318
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a postat pe site-ul insituției, în secțiunea Transparență decizională, un proiect de Hotărâre de Guvern prin care se stabilește cadrul general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit și Acvacultură prin Programul pentru Acvacultură şi Pescuit (PAP) 2021-2027.
Având în vedere că în data de 30.11.2022, prin Decizia 8809, Comisia Europeană a aprobat Programul pentru Acvacultură și Pescuit 2021 – 2027 al României, este necesară stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit și Acvacultură, prin Programul pentru Acvacultură şi Pescuit 2021-2027.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală Pescuit – Autoritate de Management pentru POPAM, are obligația să asigure îndeplinirea atribuţiilor ce decurg din funcţiile prevăzute de legislaţia europeană și națională și de a lua măsurile concrete pentru asigurarea gestionării judicioase și eficiente a fondurilor europene destinate sectorului de pescuit și acvacultură.
Cadrul general de implementare a operațiunilor cofinanțate prin PAP 2021 – 2027 este necesar deoarece instituie pentru perioada de programare 2021-2027 regulile ce vor fi aplicabile cheltuielilor realizate din fondurilor externe nerambursabile UE și din cofinanțarea națională a operațiunilor, din bugetul de stat.
Proiectul de HG poate fi consultat accesând următorul link https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/8089-proiect-hg-pap-2021-2027.html