Este stiut ca, in magazine, romanilor li se serveste carne de vaca importata. Observati, va rugam, ca nu am dat informatiei caracter exclusivist, deoarece doar in proportie de 0,7-0,8% carnea de vita cumparata de consumatorii romani este indigena. Doar 2,3% din bovinele crescute in Romania sunt abatorizate, insa 60% din aceasta mica productie este exportata spre Grecia, Italia sau Croatia. Din cele aproape 40.000 de tone de carne de vita transate anul trecut, au fost exportate 24.300 de tone. In Europa, proportia raselor de carne este superioara: in Franta, 50% din totalul bovinelor crescute, iar in Austria, vacile din rase pure de carne reprezinta 23%, acestora alaturandu-li-se rasele mixte (Flechviech): 58%

Teama de succes Raportandu-ne la conditii normale de exploatare, o vaca poate asigura necesarul de carne pentru 6-8 consumatori. Bovinele din rasele de carne sunt crescute exclusiv pentru viteii lor. Nu se mulg. Cu toate ca, in tara noastra, nu se poate vorbi despre traditie in acest segment al zootehniei, fondurile nerambursabile europene asteapta sa fie accesate prin Masura 121, de incurajare a modernizarii exploatatiilor agricole, consultanta fiind oferita gratuit. Rata de succes a proiectelor beneficiare ale finantarii este de 90%. In alte state europene, traditia cresterii bovinelor pentru carne are o amploare deosebita. Este unul dintre motivele invocate de fermierii care nu se grabesc sa desfasoare aceasta activitate. Nimic mai adevarat. Þara noastra ofera conditii de mediu care pot face din cresterea bovinelor pentru carne o preocupare principala sau conexa. Activitatea in aceste ferme este mult mai simpla, in comparatie cu cresterea vacilor pentru lapte. Nu putem vorbi despre necesitatea asigurarii unei furajari complexe, a unui microclimat monitorizat sau a tehnologizarii. Totodata, normele sanitare si sanitar-veterinare sunt mai putin stricte in fermele de vaci crescute pentru carne. Temerile principale care limiteaza startul fermierilor in cresterea bovinelor pentru carne sunt evaluarile eronate ale costurilor demararii afacerii, lipsa de spatiu (deseori, nejustificata), lipsa de informatii privind comercializarea productiei obtinute, necunoasterea factorilor interni/externi care influenteza productia de carne si a valorii profitului, in primii ani de activitate. Dimensiuni si principii fara pretentii Doar pentru putini fermieri afacerea este una de mari proportii, mai multi fiind cei ce gasesc in cresterea bovinelor pentru carne o sursa de asigurare de venituri suplimentare. Motivul pentru care Uniunea Europeana incurajeaza aceasta activitate prin subventii este includerea cresterii bovinelor de carne printre componentele esentiale ale protejarii peisajului natural si a mediului inconjurator, prin alocarea unor mari suprafete pentru pasuni si fanete. Vacile de carne nu se leaga si se intretin cat mai simplu posibil. Sunt exploatate doar pentru viteii lasati langa mama lor, pana la varsta de 6-8 luni. Viteii pot fi vanduti (fiind singurul profit al crescatorului) la 2-3 luni, la intarcare (6-8 luni), dupa ingrasare (18-20 luni). Profitul fermierului este mai mare atunci cand vitele sunt vandute mai tarziu (18-20 luni), atingand cea mai mare greutate, exploatata fiind astfel capacitatea animalului de a transforma furajele in carne de calitate. Se pot obtine venituri valorificand viteza de dezvoltare a animalelor sau, uneori, prin sacrificarea unor exemplare aflate in cireada, pentru reproductie. Nu se lucreaza individual cu animalul (doar cu turma sau lotul) vitele fiind crescute in cirezi de 20, 100 sau 1.000 de femele sau mai multe, carora li se alatura unul sau doi masculi. Animalele libere se prind doar in caz de necesitate, izolarea facandu-se intr-un stand cu ajutorul caruia se blocheaza vita intr-un spatiu limitat. Cu cine avem de a face Bovinele de carne sunt animale blande, permit sa fie mangaiate, periate, dar nu accepta sa fie legate. Stau afara pe parcursul intregului an, sunt lasate libere pe pasune cat mai mult timp (chiar in anotimpul rece), pentru a economisi furaje. Viteii se hranesc cu lapte si iarba, pana la intarcare. Animalele se intretin o perioada cat mai lunga din an doar prin pasunat. Se distribuie hrana suplimentara in mod exceptional, cand vitele pierd vizibil in greutate sau cand iarba este de proasta calitate. Un complex de minerale pentru lins si apa proaspata sunt singurele elemente care lipsesc din peisaj. Rasele de carne cele mai importante sunt: - Vacile Hereford ajung la 650-700 kg, in timp ce taurii au o greutate medie de 750-800 kg. Se preteaza sistemului (semi)intensiv de ingrasare, iar greutatea optima este de 360-380 kg (la tineret); - Charolaise este cea mai valoroasa rasa de origine franceza. Este de culoare galbuie, atinge o greutate de 750-800 kg, iar taurii urca spre 1.100 kg. Randamentul, la sacrificare, depaseste 62-64%; - Santa Gertruda, rasa formata in SUA, urmare a incrucisarii taurilor din rasa Shorton, cu rasele locale, peste care americanii au intrudus prima generatie Bramba (boul cu cocoasa). La vaci, greutatea ajunge la 650-700 de kg, iar cea a taurilor este de 850-900 kg. Randamentul, dupa abatorizare, este de 62-64%. Rasele mixte, care se adauga celor crescute exclusiv pentru carne, sunt: Pinzgau, formata in Austria si participanta (pe linie paterna) la formarea rasei Pinzgau de Transilvania, Schwytz (participanta la formarea rasei Bruna de Maramures) si Simental (de origine elvetiana). Simental a participat patern la aparitia rasei Baltata de Maramures. Plusuri importante, minusuri discrete Unul dintre avantaje poate fi transformarea unei ferme existente, care nu a dat rezultate deosebite in zona productiei de lapte, intr-o ferma rentabila de bovine. Vor fi exploatate toate resursele detinute, apropiind succesul si limitand investitia initiala. E necesar insa un taur de rasa pura de carne, cu care sa fie montate toate vacile existente. O varianta de rezerva este achizitia, pentru inceput, a unor vite slab producatoare de lapte. Chiar recurgand la inseminari artificiale, se alatura vacilor un taur corector, care are menirea de a asigura fermierul ca toate vacile vor fata, in anul urmator. Comparativ cu cresterea altor animale, ingrijirea vitelor pentru carne se realizeaza cu instruire minima si cu implicare directa redusa. Dotarile necesare sunt relativ ieftine, iar vanzarea produselor se face in cel mult doua etape anuale. Nu sunt necesare eforturi de marketing, conditiile si formalitatile de vanzare fiind simple. Procesul valorificarii, cu costurile impuse, este usurat prin existenta asociatiilor de crescatori, dispuse sa urmareasca lantul comercial. Dezavantajul(?) este reprezentat doar de neprogramarea corecta a rulajului financiar. Incasarile (intrarile de numerar) se produc o data sau de doua ori pe an. Exista astfel tendinta cheltuirii sumelor substantiale incasate la valorificarea productiei, urmata de impasul financiar ulterior, dar asta tine de cumpatarea fermierului.