News

243

MADR și ANZM au sărbătorit Ziua Muntelui

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Începând cu anul 2002, România sărbătorește Ziua Muntelui. Cu această ocazie, a avut loc Conferința de prezentare a proiectului „Consolidarea capacității administrative a MADR susţinută de planificare strategică şi un sistem de politici publice bazate pe dovezi, sistematizarea şi simplificarea procedurilor de lucru cu mediul de afaceri şi cu cetăţenii din România, cu accent pe zona montană”, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, Cod 127012.

La conferință au participat:

Adrian OROS – Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Violeta VIJULIE – Responsabil comunicare proiect

Veronica ȚARAN BACIU – Director General, Agenția Națională a Zonei Montane

Această conferință a avut două grupuri țintă la fel de importante pentru noi. Primul grup este format din jurnaliști care pot multiplica mesajul privind importanța deosebită a muntelui pentru țara noastră.

Al doilea grup este al reprezentanților instituțiilor publice și ai mediului privat, implicați în activități care privesc zona montană, cei pe care îi solicităm să ne fie alături pe tot parcursul acestui proiect pentru consultări care să ducă la identificarea celor mai eficiente practici pentru susținerea și promovarea zonei montane.

Conferința va avea loc în format hibrid.

Proiectul  POCA: Cod 127012

”Consolidarea capacității administrative a MADR susţinută de planificare strategică şi un sistem de politici publice bazate pe dovezi, sistematizarea şi simplificarea procedurilor de lucru cu mediul de afaceri şi cu cetăţenii din România, cu accent pe zona montană” are ca beneficiar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Valoarea totală a proiectului este de aprox. 4.9 milioane de euro, respectiv 24.399.058,31 lei, din care: 20.491.271,68 lei asistenţă financiară nerambursabilă din FSE, prin POCA și 3.907.786,63 lei cofinanțare din bugetul MADR.

Obiectivul general vizează întărirea capacităţii MADR de a elabora politici publice bazate pe dovezi, de a reduce povara administrativă pentru mediul de afaceri şi de a implementa unele măsuri de simplificare pentru cetăţeni, realizat prin obiectivele specifice: 

  • Realizarea analizei-diagnostic a entităților, serviciilor, personalului de execuție și conducere cu atribuții în elaborarea și aplicarea politicilor publice, respectiv MADR, ANZM, DAJ-uri, în scopul clarificării mandatelor, rolurilor și competențelor între acestea;
  • Elaborarea unui pachet de politici publice specifice pentru activitatea MADR cu accent pe zona montană, în concordanță cu SCAP 2014-2020, însoțit de instrumente adecvate de gestionare de către MADR, Agenția Națională a Zonei Montane și Direcțiile Agricole Județene;
  • Dezvoltarea și implementarea unui mecanism pentru coordonare și consultare cu factorii interesați privind elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor publice privind domeniul de competență al MADR;
  • Realizarea unui Raport de evaluare ex-ante a impactului aplicării politicilor publice elaborate în cadrul proiectului;
  • Analiza și evaluarea fondului activ al legislației cu impact asupra zonei montane și formularea unui pachet de propuneri de completare/amendare sau inițiere, după caz, a legislației pentru zona montană, racordat la cerințele stabilite prin documente naționale, europene sau internaționale;
  • Eliminarea redundanțelor informaționale, reducerea și simplificarea anumitor documente de informare și raportare pe care fermierii și mediul de afaceri le furnizează periodic către diferite instituții publice din sistemul MADR;
  • Susținerea cetățenilor și a mediului de afaceri în gestionarea produselor agroalimentare cu valoare adăugată certificate la nivel național:
  • Studiu pentru identificarea de branduri locale sau scheme de calitate locale, pentru produse agricole transformate sau nu, la care calitatea este dată de condițiile locale;
  • Consultări în teritoriul național, pe regiuni, cu factori de decizie în industria alimentară, producători de produse agroalimentare românești, reprezentați ai lanțurilor alimentare cunoscute la nivel național;
  • Realizarea transferului de cunoștințe și crearea de noi abilități pentru personalul din MADR, ANZM, DAJ-uri în vederea aplicării politicilor publice elaborate prin proiect;
  • Realizarea unui sistem de videoconferință cu 49 de terminale, a unei aplicații interactive pentru telefon și a unui portal web.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2