Intre Bruxelles si Reykjavik are loc, de ceva vreme, un razboi economic al pestelui. Initial, Uniunea Europeana a propus Islandei o cota de 3% din toata cantitatea de macrou ce poate fi pescuita in Atlanticul de Nord, aceasta cota fiind majorata ulterior la 7%.

Islandezii insista oficial pentru atribuirea unui procent de 16-17%, iar – in timpul derularii negocierilor – pescadoarele islandeze continua sa extraga atat cat sa scoata economia nationala din criza, fara legatura cu cotele/procentele atribuite sau negociate. Problemele disensiunilor economice dintre Islanda si UE isi au radacinile, inca din 2009. Atunci, devalorizarea coroanei islandeze si o crestere fireasca a datoriilor islandezilor fata de banci, a determinat comunitatea europeana sa mizeze pe ingreunarea financiara a unui stat cu populatie de 300.000 de locuitori implicati, aproape in totalitate, in pescuitul oceanic. Considerand insa ilegale imprumuturile islandezilor in valuta straina, politicienii acestui stat au incheiat un acord cu bancherii prin care, facilitati economice bilaterale au condus la usurarea poverii financiare pentru o patrime din populatie, stergerea acestor datorii reprezentand 13% din PIB. In prezent, economia islandeza creste simultan scaderea accentuata a somajului (cf. agentiei de rating Fitch), de la BB+ la BBB-, iar industria piscicola merge la foc continuu. Asta in conditiile in care, cu doar trei ani in urma, falimentau toate bancile private, moneda nationala era devalorizata la jumatate, iar valuta straina era vanduta limitat si scump localnicilor. Se vorbeste deja in Europa despre miracolul islandez. (Ioan ªerbanescu)