223
Rezistența la antimicrobiene (RAM) constituie o preocupare tot mai importantă pentru sănătate în Uniunea Europeană și în întreaga lume.
Având în vedere consecințele grave pentru sănătatea oamenilor și a animalelor, dimensiunea, complexitatea și impactul economic al RAM, ANSVSA consideră că sunt necesare acțiuni urgente, coordonate și intersectoriale, în conformitate cu abordarea „One Health”.
ANSVSA, alături de Ministerul Sănătății și celelalte autorități din cadrul Comitetului Național pentru Limitarea Rezistenței la Antimicrobiene, deține responsabilități în limitarea fenomenului RAM.
În data de 7 iulie 2021, reprezentanții ANSVSA au participat la reuniunea subgrupului AMR One Health Network on National Action Plans, în cadrul căreia statele membre UE au fost avertizate de Comisia Europeană să acorde o atenție sporită luptei împotriva RAM.
În acest context, menționăm că ANSVSA a întreprins şi continuă să întreprindă acţiuni ferme pentru combaterea RAM, respectiv:
-implementarea în legislaţia națională a prevederilor legislative europene privind sănătatea animalelor, siguranța alimentelor, produsele medicinale veterinare și monitorizarea RAM;
-elaborarea și implementarea unui cadru legislativ național care reglementează
clar circulația și utilizarea produselor medicinale veterinare antimicrobiene;
-elaborarea și postarea pe site-ul ANSVSA a Ghidului privind utilizarea prudentă a antimicrobienelor în medicina veterinară (actualizat în anul 2020, consecutiv noii clasificări europene a antibioticelor pentru utilizarea prudentă și responsabilă la animale);
-supravegherea şi controlul produselor medicinale veterinare antimicrobiene, de la fabricaţie până la utilizarea acestora (derularea anuală planului de control privind circulaţia şi utilizarea produselor medicinale veterinare precum și a planului anual de prelevare și testare a produselor medicinale veterinare);
-dezvoltarea de programe de vaccinare preventivă la animale;
-prevenirea şi controlul infecţiilor la animale prin derularea anuală a Programului acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului;
-certificarea şi completarea documentelor de lanţ alimentar pentru animalele destinate abatorizării;
-derularea anuală a Planului Naţional de Control Reziduuri (inclusiv pentru antimicrobiene);
-derularea anuală a programelor cofinanţate de monitorizare şi raportare a RAM a bacteriilor zoonotice şi comensale precum și raportarea la E.F.S.A. a tendinţelor şi surselor zoonozelor şi a agenţilor zoonotici în furaje, alimente şi animale, ce include şi informaţiile despre focarele de toxiinfecţii alimentare şi rezistenţa antimicrobiană a agenţilor zoonotici;
-colectarea și transmiterea anuală la Agenţia Europeană a Medicamentelor şi la Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor a datelor privind vânzările de produse medicinale veterinare antimicrobiene;
-colaborarea cu asociaţiile şi patronatele din domeniul veterinar în scopul combaterii RAM.
Subliniem faptul că prevenirea şi controlul infecţiilor la animale, reducerea consumului de antimicrobiene și utilizarea prudentă a antimicrobienelor, comunicarea şi conștientizarea medicilor veterinari și a proprietarilor/deținătorilor de animale, constituie obiectivele primordiale ale ANSVSA în combaterea RAM.
Cu această ocazie, dorim să precizăm deschiderea noastră către o mai bună colaborare cu toate organizațiile ce deţin responsabilităţi în lupta contra RAM, întrucât se pot obţine rezultate doar prin implicarea interministerială/interinstituţională, inclusiv a asociaţiilor/patronatelor din industrie.