435
În luna iulie 2022 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de luna iunie 2022, atât ca serie brută cu 6,4%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 0,2%.
Faţă de luna iulie 2021, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) în luna iulie 2022 a crescut atât ca serie brută cu 2,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,4%.
În perioada 1.I-31.VII.2022 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de perioada 1.I-31.VII.2021, atât ca serie brută cu 4,8%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,2%.
Iulie 2022 comparativ cu iunie 2022
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna iulie 2022, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 6,4%, datorită creșterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+12,2%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7,2%) și la vânzările de produse nealimentare (+2,6%).
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut pe ansamblu în luna iulie 2022, comparativ cu luna precedentă, cu 0,2%, datorită creșterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+0,5%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,4%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+0,1%).
Iulie 2022 comparativ cu iulie 2021
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna iulie 2022, comparativ cu luna iulie 2021, a înregistrat o creştere pe ansamblu cu 2,5%, datorită creșterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+3,7%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,0%) şi la vânzările de produse nealimentare (+1,4%).
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2022, comparativ cu luna iulie 2021, a înregistrat o creştere pe ansamblu cu 3,4%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+5,2%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+3,2%) şi la vânzările de produse nealimentare (+2,5%).
Perioada 1.I-31.VII.2022 comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2021
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1.I-31.VII.2022, comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2021, a înregistrat o creştere, pe ansamblu cu 4,8%, datorită creşterii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+8,5%), vânzărilor de produse nealimentare (+5,2%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,2%).
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1.I-31.VII.2022, comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2021, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 6,2%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+8,5%), vânzările de produse nealimentare (+4,9%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,6%).