În primul exerciţiu de funcţionare a agriculturii româneşti, după rigorile Politicii Agricole comune (PAC), producătorii şi procesatorii de carne români s-au străduit să “prindă din mers” regulile jocului european, iar pentru perioadele următoare (2014-2020, respectiv 2021-2027) va trebui să fie mai pregătiţi pentru a juca rolul fermierului european, utilizând atuurile specifice României. Opportunities and constraints on the Romanian meat marketDuring the first exercise of Romanian agriculture functioning under CAP policies, the Romanian meat producers and processors gave their best to catch “on the go” the rules of European game, and for the next periods (2014-2020, respectively 2021-2027) they should to be more prepared to play the European farmer role, using the advantages specific to Romania.Istoria începe cu viitorul 7 noiembrie 2013 a fost data în care nu au fost puţini cei surprinşi de aprobarea (prin votul majoritar al statelor membre) a Proiectului de decizie al Comisiei Europene, conform căruia România va putea să participe la comerţul intracomunitar cu carne proaspătă de porc, obţinută de la porcii crescuţi în exploataţiile comerciale, pe întreg teritoriul României. Aprobarea din cadrul şedinţei Comitetului Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătatea Animalelor din cadrul DG SANCO – Comisia Europeană, a venit după o aşteptare bătută în cuie încă din 2007 şi materializată începând cu 1 ianuarie 2014.

Fireşte, mulţi producători nu îşi potriviseră ceasurile atât de devreme, în timp ce alţii au început să îşi pună întrebări vizavi de buna funcţionare a pendulei comunitare. Avem însă de-a face cu o încununare a eforturilor României, a activităţii serviciilor veterinare, întreprinse de-a lungul anilor pentru eradicarea pestei porcine clasice, de pe întreg teritoriul ţării. Prin faptul că, încă din 2007, nu mai avem focare de pestă porcină clasică, putem spune că, la această dată, România are o situaţie epidemiologică mult îmbunătăţită sub acest aspect.

Anunţul a fost făcut public de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin: “Zilele trecute, la Bruxelles, în comitetele tehnice, s-a dat aprobarea ca România să poată să exporte din nou carne de porc pe piaţa Uniunii Europene. Era o limitare pe care o aveam din cauza pestei porcine, încă din anul 2007, şi iată că, după şase ani, de la 1 ianuarie 2014, vom fi din nou pregătiţi să exportăm pe piaţa europeană. Este o realizare extrem de importantă. Am vorbit cu toţi cei care sunt în acest sector şi cred că România poate să câştige nu numai ca imagine, dar şi din punct de vedere economic”. Imediat după declaraţia ministrului, producătorii de carne s-au grăbit să liniştească piaţa, afirmând că deschiderea pieţei externe nu va afecta preţurile interne la carnea de porc. Daniel Constantin a ţinut să completeze că “A fost o supraveghere intensă. Agenţia Naţională Sanitară Veterinară cred că şi-a făcut treaba foarte bine şi iată că, după mai bine de şase ani, am reuşit să deblocăm această situaţie, care a adus pierderi economice producătorilor români. Sigur, nu pot să estimez acum pierderile, dar cred că pot să estimez veniturile pe care le vom avea, după ianuarie 2014, atunci când se estimează că putem să facem livrări pe piaţa comunitară chiar de un miliard de euro”, a subliniat ministrul Agriculturii. Se poate concluziona că, pe termen mediu, trebuie continuate eforturile de transformare a fermelor de subzistenţă în ferme comerciale, de dimensiuni care să le asigure existenţa pe piaţa cărnii de porc. Producţia totală de porc în viu a urmat acelaşi trend descendent ca şi evoluţia efectivelor, mai ales că şi greutatea medie de sacrificare s-a redus. Producţia şi procesarea avansează spre nivelul de mijloc al UE În ceea ce priveşte producţia totală de carne, se prevede o creştere cu 22,7% în anul 2020, faţă de anul 2010, cu efect asupra consumului mediu de carne, pe cap de locuitor. În anul 2020, consumul general de carne va atinge 82% din consumul mediu european (UE 27). Cota de piaţă a producţiei interne, din totalul consum, va creşte la 99,1%, în anul 2020 şi la 107%, în anul 2030. Pentru atingerea producţiilor estimate, se propune ca în Politica Agricolă Comună 2014-2020 să se menţină instrumentele de reglementare şi intervenţie pentru piaţa cărnii de porc (restituiri la export, stocajul privat, contingente tarifare), să se introducă suinele în categoria produselor ce pot beneficia de mecanismul de intervenţie publică pentru zonele defavorizate şi de sprijin în cazul perturbărilor grave ale pieţei, determinate de scăderea încrederii consumatorilor. Pe de altă parte, piaţa cărnii de vită din România ar putea deveni atractivă pentru toţi operatorii, având în vedere sprijinul financiar practicat de UE, sprijin de care beneficiază şi ţara noastră. Pentru anul 2020, se estimează creşterea consumului total de carne de vită şi viţel la 215 mii tone, respectiv 10 kg/loc, ceea ce reprezintă 65% din consumul mediu pe locuitor în UE27 (15,37 kg/loc). Cota de piaţă a producţiei interne din consum va ajunge la 116,2%, aceasta înseamnă că, pentru acest tip de carne exporturile vor excede importurile. Pentru anul 2030 se prevede o dublare a producţiei de carne de vită şi viţel, faţă de anul 2010, menţinerea importurilor la acelaşi nivel, dublarea exporturilor şi consumului pe locuitor, faţă de aceeaşi perioadă. Creşterea ovinelor şi caprinelor se realizează, în ţara noastră, cel mai adesea, în sistem extensiv, sistem care presupune cheltuieli mai reduse în zone unde alternativele agricole sunt limitate. Pentru anul 2020, se propune şi în acest segment creşterea consumului de carne de oaie şi capră la 32 mii tone, revenind 1,8 kg/loc, adică 91,8% din consumul mediu european UE27 (1,96 kg/loc). Se estimează că exportul de animale vii va creşte de la 52,6 mii tone, în anul 2010, la 98 mii tone, în anul 2020, iar exportul de carne de oaie şi capră va ajunge la 44,5 mii tone, în anul 2020. Importul de carne de oaie şi capră este nesimnificativ, preconizându-se să ajungă la 1,5 mii tone, în anul 2020. Pentru anul 2030, se preconizează dublarea producţiei totale de carne faţă de anul 2010 şi menţinerea consumului de carne pe cap de locuitor la nivelul consumului mediu european UE27. Exporturile de animale vii se vor tripla. Este necesar ca activitatea de creştere a ovinelor şi caprinelor să fie dirijată către o mai bună eficacitate tehnico-economică, printr-un grad mai mare de independenţă faţă de susţinerea generală a agriculturii. Siguranţă în filierele specifice Scopul final al măsurilor preconizate îl constituie dezvoltarea filierelor de produs, creşterea efectivelor şi asigurarea, până în 2030, a unui nivel mediu din necesarul pieţelor Uniunii Europene cu produse din carne din România. La efectivele de bovine, România se află printre primele zece ţări ale uniunii Europene, după Franţa, Germania, Regatul Unit, Irlanda, Italia, Spania, Polonia, Olanda şi Belgia. În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha de teren, ţara noastră se situează printre ultimele ţări ale UE, fiind urmată de Ungaria şi Bulgaria. Deşi creşterea bovinelor este o activitate tradiţională a populaţiei din România, în special în zona rural-montană, efectivele au scăzut permanent datorită preţurilor mici oferite de abatoare. Majoritatea micilor crescători de bovine (persoane fizice) au renunţat la activitatea de creştere, astfel încât, în perioada 2007-2012, numărul bovinelor a scăzut cu 23%. Reducerea drastică a efectivelor în perioada menţionată a atras şi o scădere a producţiei de carne de vită în viu (29%), atenuată însă de creşterea greutăţii medii de sacrificare (18,5%). La această scădere, se mai adaugă şi presiunea pe preţ, dată de importurile de carne de vită din Vestul Europei sau din America de Sud. Achiziţia animalelor din fermă, de la micii producători, care în general livrează sporadic animale sau din târgurile de animale, de către intermediari (agenţi de achiziţie), se face avându-se în vedere greutatea şi starea de sănătate atestată prin documente sanitar-veterinare, micii producători primind plata pe loc. Cu privire la structura sacrificărilor pe categorii de bovine, se poate menţiona că un procent considerabil este reprezentat de categoria “vaci reformă”, fapt ce evidenţiază calitatea slabă a cărnii de vită pe piaţa de desfacere. Cea mai mare parte a producţiei de carne de vită este destinată consumului intern, balanţa comercială pentru acest sortiment de carne fiind deficitară. În România, cererea de carne de vită este mai redusă, datorită preferinţei tradiţionale pentru carnea de porc, ca atare consumul de carne de vită reprezintă 10% din consumul total de carne. Filiera cărnii de ovine şi caprine este o altă latură slab cotată în industria autohtonă a cărnii. La sfârşitul anului 2012, la efectivele de ovine şi caprine, România se afla după Grecia, Regatul Unit, Spania, Portugalia, Olanda şi Italia, în ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren. În perioada 2007-2012, acest sector a cunoscut totuşi cel mai mare reviriment, atât în ceea ce priveşte creşterea efectivelor (39%), cât şi a producţiei totale de carne în viu (46%). Natura fragmentată a sectorului, caracterul de producţie la scară mică şi faptul că marea majoritate a ovinelor sunt ţinute la păşunat 160-180 de zile, la distanţe mari faţă de abatoare, face ca sacrificările să se facă mai puţin în astfel de unităţi. Numărul cel mai mare de tăieri (peste 50%) se face de către crescători, cu respectarea legislaţiei sanitare veterinare, în perioada sărbătorilor pascale, în spaţii temporare, unde sunt asigurate condiţiile de igienă pentru tăierea mieilor şi iezilor (în general, pentru consumul familial). Există însă o mare parte a crescătorilor, care au contracte cu firme achizitoare. Acestea preiau mieii şi berbecuţii spre abatoarele autorizate, comercializarea făcându-se ulterior direct spre hyper/supermarket-uri şi alte magazine alimentare. Carnea se livrează în semicarcase neomogene ca mărime şi compoziţie obţinându-se, de regulă, o proporţie redusă a regiunilor cu carne valoroasă (jigou, cotlet, antricot, muşchiuleţ). Este unul dintre motivele pentru care hotelurile şi restaurantele preferă să importe porţiuni tranşate din Australia şi Noua Zeelandă. Carnea de porc a fost şi rămâne, fără rezerve, la cote importante ale consumului intern, ceea ce demonstrează că sectorul de creştere a porcinelor are piaţă de desfacere disponibilă şi trebuie sprijinit în continuare. La efectivele de porcine de la sfârşitul anului 2012, România se situa pe locul nouă în Uniunea Europeană, după Germania, Spania, Franţa, Danemarca, Olanda, Polonia, Italia şi Belgia. În ceea ce priveşte densitatea la 100 ha teren, ţara noastră este urmată de ţări precum Grecia, Suedia, Finlanda, Slovacia, Lituania şi Bulgaria. Chiar dacă Comisia Europeană a aprobat exportul, nu trebuie uitat că românii rămân fideli, prin tradiţie, cărnii de porc. În medie, consumul anual de carne de porc reprezintă jumătate din consumul total de carne. Pe piaţa mezelurilor, principalul canal de distribuţie îl reprezintă magazinele alimentare, care potrivit ARC deţin o cotă de piaţă apropiată de 70%. Semicarcasele de porc se refrigerează în depozite special amenajate şi sunt destinate consumului sau procesării. Carnea se livrează tranşată în vrac, cât şi ambalată (vidată în atmosferă controlată, în caserolă). Creşterea, în ultimii ani a vânzării produselor preambalate este rezultatul unei igiene sporite. Prin implementarea directivelor europene, preluate de ANSVSA, au fost reglementate standardele minime de bunăstare, necesare fermelor de suine. Fermele comerciale au realizat investiţii întru adaptarea la noile condiţii, dovedind că respectă toate standardele minime de bunăstare animală. Producţia de carne de porc din România este însă dependentă de importul de purcei, capacităţile de îngrăşare-finisare fiind mult mai mari decât cele de reproducţie. În concluzie, în România, efortul investiţional pe termen mediu trebuie dirijat către ferme de reproducţie. Iată câteva dintre măsurile propuse şi stabilite pentru stimularea producţiei de carne de porcine: -         necesitatea trecerii de la producţia destinată autoconsumului la o producţie comercială; -         corelarea capacităţilor de îngrăşare cu capacităţile de reproducţie şi reducerea importului de purcei pentru îngrăşare; -         îmbunătăţirea structurii dimensionale a exploataţiilor; -         gestionarea deşeurilor, a dejecţiilor, a apelor rezultate din ferme, asigurarea unor standarde conforme; -         sprijin pentru fermierii specializaţi, fie în reproducţia şi vânzarea de purcei înţărcaţi, fie în creşterea şi finisarea acestora, pentru a face din creşterea porcinelor o afacere generatoare de profit; -         combaterea evaziunii fiscale pe lanţul cărnii şi produselor procesate; -         menţinerea sprijinului pentru bunăstarea animalelor.