Ne continuam periplul prin istoria agriculturii si alimentatiei popoarelor. De aceasta data, vom poposi in Persia Antica. Ghid ne va fi, la fel ca in editiile trecute, monumentala Istorie a Culturii si Civilizatiei a academicianului Ovidiu Drimba.

Democratizarea prin agriculturaLuand ca moment de referinta anul 550 i.Hr., potrivit izvoarelor istorice, bazele economiei Imperiului Persan o constituia agricultura. Marea proprietate agrara era lucrata de taranii legati de pamant si, in mai mica masura, de sclavii si prizonierii de razboi. Dar si mica proprietate agricola s-a pastrat, mai ales in provincia Fars. Se cultivau, cu precadere, orzul si graul, maslinul si vita de vie, iar apicultura era practicata intens. In timpul dinastiei ahemenizilor, s-au realizat primele sisteme de irigatii din istorie, inclusiv prin construirea de sisteme de canalizare subterane. In acest fel, agricultura s-a dezvoltat in mod spectaculos, in randul culturilor agricole fiind introdusi bumbacul, lamaiul, curmalul, smochinul si pepenele galben, piersicul si caisul. Totodata, s-a dezvoltat si tehnica agrara: au inceput sa se practice trei asolamente anuale de cultura si s-au dezvoltat metodele de irigare, dar si metodele de cultivare a plantelor. Marile proprietati, care apartineau regelui, templelor si nobililor, au fost fractionate spre a fi distribuite oraselor si coloniilor militare. Astfel, taranii legati de pamant au devenit arendasi, controland intreaga agricultura, dar si comertul. In acest fel, se poate spune ca, prin transformarile de statut, agricultura a contribuit la descentralizarea si democratizarea imperiului antic persan. In domeniul zootehniei, persanii cresteau vaci, capre, oi, dar si animale de povara precum caii, asinii si catarii. Importat din India, viermele de matase a inceput sa fie crescut, dezvoltandu-se astfel mestesugul matasurilor. In toata perioada Persiei Antice, situatia taranilor nu a fost niciodata deteriorata. Ei produceau tot ce era necesar, in cadrul unei economii inchise, asigurand atat propriul consum, cat si pe cel al regelui, al statului sau al nobilului, fiind impozitati in natura. De la frugal, la ospatAlimentatia persilor era frugala. Pentru marea multime, mancarea de baza era painea nedospita, de obicei, din faina de orz sau mamaliga de mei. Era consumat laptele acru. Ceapa avea un loc important in alimentatie, alaturi de celelalte zarzavaturi. In masura necesitatilor, graul era importat din Grecia Antica, iar vinul, din Siria. Cei privilegiati importau apa din tinutul Elam, zona recunoscuta in antichitate pentru puritatea apei din subsolul sau. Consumul carnii si al vinului erau permise, din motive religioase, doar de sarbatori. Dar, in mod curent, se bea bere. Dulciurile erau foarte apreciate. Aidoma dacilor, mierea era omniprezenta in alimentatia persilor, ei apreciind in mod deosebit si fructele uscate sau confiate in miere. Aristocratii si bogatasii erau renumiti pentru eleganta lor ostentativa, ostentatie care se regasea si in alimentatia in care se foloseau numeroase mirodenii. Sarbatoarea religioasa a zeului soarelui, Mithra, era si sarbatoarea Anului Nou, moment in care, in intregul imperiu, se organizau ospete. Cu aceasta ocazie, persanii isi faceau daruri. Dupa practicarea sacrificiilor rituale, se organizau mese uriase, satrapii si copiii primind cele mai multe daruri. Se considera ca aceasta sarbatoare reprezinta germenele obiceiului importat mai apoi de triburile germanice si extins pe intregul glob pamantesc, acela de a face cadouri in preajma Anului Nou, actualul Mos Craciun avandu-si, asadar, radacini persane. Tot de cultul lui Mithra este legat si germenele uneia dintre tainele crestine, cristalizata mai tarziu in Cina cea de taina, in fapt, ritualul despartirii de maestru. Cultul lui Mithra includea botezul, sacrificiul taurului, care simboliza creatia lumii, pranzul sacru al despartirii de maestru la care se manca doar paine si se bea vin rosu Persia Antica, exportator de tehnologie agro-zootehnica Influenta imperiului persan asupra agriculturii lumii antice a fost covarsitoare. Cum aminteam mai sus, obiceiul de a darui provine de la persi. Primii care au preluat acest obicei au fost gotii si germanicii care traiau la acea vreme in spatiul dintre Nordul Marii Negre si Marea Caspica, migand ulterior spre Europa. Dar din Imperiul Persan au fost preluate tehnologii in domeniile agriculturii, horticulturii, viticulturii si al zootehniei. Persii au dus orezul in Mesopotamia, susanul in Egipt, lucerna in Grecia, iar in Europa, zarzavaturi, flori, dar si pasarile de curte precum gaina, paunul si porumbelul, care au intrat imediat in alimentatia europenilor.