Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a omului de afaceri Justin Paraschiv, acuzat de o evaziune fiscală de peste 10 milioane de euro cu produse din carne. Inițial, pe 1 noiembrie, un complet de judecători tot de la instanța supremă hotărâse ca Justin Paraschiv să fie cercetat în stare de libertate, însă vineri un alt complet a admis recursul DNA și a schimbat prima decizie. Justin Paraschiv, prezent în Top 100 cei mai bogați oameni din România, conduce împreună cu sora lui, Carmina Paraschiv, un grup de firme din domeniul producerii și comercializării produselor alimentare. El a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pentru inițiere, constituire sau aderare la un grup infracțional organizat și evaziune fiscală, firmele sale fiind acuzate că au adus un prejudiciu statului de peste 50 de milioane de lei (10 milioane euro). Procurorii susțin că Justin Paraschiv face parte din gruparea formată din oameni de afaceri români și de origine arabă, condusă de Moubarak Mahmoud Sleiman, care a pus la punct un amplu mecanism prin care se eluda plata unor taxe către bugetul de stat prin comercializarea de produse din carne, folosind societăți comerciale de tip fantomă. Un rol important în această rețea îl deține grupul de firme Carmistin, ce îi aparține lui Justin Paraschiv, susțin anchetatorii. Aceștia au descoperit că firma Carmistin SRL a fost implicată în circuite comerciale fictive prin interpunerea unor societăți comerciale având sedii sociale în diferite țări ale Uniunii Europene cum ar fi Ungaria, Bulgaria și Grecia, sau societăți comerciale cu sediul social în România, la care asociați și administratori sunt în general cetățeni de origine arabă. Din grupul Carmistin fac parte mai multe companii, folosite de Justin Paraschiv în aceste circuite evazioniste: SC Carmistin SRL cu sediul în Mizil și București; SC Uncom Food Market SRL cu sediul în satul Fulga, județul Prahova (firmă unde acționar este Andreea Țigănilă, însă este controlată de Justin Paraschiv); SC Bioland Processing SRL cu sediul în Câmpina; SC Ana&Cornel SRL cu sediul în Mizil (Prahova); SC Pajo Holding SRL cu sediul în satul satul Cireșanu, comuna Baba, județul Prahova; SC Noua Invest SRL; SC Ladrisi Group SRL cu sediul orașul Băbeni, județul Vâlcea; Best Meat International KFT și Frigo Erd, ambele înregistrate în Ungaria. ANAF a descoperit că firmele controlate de Justin Paraschiv erau implicate într-un circuit evazionist, prin care, în acte, produsele apăreau ca fiind achiziționate din Olanda, Germania, Franța și alte țări din spațiul comunitar, după care erau aduse în România și apoi livrate în Ungaria la cele două firme, Best Meat International KFT și Frigo Erd, controlate tot de Justin Paraschiv. În realitate, produsele rămâneau în România și erau descărcate în depozitele firmei Carmistin SRL. Tot în acte, apăreau produse ca fiind achiziționate din state din Vestul Europei, trecute apoi prin cele două firme din Ungaria, destinatari fiind firme din Bulgaria sau Grecia, controlate de ceilalți membri ai grupării, însă carnea ajungea de fapt tot în depozitele din România. Prin aceste operațiuni fictive, firmele lui Justin Paraschiv se sustrăgeau de la plata unor taxe către bugetul de stat, în special TVA. Procurorii au calculat că numai pentru anul 2011 societăți de tip fantomă au furnizat marfă către Carmistin SRL în valoare totală de 139.821.946 lei, iar suma pentru care nu s-a plătit TVA este de 33 milioane lei. Concluzia anchetatorilor este că grupul de firme Carmistin a acționat în cursul anilor 2011-2012 în mod unitar și coordonat folosind circuite comerciale fictive formate din societăți fantomă în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate statului, prejudiciul fiind de 50.282.077 lei (33.571.510 lei în anul 2011 și 16.710.567 lei în anul 2012). În acest dosar, au fost deja mai multe persoane, printre care se află procurorul Angela Nicolae și fiul acesteia, Daniel Nicolae, dar și cetățeni de origine arabă. (Agerpres)