Technologies

239

INS: Sacrificările de animale şi producţia de carne în luna decembrie şi anul 2021

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În luna decembrie 2021 faţă de luna decembrie 2020, numărul sacrificărilor a crescut la păsări, iar la bovine, porcine şi la ovine şi caprine a scăzut; greutatea în carcasă a scăzut la toate speciile de animale și păsări.

În anul 2021 comparativ cu anul 2020, numărul sacrificărilor şi greutatea în carcasă au crescut la ovine şi caprine, iar la bovine, la porcine şi la păsări au scăzut.

Termenul de „carcasă”:

a) La bovine, greutatea în carcasă reprezintă greutatea corpului animalului sacrificat, întreg, după îndepărtarea pielii, sângelui şi organelor interne, fără cap, uger, coadă, grăsime renală şi picioare (separate la nivelul articulaţiilor metacarpiene şi metatarsiene).

b) La porcine, greutatea în carcasă reprezintă greutatea corpului animalului sacrificat, întreg sau împărţit în părţi egale de-a lungul şirei spinării, după sângerare, fără organe interne, păr, copite, limbă, osânză şi diafragmă.

c) La ovine şi caprine, greutatea în carcasă reprezintă greutatea corpului animalului sacrificat, după sângerare şi îndepărtarea pielii, fără organe interne, fără cap şi picioare (separate la nivelul articulaţiilor metacarpiene şi metatarsiene). Rinichii şi grăsimea renală sunt incluse în carcasă.

d) La păsări, greutatea în carcasă reprezintă greutatea păsării sacrificate, după sângerare, fără fulgi, puf, organe interne (intestine, ficat, inimă, pipotă), cap, gât şi gheare. 

Greutatea medie în carcasă: reprezintă raportul dintre greutatea în carcasă şi numărul de animale sau păsări sacrificate.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2