La ora la care ar trebui sa scriu despre Sarbatorile Pascale, mi-e dor de tara mea natala; locuiesc in Dubai, am nostalgia momentelor petrecute in Franta si stau la cafea cu o colega de munca din Filipine, care imi povesteste cum a celebrat cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii in New Orleans, atunci cand a fost in vizita la rudele de acolo. Ma simt cetatean al lumii, fascinanta prin diversitatea ei. Anul acesta, atat Pastele catolic, cat si cel ortodox se sarbatoresc in aceeasi zi, fapt pentru care e interesant de stiut cum petrec crestinii cea mai importanta sarbatoare a lor in cinci colturi diferite ale lumii: Emiratele Arabe, Romania, Filipine, Franta si Statele Unite ale Americii.

Sarbatorile Pascale au, pentru fiecare dintre noi, semnificatii diferite: pentru unii, Pastele e un nou inceput, pentru altii, al doilea moment din an cand merg la biserica; la unii, e un prilej de reintalnire cu toata familia, in timp ce, la altii, se traduce doar prin noi intoxicatii alimentare. Francezii, de exemplu, nu concep sa serbeze masa de Paste fara familie: cozonaci, painici in forma de cruce cu glazura deasupra, prajituri, oua rosii, toate sunt nelipsite de la masa lor. Americanii ascund ouale de ciocolata in diverse cotloane ale casei sau ale curtii, iar copiii pleaca intr-o misiune speciala: sa le gaseasca. In Filipine, se retraiesc patimile lui Hristos prin diverse puneri in scena, care ii ajuta pe protagonisti sa experimenteze suferinta Mantuitorului; familia completa este insa si aici prezenta, in mod obligatoriu, din prima zi de Paste, iar bucataria filipineza, prin diversitatea si aroma ei, face fata cu brio festinului. De Paste, intr-o tara musulmana… Trei ani am serbat Pastele in Dubai, de fiecare data in familie, acasa sau la picnic, pe plaja. Mi-a lipsit doar primavara, in rest a fost ca acasa; drob s-a gasit, oua rosii, de asemenea. Slujba de Inviere e tinuta in fiecare an de un preot roman, venit in vizita la consulatul de aici. Dubai este, si din acest punct de vedere, un centru cosmopolit; tine toate sarbatorile celor peste doua sute de nationalitati conlocuitoare: de Craciun, toate mall-urile sunt pline de brazi impodobiti, iar de Paste aceleasi magazine se imbogatesc cu oua de ciocolata, iepurasi, puisori si tot felul de obiecte de­corative. Restaurantele au bufeturi si pachete speciale, hotelurile ofera reduceri, iar atmosfera este clar de sarbatoare. In Dubai 80% din populatie este de pe alte meleaguri, dintre care o mare parte crestine; o atentie deosebita se acorda si sarbatorilor din India si din Iran. Astfel e zi libera pentru ca e Craciunul, daca esti crestin si pleci mai repede acasa in timpul lunii de Ramadan – a noua luna in calendarul islamic, luna in care i s-au aratat profetului Mohamed primele versete din Coran. Atentia cu care se respecta toate religiile si traditiile populatiei conlocuitoare, ca si celei arabe, este un aspect al acestei tari care m-a fascinat dintotdeauna. Niciunde nu-i ca acasa… Din copilarie, am fost mai plimbareata si cu dor de duca, dar, in prima zi de Paste, acasa in Romania, mama imi reteza entuziasmul: “de Paste, tot omu’ sta acas’ la el”. Era, cred, o modalitate a ei de a respecta intimitatea celorlalte familii, dar si odihna acestora. Dupa o saptamana de truda, facand curatenie generala si mancare pentru toata familia, astepta cu voluptate ziua de odihna. Stia ca nu e singura mama care trece prin asta. In Ardeal, la mama acasa, bucataritul incepe odata cu Saptamana Mare. Se fac intai foile la prajituri, cele uscate, care nu se altereaza, si sunt pastrate in camara, la rece. Se definitivau ultimele detalii la curatenia casei, dupa care, conform traditiei, joia se inroseau ouale. De altfel, ouale inrosite si fierte in aceasta zi nu se strica, zice traditia, niciodata. Mama prefera si acum sa foloseasca, pentru aceasta operatiune, coji de ceapa rosie, stranse cu grija din iarna, “ca sa nu mancam chimicale”. Ouale ies de un rosu inchis, spre visiniu. In anii in care aveam rabdare, culegeam frunze cu forme frumoase si le lipeam pe oua, pe care le bagam intr-un ciorap de matase si legam capetele, ca sa iasa ouale “cu model”. Partea mea favorita din intreaga procedura era ungerea oualor vopsite proaspat cu slanina, ca sa luceasca. In ceea ce priveste cozonacii, nelipsiti nici ei de la masa de Paste, cred ca cei mai buni se fac si acum in Tara Hategului. Bunica mea de acolo a primit de la mine cel mai mare compliment, cum ca face niste cozonaci “la fel de buni ca blatul de prajitura”. Ani de zile si-a amintit si s-a laudat cu ce i-a zis nepoata… Mielul este simbolul lui Iisus si al salvarii prin sa­crificiu. Friptura de miel este, la romani, un fel de bucate aflate obligatoriu pe masa pascala. Eu, insa, nu am fost niciodata entuziasmata de aceasta delicatesa – cred ca mereu mi-a fost mila de mieluti – si ma intereseaza mai mult salata verde cu ridichi si ceapa pe langa ea, pe care mama avea inspiratia sa o amestece cu usturoi si putina smantana. Cand toata lumea isi lingea degetele dupa friptura, eu ceream inca o portie de cartofi piure cu salata verde. Drobul de miel este un alt mare succes al bucatariei mamei, facut din carne tocata, orez, verdeturi proaspete si multe condimente. Mama spune ca ceapa verde si patrunjelul ii dau toata aroma delicioasa, facandu-l tentant chiar si pentru mine. La noi, iepurasul de Paste este un simbol adoptat mai recent. Prezent in diferite forme in toata lumea crestina, acum de ciocolata, de turta dulce, de biscuiti, se pare ca odinioara era iepurele de camp, asociat, in Anglia, cu zeita primaverii, Eostre. In Germania, de exemplu, asocierea dintre Paste si iepuras s-a facut inca din secolul al XVI-lea. Penitente in Filipine Lilia, prietena mea filipineza, mi-a povestit ca si la ei pregatirea pentru Paste incepe, de fapt, in duminica de dinainte, pe care o numesc Palm Sunday, intrarea Domnului in Ierusalim. Ea mergea la biserica, la slujba, cu familia, dupa care se pregatea de Saptamana Sfanta. De luni pana miercuri se merge la munca, totul decurge la fel ca de obicei, doar ca nu se asculta muzica la maximum si nu se consuma alcool. Este un bun moment de a reflecta, de a tine post, a ierta si a uita. In Joia Mare, filipinezii merg la slujba si se roaga impreuna, amintindu-si de ziua in care Hristos a fost rastignit. Majoritatea catolicilor filipinezi tin inca traditia de a vizita, pe jos, cat mai multe biserici in aceasta zi. Altii prefera, insa, sa stea acasa si sa cante imnul intitulat Pasiunea. In Vinerea Mare se obisnuieste sa se faca Penitente, reinscenari ale rastignirii lui Iisus: oamenii isi pun coroane din sarma ghimpata pe cap si poarta in spate pe diverse strazi cruci foarte grele. Bucataria filipineza a evoluat, de-a lungul timpului, de la radacinile Malay cu influente hispanice, aduse in timpul dominatiei acestora, spre cea americana, arabeasca si chinezeasca. Lilia s-a oferit, cu ceva timp in urma, sa ma initieze in elemente ale bucatariei lor si m-a invitat la un restaurant filipinez, unde a avut suficienta rabdare sa-mi explice ce sa comand, in functie de ce inseamna fiecare ca si ingrediente si gust. Tot acest melanj culinar al bucatariei filipineze se regaseste si in masa de Paste, de unde nu lipsesc ouale rosii, fripturile in sosuri aromate si dulciurile, dar mancarurile se disting prin combinatia curajoasa intre dulce, sarat si acru. Mancarurile nu sunt condimentate in mod excesiv, retetele sunt simple si savuroase, insa o combinatie ca aceea intre peste sarat, uscat la soare, si orez cu lapte si cacao este ceva obisnuit la filipinezi, care dau astfel dovada de multa ingeniozitate. De asemenea, nuca de cocos, rosiile, cartofii, morcovii sunt ingrediente des intalnite in farfuriile filipinezilor, ca si fructele de mare, care sunt la loc de cinste, data fiind geografia zonei, crevetii, caracatitele, stridiile si pestele de toate felurile. De la ei am invatat cum sa marinez carnea de peste si cum sa gatesc cea mai suculenta friptura de ton proaspat. Sosul de soia e de baza la filipinezi, iar legumele preparate in wok, stir fry, se gatesc mult mai putin decat in bucataria romaneasca, unde, intr-un ghiveci toate legumele sunt moi, fierte peste masura. Filipinezii, ca si chinezii, de la care au furat tehnica, le gatesc putin, pastrandu-le astfel crocante si mai bogate in vitamine. In Filipine sunt populare atat meniurile simple, cum ar fi pestele prajit cu o garnitura de legume, cat si cele mai complicate precum carne de capra in sos de rosii, carnea de vita cu sos de banane si rosii sau kare-kare – coada de bou in sos de unt de arahide. Desertul meu filipinez favorit este facut cu lapte de cocos, smantana si aroma de pandan ­- o frunza verde, aromata, care nu se gaseste in Romania. Daca vreti sa prajiti pui in stil filipinez, pregatiti 1 kg de bucati de piept de pui si amestecati-le cu o cana de otet alb, 5 catei de usturoi, 1 cana de apa, cu sare si piper. Puiul se fierbe in aceasta zeama la inceput timp de 15 minute, dupa care se continua intr-un wok, in doua cani de ulei. Se prajeste pana capata o culoare maronie si se serveste cu orez fierbinte si castraveti cruzi. Franta: clopotele zboara catre Vatican Franta este, pentru mine, nu numai leaganul crestinatatii, ci si cel al gastronomiei; prin urmare nu m-am mirat ca aici se sarbatoreste Pastele cu mult fast culinar. Intreaga tara petrece, pana si magazinele de la coltul strazii sunt decorate cu iepurasi, pui, clopotei colorati, totul din ciocolata. De cum se trezesc, in prima zi de Paste, copiii alearga sa gaseasca ouale pitite prin casa sau prin curte, in cuiburi, special pentru ei. Cofetaria nu lipseste din nicio asezare frantuzeasca, iar ciocolata si dulciurile in general sunt la loc de cinste in viata francezilor. Pastele este scuza preferata pentru a-i exploata pe cofetari, care pregatesc in aceasta perioada ouale de ciocolata, seamanand mai mult cu niste opere de arta decat cu niste dulciuri. Cineva imi zicea ca te ingrasi de Paste numai daca te uiti prin tot orasul in vitrinele cofetarilor… In Franta nu exista oras sau sat fara biserica, unele datand chiar din sec. al XII-lea sau inainte, iar clopotele acestora semnaleaza, ca si la romani, diverse evenimente de peste an. In Vinerea Mare, insa, ele sunt reduse la tacere.Traditia „Clopotelor zburatoare” este foarte importanta la francezii catolici, care cred ca, in Vinerea Mare, toate clopotele bisericilor zboara la Vatican, purtand cu ele jalea crucificarii lui Iisus. Ele se aud din nou in dimineata zilei de Paste, aducand vestea ca Iisus a inviat din morti; unii oameni mai pastreaza inca obiceiul de a se imbratisa de bucurie, in acel moment. Sarbatorirea Pastelui la francezi reprezinta, de fapt, o inlantuire de sarbatori, care sunt toate conectate, dar la baza raman totusi valorile familiei care se aduna si petrece cu bucate alese si oua rosii, dupa slujba religioasa din ziua de Paste. Felul traditional de friptura de Paste, un exemplu clasic de festin frantuzesc, este pulpa de miel, care se gateste cu foi de dafin, pesmet, rozmarin, usturoi, cimbru, patrunjel, lamaie, sare si piper. Cu ce se mai ocupa francezii de Paste? Ei bine, rostogolesc oua crude pe o panta usor inclinata si declara victorios oul care ajunge teafar la baza ei. Acesta simbolizeaza piatra care a fost data la o parte de pe mormantul lui Iisus pentru a dezveli minunea Invierii Lui. Copiii se mai distreaza in aceasta zi aruncand oua crude in sus si incerand sa le prinda, iar primul care le scapa pe jos trebuie sa execute o pedeapsa, care, de cele mai multe ori, implica o dureroasa cedare a unor dulciuri. Statele Unite ale Americii, intre Mardi Gras si cursele de oua Ca peste tot in lume, SUA serbeaza Pastele care este triumful vietii asupra mortii. Dimineata devreme, copiii americani se trezesc pentru a cauta dulciurile pe care le-a lasat cadou Iepurasul de Paste. O alta traditie americana favorita este Egg Hunt, “vanatoarea” de oua rosii sau de ciocolata pe care ei trebuie sa le descopere in diversele ascunzisuri in care le-a plasat Iepurasul. Copilul care gaseste cele mai multe oua primeste de obicei si un premiu, in dulciuri. Rostogolirea oului de Paste are si aici, ca si in Franta, premii spectaculoase acordate celor care plimba oul pe distanta cea mai lunga. Ce ar fi Pastele in Statele Unite ale Americii fara Mardi Gras in New Orleans si concursul de rostogolire a oului defasurat pe gazonul Casei Albe? Incepand din sec. al XIX-lea, in a doua zi de Paste, copiii vin cu cosurile pline de oua frumos vopsite si inarmati cu o lingura cu maner lung; ei rostogolesc ouale pe gazonul din fata celebrei resedinte a presedintelui american, iar castigator este cel care reuseste sa-si tina oul intreg cat mai mult timp. Personalitatile Casei Albe se imbraca in costume de iepurasi, se tin discursuri, se fac expozitii de oua incondeiate, iar secretarii de cabinete organizeaza sesiuni de lectura. Mardi Gras, in traducere Martea Indestulata, se tine in ultima zi dinaintea inceperii postului, ca o destrabalare inaintea unei perioade de abstinenta. Cu toate ca aceasta se sarbatoreste peste tot in lumea catolica, in New Orleans reuseste sa fie spectaculoasa prin parade de costume, concursurile nenumarate, muzica jazz; este cea mai buna manifestare a dezmatului de dinainte de post. Mardi Gras se mai sarbatoreste cu mare fast si in Rio de Janeiro, Quebec, Mazatlan, Louisiana, dar New Orleans ramane celebru pentru ca aici au adus francezii pentru prima data traditia acestei sarbatori. Anul acesta sper ca voi fi acasa de Paste: rude, povesti, nepoti care au crescut, retete noi de prajituri, pomi infloriti si acel magic “Hristos a Inviat!” cu care noi, crestinii ortodocsi, ne salutam timp de 40 de zile, pana la Inaltarea Domnului. In 2011, insa, presimt ca voi fi iarasi plimbareata si voi studia cum sarbatoresc grecii Pastele. Si poate, cine stie, Mardi Gras in Rio de Janeiro…