În ciuda faptului că oierii s-au întâlnit la sediul Guvernului cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, ministurl Agriculturii Florin Barbu și conducerea ANSVSA, divergențele legate de gestionarea Pestei Micilor Rumegătoare (PMR), par să continue. Iată mai jos scrisoarea deschisă transmisă lui Marcel Ciolacu de federația Pro Agro:
”In atentia dlui Prim Ministru Marcel Ciolacu
In contextul in care ANSVSA anunta la data de 19.08.2024 un numar total de 232.927 rumegatoare afectate de Pesta
Rumegatoarelor Mici la nivelul Romaniei, consideram ca situatia este extrem de grava si nu vedem la acest moment actiuni
concrete de prevenire a raspandirii.
Nu putem sa nu observam ca ANSVSA s-a transformat intr-un simplu contabil care anunta periodic numere tot mai mari de
efective de rumegatoare afectate, fara sa reuseasca sa limiteze intinderea acestei molimi.
Ca si efect al letargiei ANSVSA foarte multe afaceri de familie sunt afectate fara sa stim care este capacitatea de refacere a
acestor afaceri legitime care asigura in mod constant intrarea de lichiditati in Romania prin exportul pe care il realizeaza in
intreaga lume.
Sectorul ovin si caprin pun in valoare si milioanele de hectare de pasuni pe care Romania le are, iar declinul
acestui sector va face ca banii europeni pentru aceste suprafete sa se piarda. Prin indecizia si lipsa de reactie a ANSVSA aceasta
molima va face ca sectorul ovin-caprin din Romania sa aiba soarta celui de crestere a porcilor, caz in care efectivele de animale
au ajuns la mai putin de jumatate din efectivul avut la declansarea pestei porcine africane.
Desi ANSVSA este in subordinea secretariatul general al Guvernului dorim sa atragem atentia dlui. Prim Ministru ca inertia
ANSVSA va continua sa agraveze situatia fermelor crescatoare de animale din Romania si va agrava si mai mult starea
economica a multor comunitati care se bazeaza pe cresterea animalelor. Sectorul este in declin si din cauze precum blocarea
tranzitului atat de animale vii cat si de carcase de ovine cu Turcia.
In acest sens solicitam diplomatiei romanesti sa accelereze
discutiile pentru deschiderea acestor rute dar si deblocarea pietelor care au fost blocate in trecut.
Ne asumam ca lipsa mediului asociativ din randul crescatorilor de ovine-caprine a dus la implementarea unor decizii
pompieristice, in acelasi timp, folosindu-se de aceasta bresa discutiile au fost purtate cu actori diferiti (asa zis reprezentanti ai
domeniului), deciziile neavand consistenta sau predictibilitate pentru sector.
Sectorul ovin-caprin nu a beneficiat de investitii
majore in ferme prin finantari europene, vezi lipsa unei fabrici de prelucrare a lanii, azi Romania avand un potential major pe
acest segment. Lipsa acestor investitii majore in ferme a dus ca polarizarea desfacerii printr-un numar limitat de exportatori,
asta ducand la situatia de supravietuire in subzistenta a fermei.
Stimate domnule Prim Ministru va solicitam un control mai ferm asupra ANSVSA aceasta avand in atributiuni rezolvarea celor
descrise de noi mai sus. De asemenea solicitam consultari urgente la nivel de Guvern cu organizatiile representative din sector.
Cu stimă,