicateselor, cu 38 de milioane de capete de gaste, care produc 19.500 tone de ficat gras crud (78 % din productia mondiala, potrivit Comitetului interprofesional al palmipedelor cu ficat gras). In plus, francezii s-au specializat in prepararea acestei de­li­catese, ajungand sa combine pateul de ficat cu trufe, diverse condimente si chiar coniac, pentru a-i conferi un gust deosebit. Astfel, ficatul de rata ajunge produsul principal in sustinerea afacerii de crestere a acestor pasari, principalul generator de venituri si profit, datorita pretului mare cu care se comercializeaza, cu precadere in strainatate. Totusi, desi sunt produse secundare, nu trebuie sa uitam ca, in cazul cresterii ratelor, sunt valorificate si carnea si penele. Cele mai des intalnite rase de rate crescute in ferme sunt Pekin, Orpington, una dintre cele mai bune ouatoare, Rouen, originara din Franta, creste si se ingrasa intr-un ritm alert, insa este mai putin rezistenta la intemperii, Aylesbury, englezeasca, cu ritm rapid de crestere, are carnea foarte gustoasa, Alergatoare de India, crescuta mai mult pentru oua, si Suedeza, crescuta pentru carne si oua. Pentru obtinerea ficatului de rata, fermierii apeleaza la cresterea ratelor metisate, asa-numitii mularzi obtinuti fie din incrucisarea ratei lesesti (Cairina Moscata) cu cea comuna, fie din incrucisarea ratelor cu gastele. Mularzii au, astfel, o greutate din ce in ce mai mare si produc o cantitate mai mare de ficat, productie influentata, desi­gur, de cantitatea si de durata perioadei de in­dopare. Ratele pot fi crescute la sol, pe asternut, in adaposturi ce pot fi confectionate din PFL, dotate cu sisteme de hranire si de adapare si in care sunt controlate temperatura si umiditatea, in sopron inchis cu pardoseala din beton, in tabere deschise de vara sau padoc exterior, prevazut cu bazine de copulatie. Tarcul de demarare a unei ferme de rate trebuie sa asigure posibilitatea reglarii temperaturii, astfel ca, sub panoul radiant de incalzire (eleveuza), aceasta trebuie sa fie in jurul valorii de 35 grade Celsius si sa scada cu un grad in fiecare zi in primele sapte zile. In primele patru zile dupa eclozare, se asigura puilor de rata lumina pe parcursul intregii zile, si 23 de ore in urmatoarele doua zile. Perioada ce cuprinde saptamanile 4-18 de viata este foarte importanta in dezvoltarea afacerii cu carne si produse pe baza de rata. Aceasta perioada este cunoscuta pentru lacomia bobocului in ceea ce priveste consumul de furaj, astfel ca administrarea excesiva de hrana duce la ingrasarea peste masura a puiului, ceea ce ar putea avea consecinte asupra reproductiei, in cazul in care acest procedeu este urmarit. Adaposturile de rate trebuie sa fie izolate termic, astfel incat sa nu se produca foarte usor curenti de aer, iar umiditatea relativa trebuie sa fie de aproximativ 60-70%, cu extreme de 55-75%. Zona confortului termic pentru aceste pasari se situeaza intre 10 si 20 de grade Celsius, cu minime de la 2 la 6 grade Celsius si maxime de la 27 la 28 de grade Celsius. In cadrul fermelor orientate spre productia de carne, bobocul este furajat in primele 2-3 saptamani cu furaj de demarare, mai bogat in proteine, urmand ca, ulterior, sa primeasca un furaj cu un nivel mai scazut de proteina, respectiv hrana pentru crestere-finisare. La rata comuna, bobocii crescuti pentru carne sunt sacrificati la varsta de 7-8 saptamani, cand rata de crestere in greutate incepe sa scada si nu mai este eficienta hranirea sustinuta cu furaj special. Pentru rasa Barbarie, masculii se sacrifica la varsta de 12 saptamani, iar femelele la 9 saptamani. In ceea ce priveste cresterea pasarilor, pentru obtinerea de ficat pentru prepararea ulterioara a foie gras-ului, se practica procedeul de supraalimentare fortata a palmipedelor, care are drept scop cresterea in greutate a ficatului, prin acumularea lipidelor in parenchimul hepatic. Calitatea porumbului folosit pentru indopare are un rol foarte important in obtinerea ficatului de buna calitate. Se considera bun pentru acest tip de hranire porumbul obtinut in anul anterior, cu umiditate scazuta. Porumbul pentru indopare se fierbe in apa cu adaos de sare in proportie de 1% vara si de 0,8% iarna si cu adaos de grasime in proportie de 0,5-2%. Grasimea asigura ungerea boabelor, usurand astfel procesul de indopare. Trebuie re­ti­nut ca amestecul pentru indopare trebuie administrat la o tempe­ratura de 35-40 grade Celsius, apropiata de temperatura corporala a palmipedelor. Indoparea se poate face fie manual, fie industrial. Indoparea manuala ar trebui sa dureze intre 5 si 10 minute, iar un operator poate indopa simultan doua pasari: una se odihneste, iar cealalta primeste furaj. Pentru functionarea continua a aparatului digestiv al pasarii sunt necesare patru indopari pe durata a 24 de ore, pe o perioada de 3-4 saptamani. In ceea ce priveste sistemele de indopare mecanica, acestea sunt de trei tipuri. Indoparea cu porumb boabe este cea mai raspandita, iar prin utilizarea masinilor, timpul efectiv pentru indopare ajunge la un minut. Indoparea cu pasta de porumb scade riscul accidentelor produse din cauza leziunilor ce apar pe esofag. Amestecul pasta se prepara din 60 de kilograme de porumb macinat, 100 litri apa fierbinte, 1% sare si 1% grasime. Dupa racire, amestecul poate fi imbogatit cu un complex de vitamine. Un avantaj al acestei tehnici este reprezentat de faptul ca nu mai este necesara asigurarea apei de baut, insa metoda este neeconomica, din cauza ca prelungeste tipul de indopare. O alta tehnica, mai putin testata si pusa la punct este autoindoparea animalelor, dupa ce au fost distrusi nucleii ventro-meridiani ai hi­po­talamusului. Acesti nuclei sunt responsabili de reglarea ingestiei, iar distrugerea lor duce la o crestere a con­sumului alimentar, care provoaca obezitate. Totusi, aceasta tehnica a fost foarte putin experimentata in laboatoarele de specialitate. Indoparea se realizeaza pe o perioada de 2 pana la 5 saptamani, iar in urma procedeului, ficatul se poate mari de pana la 12 ori fata de greutatea sa normala. Indoparea este procedeul final inainte sacrificarii, pentru ca, neindopata, pasarea revine la greutatea normala, astfel ca procesul de indopare incepe dupa saptamana a noua de viata a bobocului. Potrivit specialistilor, fermele de rate pot fi pro­fitabile, fie ca au ca scop valorificarea carnii, fie ca se orienteaza spre valorificarea ficatului, care ajunge uneori de 10 ori mai scump decat carnea. In plus, costurile pentru infiintarea unor astfel de ferme sunt similare cu cele pentru realizarea unei ferme de pui, cu mentiunea ca furajul pentru rate este mai sarac decat cel pentru pui. In cat timp devine profitabila o astfel de ferma depinde numai de existenta unei piete de desfacere, care la noi in tara este mai restransa din cauza pretului mare pentru produs, dar si pentru ca nu avem o traditie a consumului de carne.