Grecia este o tara care are cultura si istorie cu duiumul si le exploateaza, in prezent, din plin, mai ales prin monumentele de mii de ani, muzica greceasca ce se aude in surdina peste tot si mancarea de la taverne - cea traditionala. Se poate spune ca Grecia respira prin turism. Este tara cerului fara nori si a marii de un verde nesfarsit, dar si tara ospatului si a bucuriei de oaspeti. Deja stiu doua prietene care vor sa se retraga in Grecia la pensie, o alta care s-ar intoarce oricand si o familie care s-a mutat deja din Dubai in Grecia pentru o viata mai verde si mai buna.

O culegere de experiente la persoana I O calatorie in Grecia se constituie intr-o experienta personala, care iti schimba perspectivele, daca nu asupra lumii in general, macar in ceea ce priveste ideea de concediu. Am mers in diverse zone din aceasta tara, cu prietenele, fiecare dintre noi remarcand lucruri frumoase, dar mereu altele, resimtite diferit, dar avand aceeasi savoare si acelasi miros persistent de vacanta. Calatoria mea in Creta de acum cativa ani ma face si acum sa visez cu ochii deschisi la vremea insorita si o mare de un verde incredibil, eu fiind pe o plaja cu nisip roz. Imi amintesc cu drag de o anume terasa in Elafonisi, unde am poposit alaturi de verisoara mea Iulia, dupa o zi lunga de plaja, pline de nisip pana la urechi. Eram bucuroase ca am dat de un chelner amabil care, cu zambetul pe buze, a venit in mare graba cu doua portii delicioase de gyros, tocmai la timp pentru a nu muri de foame. Pentru necunoscatori, gyros este un fel de shaorma, cu rosii, ceapa, carne de pui si salata tzatziki, toate invelite in paine normala sau nedospita, de tip pita - pe care eu, personal, o prefer. De multe ori, combinatia este insotita de cartofi prajiti, ketchup sau mustar. Ei bine, dupa tot meniul de gyros, plus o limonada uriasa cu gheata si miere, eram deja satula si nu am mai comandat decat un cappuccino, pe post de digestiv. Tavernele grecesti sunt de obicei afaceri de fa­milie, care servesc mancare de generatii intregi, pastrand astfel traditia culinara a locului. La una dintre acestea, in orasul Heraklion, unde ne cazasem, am gasit chiar si un pahar de tuica veritabila. Gazda noastra, de altfel si patronul restaurantului - vorbaret din fire, ne-a intrebat de unde suntem, si, ulterior, in loc de uzo, ne-a oferit tuica, zican­du-ne in romaneste: “din partea casei; e mai bun ca uzo noastra”. Dupa ce i-am aruncat doua perechi de priviri perplexe, ne-a spus ca nevasta-sa e romanca si ca, de cand vine din Romania cu tuica la pachet, el nu mai bea uzo mai deloc. Tot din partea casei, ne-a servit si un desert si ne-a mai invitat sa venim si in urmatoarea zi, la aceeasi ora, sa povestim cu sotia lui, careia ii e mereu dor de tara. Uzo, «rachia lor cu gust de medicament», dupa cum zicea o prietena, este consumat de occidentali in diverse cocktailuri cu gheata, ceea ce ii schimba gustul. Pentru grecii adevarati insa, uzo aduce cu sine o intreaga filosofie, un mod de viata; il beau, in cel mai rau caz, cu apa si gheata,ceea ce ii da o nuanta alba, apoasa, uneori usor albastruie. De cele mai multe ori insa se bea sec, la fel ca tequila. In 2006, grecii au inregistrat uzo ca bautura traditionala greceasca, fapt care interzice produ­cerea si folosirea numelui in alte tari din lume. Mergand spre alt colt al insulei Creta am trecut prin zone inverzite, printre dealuri cultivate cu maslini si atotprezentul leandru alb si roz. In satele umbroase, vedeam localnice de varsta a treia, iesite la poarta casei, la povesti. Erau imbracate in negru si purtau baticuri pe cap, lucru care imi amintea de vreun satuc de munte din Romania. Generatii si­mi­lare, chiar daca din tari diferite, inca mai raspandesc vestile in acelasi fel. De altfel, grecii nu au iesit de mult timp din perioada in care populatia majoritara locuia la sate, ceea ce face ca actualele “orasence” sa fie instruite in traditiile culinare tot de mamele si bunicile de la tara, unde au crescut. Despre batranii din Creta se mai spune ca sunt faimosi ca fiind printre putinii din lume care traiau peste o suta de ani. Dieta saraca in carne rosie si bogata in ulei de masline a contribuit, cu siguranta, la sanatatea si longevitatea lor, fapt dovedit ulterior si stiintific. De fiecare data cand vorbeste despre Grecia, prietena mea Alina isi aminteste invariabil de “kilometri intregi de autostrada PERFECTA! Apoi de tufele de leandru dintre sensurile de mers. Explozia lor de culoare... apoi marea! Si bisericutele in miniatura, varianta lor pentru troitele pe care ai nostri le ridicau la raspantii de drum”. Gyros-ul si souvlaki - shaorma lor si frigaruile - sunt prefe­ratele Alinei, iar salata tzatziki, ca in Grecia, mai rar a gasit prin alte parti: “Tzatziki nu poate iesi la fel de gustos si in Romania. Iaurtul grecesc are ceva aparte, este putin mai gras si mai sarat si are o alta consistenta. Mai erau si dovleceii copti ai lui Tanti Irene din Platamonas. Doamne, cum mer­geau cu iaurtul de capra!” Despre tavernele din zona: “sambata si duminica, patronul (un batranel simpatic, dar aprig) aducea cantareti; grecii dansau sirtaki, romanii hora si sarba, dar toata lumea se simtea excelent. Si mai era si Kostas, unul dintre chelneri, care, dupa ce ducea tava la bucatarie, pe drumul de intoarcere catre mese, se oprea putin, cat sa faca o demonstratie de dans traditional grecesc. O demonstratie de exceptie zic eu, pentru ca Kostas avea 55 de ani si inca facea podul de sus cu bataie pe picior si ridicare dintr-un salt. Foarte buna mancarea la taverna respectiva, mai ales fructele de mare si crevetii cu sos tomat si usturoi... hmmmm...” Ruxi a mai fost in Grecia deja de doua ori pentru ca: “vacantele sunt mai ieftine decat cele din tara, la Marea Neagra, iar grecii au trei mari avantaje pe care eu le iubesc: soarele, marea fara multe alge si mancarea gustoasa. Imi place siesta pe care si-o autoservesc, cafeaua de orice fel cu care se „trateaza” mai mereu si pofta lor de viata. Cat despre uleiul de masline, acum stiu secretul grecoaicelor pentru pielea frumoasa si mereu bronzata...” Bucataria greceasca, aroma si traditie Bucataria greceasca ma surprinde de fiecare data prin simplitate si aroma: legumele crocante si mereu proaspete sunt asezonate cu busuioc, oregano sau cimbru, iar in final, totul e stropit cu ingredientul magic, darul zeilor - uleiul de masline. Este un fapt recunoscut cum ca de la greci am mostenit si prima carte de bucate. Archestratos, un gurmand grec care a trait in anii 330 i.e.n., a vrut sa lase mostenire importanta artei culinare in viata societatii grecesti. Retetele grecesti sunt tipice bucatariei mediteraneene. Au preluat elemente din zona Balcanilor si din Tucia, dar au si pronuntate caracteristici locale, cum ar fi folosirea pe scara larga a uleiului de masline, a cepei, si a usturoiului. Mancarurile prea rafinate sunt deseori considerate in contradictie cu spiritul bucatariei grecesti. Asadar, chiar daca a fost influentata de turci si de popoarele din Balcani sau Orientul Mijlociu, bucataria greceasca a reusit sa pastreze aroma simplitatii. Daca extrapolam putin, asa sunt si grecii, dintr-o bucata, fara exagerari, stiu ceea ce au si apreciaza, fara sa fie grandomani. De exemplu, patroana hotelului in care stateam in Creta ne-a intrebat, mai intai, grijulie, daca ne place carnea de miel, favorita grecilor. Daca nu eram incantate de prima varianta, avea si musaka. In straturi de vinete sau zucchini, cu un amestec de carne, aromata cu usturoi si dreasa cu ou pe deasupra, se face si pe la romani, dar e de origine turceasca; grecii au fost influentati de turci timp de 400 de ani, in evul mediu. O prezenta gastronomica pur greceasca este branza Feta, care, pe mine personal, ma duce cu gandul la o combinatie cu o salata gustoasa cu rosii proaspete, ceapa, masline, ou fiert. Conform le­gendelor, Aristaios, fiu al lui Apollo, a fost cel trimis de zei sa aduca in dar grecilor, arta prepararii branzei. Grecii au apreciat acest dar si au excelat in timp. In ziua de azi, branzeturile grecesti au ajuns printre cele mai fine din lume, multe sortimente beneficiind de protectia Uniunii Europene, ca produse traditionale. Aperitivele, numite de localnici mezedes, sunt fie delicioasa salata tzatziki (facuta din iaurt, castraveti, marar), fie dolmadakia, adica sarmalute in frunze de vita-de-vie, umplute cu orez, linte, condimente si, uneori, carne), fie caracatita prajita (servita in ulei de masline si suc de lamaie, condimentata cu plante aromatice locale). De pe nicio masa nu lipsesc maslinele si branza feta cu oregano. Tot ca aperitiv se mai servesc si ardei copt, vinete pre­pa­ra­te la gratar, branzeturi, salate, preparate din fructe de mare. De altfel, in Grecia, mesele de dimineata si de pranz sunt usoare, iar cina e adesea servita seara tarziu. Maslini, lamai, struguri, mare, soare - zeii au fost, intr-adevar, darnici cu aceasta tara. Tavernele de pe malul marii profita din plin de pesti si scoici, servite turistilor condimentate cu mare atentie cu mirodenii proaspete sau conservate. Mi-a placut ideea de a asezona pestele proaspat doar cu putin usturoi, suc de lamaie si ulei de masline, totul gatit la cuptor. Tot la cuptor mai prepara rosii umplute cu orez, cu o usoara aroma de oregano; si placintele cu spanac, dovlecei sau branza feta au o mare cautare. O alta specialitate culinara locala este ceea ce grecii numesc horta, de fapt, denumirea moderna a verdeturilor, salbatice sau cultivate (de exemplu frunzele de papadie), pe care ei le servesc fierte, ca salata, cu un mic adaos de ulei de masline si lamaie. Horta este uneori gatita si cu usturoi, ceapa si paste sau branza, pentru a da legumelor mai multa consistenta. In zona muntoasa, exista taverne care servesc diverse carnuri la gratar. Felul principal poate fi musaka, din felii de vinete, cartofi sau dovlecei, intercalate cu pasta de carne - cel mai adesea de capra - si sos béchamel, condimentate toate din belsug. Mancarea greceasca urmeaza si anotimpurile, se modifica in functie de ce roade ofera pamantul in fiecare sezon. Sarbatorile religioase influenteaza, de asemenea, alegerea culinara a grecilor. La fel ca romanii, ei tin posturile, atat cele dinaintea Craciunului si Pastelui, cat si pe cele ale altor sarbatori din cursul anului, gatind in aceasta perioada vegetarian, fara carne, lapte si oua. De aceea, probabil, multe retete vegetariene provin din bucataria greceasca. De altfel, pe vremuri, carnea nu se gasea in Grecia din belsug, deoarece nu aveau pasuni destule pentru a creste multe vite, prin urmare, nu o sa vezi grec flamand pentru ca nu are carne la masa. Mesele festive, servite cu ocazia sarbatorilor crestinesti insemnate, aveau intr-adevar carne de miel sau de pasare in meniu. De sarbatori, grecii prefera sa gateasca in curte, mielul intreg la protap; pentru mesele obisnuite, carnea de miel este inabusita in vase inalte, impreuna cu legume asortate sau este crestata si apoi fripta la gratar. Carnea de porc, de vita sau de pasare se prepara marinata, pe gratar sau la cuptor. Puiul se gateste fript sau inabusit. Exista nenumarate combinatii de carne gustoasa cu legume, adesea imbogatite cu sos galben facut din ou, lamaie si supa de pui - avgolemono - sau cu sos de tomate, condimentat cu scortisoara. Pilaful de orez, tot de origine turceasca, la greci a capatat alta aroma. Asezonat cu condimente mediteraneene si alune, orezul este preparat si la cuptor, cu carnea, si servit apoi cu legume inabusite. In ceea ce priveste desertul, fara indoiala, cel mai cunoscut preparat de patiserie este baklavaua, facuta din mai multe foi, cu sirop de miere pe deasupra si decorata cu miez de nuca. La terase, majoritatea celor din jurul meu se delectau cu café frappé, dar grecii consuma si cafea la ibric, la fel de apriga ca ei. Personal, am vrut sa vad Grecia de cand am citit Zorba Grecul, odata, demult; lectura m-a facut sa merg la supermarketul non-stop, in miez de noapte, si sa imi cumpar masline. Kazantzakis a reusit sa sintetizeze pana la iconic imaginea unui grec, care stia sa tina piept vietii si tornadelor ei, iar Anthony Quinn a fost fenomenal in rolul lui Alexis Zorba. Dupa serile linistite pe malul marii, in Creta, contempland luminile orasului, pot sa spun ca m-as intoarce acolo oricand, fara sa ma pot satura sau plictisi vreodata. Grecia este singura tara din Europa in care se da in noiembrie concediu angajatilor din institutiile de stat, pentru ca acestia sa mearga sa isi ajute familiile la culesul maslinelor. Populatia oraselor se intoarce cu nostalgie acasa, oamenii fiind inca puternic influentati de viata asa cum era ea pe vremuri si sunt constienti de importanta traditiilor in mentinerea spiritului grecesc. Anual, o gospodarie consuma in medie 20 de kg din magica licoare; cei mai multi produc uleiul in propria gospodarie, ceilalti il cumpara de la rudele care au surplus. Sunt zeci de remedii din batrani care au la baza uleiul de masline, iar in ritualurile crestinesti ale bi­se­ricii ortodoxe este de nelipsit. La botez, bebelusii sunt unsi cu ulei de masline, iar la inmormantare, corpurile celor decedati sunt imbalsamate in ulei de masline amestecat cu vin. Uleiul de masline O achizitie importanta din calatoria in Creta a fost cartea care prezinta istoria uleiului de masline, “darul zeilor” cum este supranumit, secretul aromei in mai toate felurile de mancare grecesti. Considerat de multi medicament, de foarte buna calitate, fiind preparat acolo (in special, daca are aciditatea sub 1%) este conservat de unii localnici cu diverse mirodenii cum ar fi busuioc, oregano sau rozmarin, fapt ce ii da o aroma si mai intensa. Cultura maslinilor este, de altfel, una dintre cele mai importante averi ale acestei tari, iar uleiul de aici este considerat de cunoscatori ca fiind de calitate superioara, tocmai datorita climei, fiind folosit uneori si pentru imbunatatirea uleiurilor din alte tari.