Romexpo spune ca totul a fost foarte bine Potrivit organizatorilor, bilantul celor 5 zile de manifestari ar inregistra un record: peste 50.000 de vizitatori, 600 de firme participante din 30 de tari (in alta parte a comunicatului oficial erau numite doar 21), peste 22 de conferinte si seminarii, zeci de concursuri si ateliere de mestesugarit. Evident, totul a inceput cu deschiderea oficiala, moment marcat de prezenta Domnului Daniel Constantin - Ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a Domnului Dacian Ciolos, Comisar European pe probleme de Agricultura, precum si ai oficialilor Romexpo. Totodata, la festivitati au participat reprezentanti ai Corpului Diplomatic ai tarilor participante la cele patru targuri. Odata cu taierea panglicii de inaugurare, Daniel Constantin a declarat: Agricultura romaneasca, in ciuda problemelor pe care le-a avut, s-a dezvoltat foarte mult in ultimul timp. La randul sau, Dacian Ciolos a opinat: Dincolo de subventii si sustinerea financiara pentru dezvoltarea agriculturii, cred ca oportunitatile de piata existente in momentul de fata ar trebui sa dea speranta fermierilor, fiindca, atat in Uniunea Europeana, cat si la nivel international, exista un potential important. Cererea de produse alimentare este in crestere si cred ca agricultorii organizati ar trebui sa profite mai mult decat au facut-o pana acum de aceste oportunitati. Asadar, sub aceste auspicii s-au desfasurat cele patru targuri care ar fi trebuit sa reprezinte agricultura si industria alimentara din Romania, in componentele sale principale. Spunem ar fi trebuit, pentru ca, de exemplu, in ciuda recordului clamat de organizatori, zona procesatorilor a fost foarte slab reprezentata, la fel ca si sectorul furnizorilor de tehnologii, Alimenta, All Pack, plus vinarii, fiind reuniti in Pavilionul Central, in conditiile in care pavilioanele din spate au ramas neocupate. Aleea standurilor cu produse neaose a fost insa plina, o sumedenie de producatori traditionali expunandu-si produsele spre comercializare, nu intotdeauna cu respectarea reglementarilor legale, fapt care ar trebui sa dea de gandit si oficialilor Romexpo, dar si inspectorilor DSV sau ai OPC-Bucuresti. Cat despre produsele in sine, am remarcat standul firmei Zimbria, firma care isi argumenteaza statutul la superlativ, dar si ciudatenii precum Palinca traditionala de Tulcea sau porumbul fiert mentinut fierbinte in mod la fel de traditional, cu arzatorul de butelie Vorbind despre evenimente, sa mai amintim faptul ca in ziua de sambata, 3 noiembrie, standurile de la Romexpo au fost vizitate de actualul Prim Ministru, Victor Ponta, insotit de oficiali MADR si de cativa reprezentanti ai mediului de afaceri. Noutatile editiei 2012 Cum era de asteptat, in marea lor majoritate, expozantii au cautat sa isi prezinte ultimele noutati. De exemplu, Webomatic Ro, din Cluj-Napoca, s-a prezentat la targ cu o gama cuprinzatoare de utilaje pentru ambalat. Compania Indiilor Orientale si-a expus oferta de condimente, plante aromatice, mixuri de condimente etc., destinate consumului casnic, dar si profesionistilor din zona de procesare. Compania ceha Bioveta a oferit fermierilor crescatori de animale din Romania solutii complete destinate prezervarii sanatatii porcinelor, bovinelor, ovinelor si pasarilor, produse de farmacie veterinara. Firma italiana SKA a expus tehnologie destinata aviculturii. Specialistii din domeniu au putut studia oferta italiana care a constat din linii automate de nutritie a pasarilor, adaposturi, conveiere pentru oua etc. Pe de alta parte, Debitron Termo a detaliat pentru cei interesati ultima oferta in materie de echipamente de decongelare, evidentiindu-se sistemele Kometos, caracterizate printr-o mare eficienta asigurata de High-quality process controler FINNCOLD. Iar, firma Romcarbon si-a expus intreaga gama de folii si tesaturi de polipropilena, produse destinate atat fermierilor, cat si procesatorilor. Guyomarc'h Romania a venit realmente cu doua premiere din zona nutritiei, mai precis, mineralele Phisyo si specialitatile nutritionale Design, standul companiei fiind in fiecare zi arhiplin de vizitatori. Nici Cargill, companie care opereaza la nivel global, nu s-a lasat mai prejos, prezentand foarte numerosilor fermieri care le-au vizitat standul noile solutii de nutritie destinate intregii zootehnii. De remarcat, entuziasmul cu care reprezentantii firmei ne-au vorbit despre misiunea sociala a Cargill, colaterala afacerii in sine. Pe aleea centrala, in zona producatorilor traditionali, standul Doripesco a facut senzatie cu un morun de 1,3 metri, la fel cum standul Zimbria a fost asaltat in fiecare zi de cumparatorii care apreciaza din plin produsele firmei. De subliniat ca Zimbria a avut un stand si in pavilionul central, acesta fiind punct central de atractie. Noutati absolute au expus si cei de la Mach FTD, acestea constand in sistemul ErgoPack, o masina semiautomata de ambalare pentru paleti, o noutate absoluta pentru Romania. Aceeasi firma a expus in premiera si Seria M a echipamentelor de etichetare Domino. Karcher Romania, firma aflata in plin program de promovare in cadrul unui Road Show menit a demonstra pe viu calitatile echipamentelor livrate, a avut numerosi vizitatori care au asistat la functionarea sistemelor de igienizare expuse, dar au consultat si oferta produselor de curatenie destinate zonei industriale. Firma franceza Charolais-Hoeffel, care opereaza in Romania de mai bine de 5 ani si care sustine peste 20 de ferme autohtone de bovine de carne, a avut numeroase contacte cu fermieri care doresc sa treaca la productia de carne de vita sau sa isi extinda acest tip de afacere, compania franceza asigurand intregul lant de business pentru beneficiarii sai. Nici Ria Do, unul dintre principalii furnizori de echipamente si consumabile pentru industria alimentara din Romania nu s-a lasat mai prejos, expunand ca noutate absoluta o serie de tavi din polycarbonat negru pentru prezentarea alimentelor in magazine si restaurante, dar si o noua masina programabila de mici si o masina de rasucit carnati, echipamente de ultima generatie produse in Spania. Am lasat la urma referirea strict la partea de procesare a carnii, in primul rand pentru ca nu au fost prezente decat doua companii: Zimbria, amintita anterior, si Angst, companie care, la final, s-a putut mandri cu rezultate foarte bune in privinta intalnirilor avute cu achizitorii din retail dar si cu potentiali beneficiari. In rest, procesarea carnii a fost absenta. Daca, altadata, pavilionul central era plin de standuri cu bunatati din carne, daca, anul trecut, in organizarea agentiei infoALIMENT si a revistei Fabrica de Carne, Salonul International Fabrica de Carne a reunit numeroase companii din domeniu, anul acesta, marea industrie a fost inexistenta. Cu toate minusurile ei, editia din acest an a celor patru targuri a fost un succes. Sa recunoastem, in plina criza nu e deloc usor sa organizezi o manifestare de o asemenea amploare, companiile, indiferent de domeniul in care activeaza, fiind mai curand tentate sa se axeze pe desfacere, nu pe reprezentare, desi, copilul care nu plange, nu mananca. Afirmam ca Indagra, Alimenta, All Pack si Expo Drink&Wine au fost succese de evidentiat, prin faptul ca aproape toti expozantii pe care i-am vizitat ne-au declarat ca, spre deosebire de alti ani, au speranta incheierii unui numar mai mare de contracte, fapt care nu poate decat sa bucure. Poate ca acesta este semnul revigorarii dar, sa mai asteptam. Nu se cade sa ne extaziem in fata unei iluzorii flori de primavara.