Grecia antica, unul dintre marile leagane ale civilizatiei, locul din care au izvorat atatea si atatea directii de dezvoltare a umanitatii ne ofera o imagine complexa asupra inceputurilor agriculturii si cresterii animalelor in Europa. Incursiunea noastra in aceasta parte de istorie o datoram, ca pana acum, monumentalei Istorii a culturii si civilizatiei, semnata de academicianul Ovidiu Drimba.

Ionienii, migratorii catalizatori Tinut sarac, pietros, infertil, sudul extrem al Balcanilor nu a fost niciodata un loc de belsug pentru populatiile care l-au ocupat, incepand cu primii locuitori, bastinasii pelasgi si teminand cu grecii din ziua de azi. Cadrul geografic in care va aparea si va evolua noua si mareata civilizatie si cultura a grecilor a cuprins, insa, nu doar zona continentala, ci si coasta apuseana a Asiei Mici, insulele Marii Egee iar, mai tarziu, teritoriile din sudul peninsulei italice si, desigur, Sicilia. In sine, Grecia continentala a fost si a ramas un teritoriu saracacios, muntii ocupand peste 80% din suprafata. Pe mica suprafata cultivabila, agricultura se practica in conditii total defavorabile, din cauza solului ingrat, infertil, a climei secetoase excesive si a vanturilor devastatoare. Istoricii considera ca acum 2000 de ani i.Hr., odata cu migratia ionienilor, a inceput si dezvoltarea civilizatiei Greciei antice. Indo-europeni sositi dinspre stepele Asiei centrale, ionienii au fost aceia care au introdus calul si roata olarului. Tot ei au fost aceia care vorbeau o limba proto-greaca, baza limbii Greciei antice si a celei de acum. Ocupand intregul areal, ionienii s-au comasat, in urma ulterioarelor migratii ale aheilor care s-au asezat in zona Marii Egee, a eolilor si a dorienilor. Tot ionienii au fost aceia care au intrat in contact cu civilizatia cretana si tot lor li se datoreaza primele forme de proprietate agricola, aceasta fiind in comun. Dar daca ionienii pot fi considerati initiatorii civilizatiei grecesti, cei sub care dezvoltarea a prins consistenta au fost aheii. Ei au fost cuceritorii Troiei, cetate ridicata pe locul unei vechi culturi neolitice atestata inca din mileniul III i.Hr., loc din care au putut controla circulatia caravanelor care veneau dinspre Asia Mica, port de importanta majora, percepere de taxe. Totodata, Troia poseda si zone fertile, zona fiind vestita pentru cresterea ovinelor si a cabalinelor. Tot Troia era locul care emana opulenta, asigurand prosperitatea Greciei antice, dupa cucerirea legendarei cetati, in urma razboiului troian, pentru cel putin 300 de ani. Organizarea agriculturii Inca din prima sa faza, cea miceniana, economia si agricultura Greciei antice au avut o solida organizare, fapt care s-a reflectat in mod direct asupra organizarii sociale. Inca de atunci, agricultura si cresterea maslinului, precum si a vitei-de-vie, prosperau. De prosperitate se bucura si cresterea vitelor, mari si mici. Numerosi regi (basilei) aveau in proprietate mii de capete de vite, dar numai cei foarte bogati cresteau cai. Vanatoarea era practicata rar, in special pentru a starpi mistretii care distrugeau culturile sau pentru a prinde cai salbatici, cu scopul de a-i domestici. O mare importanta era data apiculturii. In afara de perioada ioniana, de inceput, regele fiecarei cetati poseda terenuri intinse. Demnitarii, la randu-le, erau recompensati pentru servicii primind terenuri agricole. Sacerdotii aveau si ei proprietati intinse, iar restul pamantului era detinut de comunitati, fiecare cap de familie posedand spre folosinta un lot. In timp, insa, acest lucru avea sa se schimbe, terenurile putand fi schimbate sau vandute. Cele trei activitati din care grecii antici isi sporeau veniturile erau comertul, pirateria (care era considerata onorabila) si razboiul. Alaturi de tarani, agricultori sau crescatori de animale sau imbinand cele doua activitati, erau mestesugarii care erau denumiti demiurgi (demiurgos), adica, aceia care lucrau petnru popor. Dintre cei mai respectati mestesugari erau contructorii de nave, constructorii de arcuri si sageti si constructorii de unelte agricole, care, harnasamente etc. Desigur, comerciantii reprezentau una dintre cele mai bogate straturi sociale, Grecia antica avand numeroase porturi din care controlau intregul comert mediteraneean. Ca organizare a activitatilor, acestea se faceau pentru fiecare tip de proprietate in parte: dupa cum regele se sfatuia cu demnitarii sai, proprietatile rurale erau administrate de sfatul batranilor, acesta avand principalul rol de a tine evidenta lucrarilor agricole, a cresterii animalelor, a repartitiei si comercializarii produselor agricole comune etc. Cum numarul sclavilor era redus in Grecia antica (numarul lor a crescut insa in perioada doriana, reprezentand baza fortei de munca pana la faramitarea statelor-cetati ale civilizatiei elene antice), nu lipsea insa o patura foarte saraca, aceea a zilierilor care traiau de pe azi pe maine. Fara a detine nicio proprietate, singura lor speranta era aceea de a fi acceptati ca argati pe langa o persoana avuta. Alimentatia vechilor greci O evidenta tendinta spre simplitate si sobrietate poate fi notata in epoca clasica a Greciei antice, din punct de vedere al alimentatiei. Masa grecilor era sobra. Majoritatea se limitau la doua mese pe zi. Dimineata mancau cateva bucati de lipie inmuiate in vin, cateva masline si cateva smochine. Lipia era din faina de orz, secara, ovaz sau grau, acesta din urma fiind mult mai scump. Lipia putea fi condimentata cu arome din plante. Pentru cei saraci, alimentul de baza era pestele sarat sau afumat. Legumele erau consumate ca atare sau fierte, pregatite sub forma de salate cu otet sau ulei. Laptele si branzeturile, in special cele din lapte de capra, erau mancate ca desert. La randul lor, branzeturile erau amestecate cu nuci, smochine sau struguri. Unul dintre deserturile cele mai apreciate era turta dulce. Desigur, alimentatia diferea de zona, cetate si stare sociala. Astfel, daca in bogata regiune a Boetiei hrana nu era o problema, in Sparta, alimentatia era deosebit de sobra, celebra ciorba neagra facuta din ceapa arsa, fiind definitorie. In toata Grecia antica, insa, carnea era foarte scumpa, fiind rezervata celor bogati. Mai ieftina, insa, era carnea de porc care, si asa, nu era un aliment preferat. Vinul curat era rezervat doar celor foarte bogati, dar restul populatiei bea un amestec de miere cu apa, in fermentatie alcoolica, bautura fiind, de fapt, hidromelul. Majoritatea grecilor antici mancau carne la sarbatori sau cu ocazia sacrificiilor, carnea fiind impartita celor prezenti. La mesele bogatilor se serveau carnuri ale animalelor domestice, dar si carne de vanat, precum mistretul si cerbul. Austeritatea se pastra si cu ocazia meselor speciale, cu invitati, sau in serbarile familiale. Meniul nu era prea variat, dar se dadea o importanta deosebita prezentarii mancarii. Spre deosebire de aceste mese, la care puteau participa si femeile si copiii, la ospete, sotiile erau excluse cu desavarsire. Organizarea unui ospat era comuna, fiecare barbat aducand mancarea de acasa. Un participant la ospat avea dreptul de a avea un invitat personal, de regula, fiind vorba de o amanta sau un amant, homosexualitatea in Grecia antica fiind omniprezenta in comportamentul intim. Ospatul debuta cu momentul in care sclavii spalau participantii pe maini si pe picoare, acestia urmand sa manance intinsi pe sofale. Nu existau tacamuri, dar uneori erau folosite cutitele. In timpul primei parti a ospetelor nu se bea decat apa. La finalul acestui moment, sclavii spalau din nou participantii, dupa care se facea curatenie si se aducea vinul intr-un vas mare (crater) si apa, facandu-se amestecul. Din acest moment, incepea a doua parte a ospatului, denumita symposion, adica, adunarea bautorilor. Simpozionul debuta cu libatiuni si cu un imn inchinat lui Dyonisos. Cei prezenti alegeau sau trageau la sorti Regele siposionului, el fiind acela care stabilea proportia de apa cu vin, amestecul fiind uneori aromatizat cu scortisoara, cimbrisor sau menta. Tot regele simposionului stabilea cantitatea de vin care urma a fi bauta, participantii avand un numar egal de cupe pe care le beau in acelasi moment. Desi grecii antici erau destul de cumpatati, prezenta curtezanelor, a amantilor, a cantaretilor si a acrobatilor indemna spre inevitabilul exces ironizat in nemuritoarele scrieri ale lui Aristofan, Xenofan sau Lucian.