Fermierii care cresc vaci pentru lapte obţin unul dintre cele mai importante alimente. Calitatea laptelui şi a produselor derivate, precum şi conţinutul nutritiv al acestora, sunt strâns legate de igiena animalelor. Practicile corecte de igienă determină fundamental succesul sau eşecul unei ferme de vaci.   Hygienic obligations for dairy cows rearing Farmers who raise dairy cows obtain one of the most important food products. Milk quality and of its derived products, as well as their nutritional content are closely related to animal hygiene. Good hygiene practices fundamentally determine the success or failure of dairy farms.Comportamentul de confort şi ambientul, asociate sănătăţii bovinelor Termenul “comportament de confort” se referă la toate tipurile de manifestări prin care bovinele îşi sporesc bunăstarea fizică. Crearea condiţiilor de autoigienizare pentru vaci este fundamentală în creşterea acestora. În principal, ele obişnuiesc să se scuture, să se întindă şi să se lingă.   Rolul igienizării cu limba este de îndepărtare a excrementelor, urinei şi paraziţilor, de menţinere a părului şi pielii într-o condiţie bună. Se consideră că, dincolo de aspectele sociale, autoigienizarea este stimulată de factori externi, care irită pielea. Viţeii de vârstă mare petrec 4-6% din timpul zilei şi al nopţii pentru activităţi de igienizare, în timp ce la vacile adulte se înregistrează un procent de 1%. Frecvenţa manifestărilor variază de la 10-15 ori pe zi, până la peste 100 de ori pe zi. Comportamentul de igienizare al bovinelor constă în: -         60-70% igienizare prin lins; -         10-30% igienizare prin frecarea de obiecte; -         1-3% igienizare prin scărpinare.   Într-un sistem de adăpost este rentabilă instalarea de perii fixe sau rotative pentru igienizare, montate astfel încât să nu deranjeze circulaţia vacilor. O dezvoltare normală a aparatului locomotor (schelet, tendoane, muşchi) şi a capacităţii de coordonare a mişcărilor impune libertate în deplasare şi posibilitatea efectuării frecvente a exerciţiilor fizice.   În activitatea de creştere şi exploatare a bovinelor, cea mai mare provocare o reprezintă aşa-numitele “boli de producţie”. Caracteristica acestor boli este aceea că tranziţia de la starea de sănătate la îmbolnăvire este cursivă şi nu este determinată de un singur agent patogen. Principalele cauze ale bolilor de producţie sunt: structura sistemului de adăpost, furajarea şi managementul. Pentru unele boli, cauza poate fi identificată fără dificultate în influenţele directe ale mediului ambiant.   Protecţia împotriva infecţiilor externe Protecţia împotriva infecţiilor externe constă într-un set de măsuri, aplicat în fiecare fermă pentru a evita/limita introducerea de de boli infecţioase. Bolile contagioase sunt indezirabile în întreaga ţară şi în fiecare fermă. Cel mai mare risc de introducere a unor boli contagioase noi apare la cumpărarea unor noi exemplare. O exploataţie bine dezvoltată, cu o capacitate de creştere suficientă, poate limita sau chiar evita achiziţiile.   În caz de extindere a fermei, pentru o perioadă, poate fi necesară achiziţia de noi exemplare. În această situaţie, este important să se stabilească, cu mult timp înainte, numărul de capete şi momentul sosirii la fermă. Planificarea detaliată oferă o imagine de ansamblu, astfel încât achiziţia bovinelor să se facă de la cât mai puţine ferme.   În plus, planificarea ar trebui să asigure suficient timp pentru colectarea de informaţii referitoare la situaţia sanitară (boala mucoaselor BVD, Salmonella Dublin, paratuberculoză, infecţii ale ugerului) din ferma furnizoare. Cumpărătorul este cel care trebuie să ia măsuri pentru a-şi proteja efectivul şi să facă toate demersurile necesare.   Se recomandă achiziţionarea exemplarelor pentru înlocuire din efective sănătoase, care posedă certificat sanitar emis de un medic veterinar. Este indicat ca animalele cumpărate să fie ţinute în carantină timp de trei săptămâni. În această perioadă, proprietarul şi (dacă e cazul) un medic veterinar monitorizează starea animalelor şi efectuează examinări suplimentare. Vacile şi junicile gestante se introduc în adăpost cu un anumit timp înaintea fătării, încât să se poată adapta la agenţii patogeni din noul spaţiu, să poată produce colostru de calitate.   Vizitarea fermelor implică riscul ca bolile să fie transmise bovinelor, de aceea este indicat ca persoanele terţe să aibă acces limitat în adăpostul animalelor. Dacă totuşi aceste persoane intră în adăpost, este necesar să treacă mai întâi prin spaţiile tampon din afara construcţiei. Este indicat să existe un singur punct pentru intrarea şi ieşirea vizitatorilor.   Personalul de deservire (medicii şi tehnicienii veterinari, supraveghetorul de muls, podotehniştii) este în contact direct şi cu bovine din alte ferme, motiv pentru care riscul de transmitere a bolilor nu poate fi eliminat. Prin urmare, este important ca personalul de deservire să intre trecând printr-un filtru sanitar, curăţându-şi temeinic instrumentele şi încălţămintea.   Mijloacelor de transport din afara fermei (cisterne de colectare a laptelui, camioane pentru transportul animalelor, camioane care livrează furaje) le este interzisă intrarea în zona de întreţinere a animalelor. Este recomandat ca mijloacele de transport externe să beneficieze de căi separate de acces. De asemenea, personalul de deservire, care are contact cu animalele, trebuie să-şi schimbe hainele sau halatele de lucru, între vizite.   Atunci când fermierul primeşte vizitatori din alte ţări sau dacă doreşte să ia măsuri de precauţie suplimentare, poate să pună la dispoziţia terţilor halate şi/sau ciorapi din plastic de unică folosinţă. În plus, vizitatorii trebuie să aibă posibilitatea să-şi spele mâinile şi încălţămintea, după vizitarea fermei.   Protecţia împotriva infecţiilor interne Protecţia internă are în vedere, în special, epidemiile de boli contagioase sau programele de modernizare a fermelor, dar este obligatoriu folosită şi în activitatea zilnică. Protecţia internă împotriva infecţiilor include, de asemenea, măsurile de evitare a contaminării cu dejecţii a furajelor şi a hrănitorilor.   Bovinele trebuie permanent mutate dintr-un sector în altul, atunci când efectivul atinge o anumită dimensiune. Viţeii sunt mutaţi în boxe comune, junicile care urmează să fete trebuie aduse lângă vacile în lactaţie, vacile trebuie să intre în repaus mamar şi mutate etc. De aceea, sistemul de adăpost va fi conceput de proiectant, astfel încât mutarea să implice personal minim.   De asemenea, structura adăpostului trebuie să permită separarea exemplarelor vulnerabile de restul turmei, în caz de manifestare a bolilor contagioase. Totodată, se recomandă creşterea viţeilor, pentru început, în boxe individuale, pentru ca ulterior să fie mutaţi în boxe colective. Boxele trebuie să fie curate şi igienizate.   Distribuirea arbitrară a viţeilor în boxele din adăpost creşte riscul îmbolnăvirilor. Astfel, cea mai bună soluţie este completarea unui rând sau a unui bloc de boxe individuale. În acest fel, furajarea va fi făcută mai eficient, înlesnind inspectarea animalelor în perioadele de risc.   Mutarea viţeilor, din boxe individuale în boxe colective, se realizează mai uşor dacă se face în grup. În acest mod, viţeii mai tineri şi mai puţin rezistenţi la boli, nu sunt aşezaţi la un loc cu viţeii mai în vârstă, cu o rată de infestare mai mare. În plus, viţeii mai tineri sunt obişnuiţi cu comportamentul social al grupului din care fac parte şi nu ajung să cunoască relaţiile de dominaţie, în momentul adăpării şi furajării.   Distanţa dintre animalele din aceeaşi rasă (spaţiul individual) poate fi împărţită în spaţiu fizic şi spaţiu social. Spaţiul fizic este spaţiul de care vaca are nevoie pentru mişcările naturale, precum poziţia de odihnă, ridicare, întindere etc. Spaţiul social este distanţa minimă pe care animalele o păstrează între ele. Dacă distanţa minimă este depăşită, vaca va încerca să scape sau va avea un comportament agresiv.   Distanţa minimă “personală” dintre vacă şi alţi indivizi este delimitată de un cerc imaginar în jurul capului, deoarece vacile se orientează cu ajutorul impresiilor senzitive receptate prin intermediul ochilor, urechilor şi simţului olfactiv. De aceea, această distanţă se măsoară la nivelul capului. La vacile adulte aflate la păşunat, spaţiul individual este de doi până la patru metri.   De asemenea, distanţa individuală variază în funcţie de tipul de activitate. Ecornarea reduce distanţa individuală, în anumite situaţii aceasta dispărând (atunci când vacile se ling şi se freacă unele de altele, din motive sociale). O densitate mai mare a animalelor limitează libertatea de mişcare, iar dacă această situaţie se repetă frecvent, poate cauza tensiuni sociale de grup. Studiile realizate pe junici şi tăuraşi ţinuţi pe pardoseli cu grătare au arătat că, la o densitate mai mare, confruntările devin mai agresive.   În mod normal, nu există motive de ordin sanitar pentru a împărţi bovinele mature în grupuri. Cu toate acestea, atunci când se implementează programe de modernizare a fermelor sau de luptă împotriva diverselor forme de mastite, poate fi eficientă separarea în grupuri. Directivele europene, cu privire la normele sanitare pentru producerea şi comercializarea laptelui crud, laptelui tratat termic şi a produselor pe bază de lapte prevăd separarea laptelui provenit de la vacile afectate de boli cu transmitere la oameni, de restul producţiei de lapte.   Bovinele care prezintă semne de îmbolnăvire sau suferă de boli ereditare, afecţiuni intestinale cu diaree şi febră, inclusiv mastite, trebuie separate de restul efectivului. Este important ca spaţiul destinat unor astfel de animale să fie amenajat astfel încât vacile să primească, în continuare, aceeaşi hrană şi să beneficieze de aceleaşi posibilităţi de întreţinere, ca restul animalelor.   Condiţiile de acces trebuie să fie corespunzătoare, permiţând mutarea animalelor bolnave şi manipulate cu efort uman minim. Nu este indicată utilizarea boxelor destinate fătării ca spaţii de convalescenţă pentru vacile cu răni deschise, abcese sau alte afecţiuni care dau naştere unor zone purulente. Animalele bolnave şi cele care necesită tratament pentru alte afecţiuni, decât cele menţionate, trebuie cazate lângă spaţiile cu utilităţi de curăţare şi dezinfectare, amplasate într-un loc circulat de lucrători.   Rozătoarele (şoareci şi şobolani) constituie factori de răspândire a bolilor. Acestea pot acţiona ca purtători pasivi, transferând bolile către animalele din adăpost. În România, se utilizează diferite metode de combatere a acestor purtători de boli: capcanele sunt aşezate de-a lungul pereţilor exteriori ai adăpostului, în timp ce substanţelor folosite pentru deratizarea internă li se adaugă elemente chimice extrem de amare, care împiedică taurinele să le consume.